Monica Macovei despre contestarea la CCR a rezultatului referendumului: Şansele USL sunt nule

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Macovei face ordine şi în Uniunea Europeană
Monica Macovei face ordine şi în Uniunea Europeană

Şansele USL privind contestarea la CCR a rezultatului referendumului privind demiterea lui Traian Băsescu sunt nule. Declaraţia a fost făcută, astăzi, de europarlamentarul PDL Monica Macovei.

Potrivit lui Macovei, listele electorale permanente sunt cele date de ministrul de interne Ioan Rus, care este de la PSD. „Şi pe asta s-a jucat jocul, punct. Nu le-am făcut nici eu, nici mama, nici Băsescu listele electorale. Cred că domnul Antonescu, pur si simplu, este într-o stare de nervi accentuată şi nu vrea să plece de acolo“, a declarat Monica Macovei.

În ceea ce priveşte recensământul din 2011, Macovei a precizat că datele trebuie prelucrate şi vor fi date publicităţii abia în anul 2013.

„Recensământul nu este prelucrat, el va fi prelucrat. Potrivit legii recensământului, vor apărea datele în 2013. Nu au cum să vină acum cu aceste date. Suntem într-un joc în care se schimbă regulile în fiecare zi. Nu mai există nicăieri aşa ceva. Nu vor să accepte rezultatul şi în principal este vorba de PNL. Aseară, domnul Chiuariu spunea că vor să se aplice ordonanţa 41 nemodificată, nişte aberaţii juridice. În mod firesc, dacă nu există nicio faptă de corupţie sau de presiune sau de ameninţare sau de altceva de natură penală, şansele lor sunt zero la orice contestare“, a precizat Macovei.

Anunţul a fost făcut luni

Preşedintele interimar al PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că juriştii USL lucrează la un document în care vor explica de ce ar trebui validat referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Documentul urmează a fi trimis la Curtea Constituţională, însă numai în momentul în care Biroul Electoral Central (BEC) va transmite rezultatul final al referendumului de duminică. Potrivit Mediafax, Biroul Electoral Central urmează să anunţe, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la ora 10.30, rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie.

„Un grup de jurişti din cadrul USL lucrează la un document care să explice foarte bine situaţia pe care noi o considerăm ca fiind corectă, constituţională şi legală de validare a referendumului“, a precizat Nicolăescu. 

Ce va conţine acest document

Potrivit deputatului PNL Tudor Chiuariu, USL va cere Curţii Constituţionale să aplice legea în vigoare la momentul declanşării referendumului. Este vorba de legea 3/2000 în forma modificată prin OUG 41, care nu condiţionează validarea referendumului de realizarea cvorumului de 50% plus unu din numărul alegătorilor.

Ce spune Traian Băsescu

Întrebat despre documentul pe care USL urmează să-l trimită la CCR, Traian Băsescu s-a limitat să spună: „E dreptul lor“.

Citeşte şi:
Băsescu, despre documentul pregătit de USL pentru CCR: "E dreptul lor”

Ponta: În România sunt 15 milioane cu drept de vot, lucru pe care îl va spune Parlamentul la CCR

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite