Videanu este singurul care lipseşte din noua schemă de conducere pregătită de PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democrat-liberalii fac deja liste cu posibilii ocupanţi ai celor trei-cinci posturi de prim-vicepreşedinţi care ar urma să fie bătute în cuie la Colegiul Director, convocat la începutul lunii viitoare.

Surse democrat-liberale au declarat pentru “Adevărul” că actualului prim-vicepreşedinte al PDL, Theodor Stolojan, i s-a rezervat şefia sectorului economic în partid. Adriean Videanu, cel de-al doilea prim-vicepreşedinte, este singurul care lipseşte din noua schemă de conducere pregătită de democrat-liberali.

Citeşte şi:
Videanu, încolţit de aleşii PDL


Potrivit deputatului PDL Sulfina Barbu, la Colegiul Director vor fi stabilite anumite domenii prioritare pentru partid şi numiţi responsabili pentru fiecare dintre acestea. “Nu ştim încă dacă vor fi prim-vicepreşedinţi sau responsabili de proiecte.

Deocamdată, discutăm. Comunicarea externă –cu mass-media şi cu cetăţenii–, comunicarea internă, organizarea şi pregătitea pentru alegeri, relaţiile internaţionale şi zona economică constituie domenii prioritare. Încă nu am discutat nume”, a declarat şefa femeilor democrat-liberale.

Aceleaşi surse susţin că Sulfina Barbu este preferată pentru segmentul de comunicare internă, iar din echipa ei ar mai putea face parte vicepreşedintele Raluca Turcan, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi Traian Igaş, liderul senatorilor PDL. De problemele de comunicare externă s-ar putea ocupa deputatul Sever Voinescu, în colaborare cu primarul Liviu Negoiţă şi vicepreşedinţii Ion Oltean şi Cezar Preda. Ministrul de Interne Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Flutur ar putea gestiona chestiunile ce ţin de organizarea internă şi pregătirea pentru alegeri. Pe relaţiile internaţionale titulari ar putea fi vicepreşedintele Sorin Frunzăverde sau europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite