Cine sunt miniștri propuși de Ponta pentru a prelua frâiele țării?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul desemnat, Victor Ponta, a făcut publică, marți seară, lista cabinetului care urmează să primească votul de învestire în Parlament săptămâna viitoare. Dacă la Educație și la Strategii guvernamentale, Ponta a propus oameni care ar putea fi incompatibili cu respectivele funcții, la Interne, vicepreședintele PSD Ioan Rus a atras și laudele Opoziției.

Ministerul Afacerilor Interne - Ioan Rus

Vicepreşedintele PDL şi fost ministru al Administraţiei şi Internelor Traian Igaş a declarat, marţi, că Guvernul Ponta nu se poate baza pe votul său în Parlament, dar a arătat că, atunci când Ioan Rus a fost ministru al Internelor, "ministerul a fost condus".

Traian Igaș: Când Rus a fost la Interne, ministerul avea strategie și direcție

Ministerul Finanțelor Publice - Florin Georgescu

Noul ministru al Finanţelor şi vicepremier al Guvernului Ponta, Florin Georgescu, primviceguvernator al BNR deţine o avere considerabilă, însă ceea ce atrage atenţia este colecţia valoroasă de obiecte de colecţie pe care le-a obţinut de-a lungul timpului.

Noul vicepremier şi ministru de Finanţe Florin Georgescu are obiecte de colecţie de peste 30.000 de euro

Ministerul Justiției - Titus Corlățean

Titus Corlăţean a fost nominalizat la Justiţie, deşi a debutat ca diplomat în MAE concentrându-şi întreaga carieră pe politica externă, ascensiunea sa în acest domeniu, dar şi în viaţa politică, având ca punct de plecare funcţia de consilier personal al primului-ministru Adrian Năstase.

Fostul consilier personal al lui Năstase e pe cale să ia Justiția

Ministerul Mediului - Rovana Plumb PSD

Preşedintele organizaţiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, propusă pentru funcţia de Ministru al Mediului în Cabinetul Ponta, este în prezent europarlamentar şi a fost, în guvernarea 2001-2004 preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Europarlamentarul Rovana Plumb, de la Protecția Consumatorului la Mediu

Ministerul Comunicațiilor - Dan Nica

Social-democratul Dan Nica a fost desemnat pentru portofoliul Comunicaţiilor, a anunţat, marţi seară, premierul desemnat, Victor Ponta. El a mai deţinut, în perioada 2000-2004, funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în Guvernul condus de Adrian Năstase.

Vicepreședintele PSD, Dan Nica, este propunerea lui Ponta pentru Comunicații

Ministerul Sănătății - Vasile Cepoi

Vasile Cepoi a fost propus la Ministerul Sănătății, după ce s-a perindat în funcția de secretar de stat în mai multe guverne

Medicul ieşean Vasile Cepoi a fost nominalizat pentru Ministerul Sănătăţii în Cabinetul Ponta, la patru luni după numirea sa ca secretar de stat al aceluiaşi minister, dar în Guvernul Boc.

Ministerul Educației - Corina Dumitrescu

Corina Dumitrescu, propusă pentru portofoliul Educaţiei, este soţia deputatului PSD Cristian Dumitrescu şi rector al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, fiind acuzată de incompatibilitate după a fost aleasă membru CSM din partea societăţii civile.

Corina Dumitrescu ar putea fi incompatibilă pentru Educație

Strategii Guvernamentale - Victor Alistar

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat, marţi seară, că litigiul instituţiei sale cu Victor Alistar este încheiat, directorul executiv al Transparency International România aflându-se sub interdicţia de a ocupa o funcţie publică.

Ministrul propus pentru Strategii guvernamentale, Victor Alistar, este în incompatibilitate cu orice funcție publică

Ministerul Mediului de Afaceri - Lucian Isar

Lucian Isar a fost nominalizat ministru delegat pentru mediul de afaceri din cadrul Ministerului Economiei, a anunţat premierul desemnat Victor Ponta. Lucian Isar este un economist în vârstă de 35 de ani, absolvent de master în matematici la Oxford şi doctor în economie. El a fost vicepreşedinte la Citi Bank şi Bancpost.

Nominalizatul pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, a făcut studii la Oxford

Relația cu Parlamentul - Mircea Dușa

Liderul deputaţilor PSD Mircea Duşa, nominalizat pentru funcţia de ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, a fost prefect al Harghitei în perioada 2001-2004.

Dușa la mediere: Ministru pentru Relația cu Parlamentul

Ministerul Afacerilor Externe - Andrei Marga

Andrei Marga, propus pentru portofoliul Externelor, a mai fost în Guvern, dar ca ministru al Educaţiei, în perioada 1997 - 2000, când a fost coleg de Cabinet cu Traian Băsescu, actualul şef al statului criticându-l pe liberal, în 2010, pentru reforma pe care a făcut-o în domeniu la finele anilor '90.

Marga ajunge la Externe, după ce a mai fost în Guvern la Ministerul Educaţiei între1997 şi 2000

Ministerul Dezvoltării - Eduard Hellvig

Liberalul Ovidiu Ioan Silaghi, propus ministru al Transporturilor, a fost ministru al IMM-urilor în Cabinetul Tăriceanu, deputat, europarlamentar, preşedinte al Camerei de Comerţ Satu Mare, el fiind membru PNL din 1990.

Ministerul Dezvoltării este ministerul protejaților: Udrea pentru Băsescu e ca Hellvig pentru Antonescu

Ministerul Administrației - Victor Paul Dobre

Liberalul Victor Paul Dobre, în vârstă de 60 de ani, este la un pas de a ajunge ministru în Cabinetul Ponta, fiind nominalizat pentru portofoliul Administraţiei, după ce, în martie 2006, a fost nominalizat ca ministru pentru relaţia cu Parlamentul, dar preşedintele Băsescu a refuzat numirea.

Victor Paul Dobre a pierdut în 2006. Își ia acum revanșa

Ministerul Transporturilor - Ovidiu Silaghi

Liberalul Ovidiu Ioan Silaghi, propus ministru al Transporturilor, a fost ministru al IMM-urilor în Cabinetul Tăriceanu, deputat, europarlamentar, preşedinte al Camerei de Comerţ Satu Mare, el fiind membru PNL din 1990.

Nominalizatul de la Transporturi, Ovidiu Silaghi, s-a ocupat de IMM-uri în cabinetul Tăriceanu

Ministerul Apărării - Cornel Dobrițoiu

Generalul Corneliu Dobriţoiu, nominalizat la Ministerul Apărării, a deţinut funcţia de secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale şi a fost, pentru o scurtă perioadă, în septembrie 2006, locţiitor al ministrului Apărării, după suspendarea din funcţie a lui Teodor Atanasiu.

Corneliu Dobrițoiu, de la locțiitor la prima vioară

Ministerul Culturii - Mircea Diaconu

Cunoscutul actor Mircea Diaconu a fost numit ministru al Culturii, spre finalul unui mandat de senator PNL care nu a fost lipsit de conflicte, întrucât artistul a intrat de două ori în vizorul ANI, din motive privind funcţia de director al Teatrului Nottara, din care a demisionat anul trecut.

Actorul Mircea Diaconu, propus la şefia Ministerului Culturii, la finalul unui mandat de senator marcat de conflicte

Ministerul Muncii - Mariana Câmpeanu PNL

Mariana Câmpeanu a fost nominalizată chiar de ziua sa pentru Ministerul Muncii, după un prim mandat în 2008, de doar două luni, în prag de alegeri parlamentare, priorităţile anunţate de aceasta fiind restituirea CASS reţinută ilegal pensionarilor, dar şi relansarea dialogului social.

Mariana Câmpeanu, propusă pentru cel de-al doilea mandat la şefia Ministerului Muncii

Ministru delegat pentru Dialog Social - Liviu Marian Pop

Liviu Marian Pop, profesor şi lider al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, nominalizat pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog social, a avut, în 2010, un venit de patru ori mai mare de la sindicat decât de la catedra de matematică a liceului la care predă.

Liviu Pop are venituri de patru ori mai mari de la sindicat decât de la catedră

Ministerul Economiei - Daniel Chițoiu PNL

Ministerul Agriculturii - Daniel Constantin PNL

Preşedintele PC, Daniel Constantin, propus ministru al Agriculturii, este un tânăr politician în vârstă de 33 de ani, care a fost promovat şi susţinut de Dan Voiculescu şi care are o pregătire profesională în domeniu.

Protejatul lui Dan Voiculescu, viitorul șef la Agricultură este ministru la 33 de ani

Ministerul Afacerilor Europene - Leonard Orban

Leonard Orban este tehnocratul independent, comsiarul european şi, pentru moment, ministru interimar al Afacerilor Europene. El se află pe lista premierilor care îşi vor păstra portofoliul şi în cabinetul Ponta, deşi nu este afiliat politic.

Orban, tehnocratul independent, rezistă la Ministerul Afacerilor Europene

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite