UDMR a luat medicina prin şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul a elaborat hotărârea prin care înfiinţează o linie de predare în limba maghiară.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cedat solicitărilor UDMR şi a pus pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului de ieri hotărârea privind înfiinţarea unei linii de predare în limba maghiară la UMF Târgu-Mureş. Documentul a fost lansat în dezbatere publică timp de zece zile şi va fi ,ulterior, aprobat de Executiv.

"S-a ajuns la o soluţie tehnică ce trebuie să respecte Legea învăţământului, principiile autonomiei universitare, multiculturalitatea", a încercat, ieri, Ungureanu să „împacheteze" cedarea în faţa UDMR. . Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a convocat o întâlnire cu parlamentarii partidului, informându-i în legătură cu decizia Guvernului. Liderii UDMR au anunţat că senatorii şi deputaţii Uniunii se vor întoarce la lucrările Parlamentului pe durata celor zece zile cât proiectul hotărârii de Guvern este în dezbatere publică.

Cu o seară înainte, după ce parlamentarii Uniunii părăsiseră Legislativul, Ungureanu negociase conţinutul hotărârii de guvern cu liderii UDMR Kelemen Hunor şi Marko Bela. În timp ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu încerca să readucă UDMR la sentimente mai bune, liderul PDL, Emil Boc, transmitea la B1 TV mesaje către alegătorii români din Transilvania.


Citeşte şi:
Vezi condiţiile puse de UMF Iaşi pentru crearea unei facultăţi în maghiară la Târgu Mureş

Boc a caracterizat gestul UDMR de a nu participa la şedinţele Parlamentului drept unul „profund incorect". El a adăugat că PDL nu acceptă să guverneze prin şantaj şi că nu va accepta o facultate exclusiv în limba maghiară la Târgu-Mureş, aşa cum doreşte UDMR. Potrivit proiectului de hotărâre, UMF Târgu-Mureş va avea linii cu predare în limba maghiară la specializările Medicină, Farmacie şi Asistenţă medicală generală, pentru 325 de studenţi, şi în engleză la Medicină, pentru 50 de studenţi.

În momentul de faţă, înfiinţarea liniei de studiu în limba maghiară la UMF Târgu-Mureş se poate dovedi dificilă. Conform Legii învăţământului, la cinci  studenţi trebuie să fie un cadru didactic, iar acest lucru nu poate fi realizat în condiţiile separării liniilor de studiu. La UMF învaţă 1.750 de studenţi maghiari, din totalul de 4.500 ai universităţii, iar întreg personalul educativ maghiar al UMF are 161 de posturi. Dacă ar fi înfiinţată linia de studiu maghiară, la 161 de cadre didactice ar putea studia 805 studenţi maghiari, adică mai puţin de jumătate decât cei care studiază acum.

UDMR: studenţii sunt incitaţi

Studenţii vor continua protestele în funcţie de decizia Executivului. „La UMF se doreşte schindare, nu multiculturalitate. Noi vrem să trăim împreună, să învăţăm împreună, nu să stăm în societăţi închise pe criterii etnice ", a declarat Nucu Marica, vicepreşedintele Ligii Studenţilor din Mureş. Vicepremierul Marko Bela a declarat că studenţii de la UMF Târgu-Mureş „au fost incitaţi să iasă în stradă." El a acuzat conducerea UMF Târgu-Mureş că a dat zi liberă studenţilor care au dorit să participe la aceste proteste.

„Nu am fost incitaţi, nici n-o să fim vreodată de cineva. A fost strict dorinţa colegilor de a-şi exprima punctul de vedere, văzând că nu sunt ascultaţi", a replicat preşedintele Ligii Studenţilor din Târgu-Mureş, Dan Zolog. 

Două zile agitate

Liderii PDL şi UDMR au avut o primă înţelegere în privinţa situaţiei de la UMF în şedinţa Coaliţiei de luni dimineaţă. Ulterior, reprezentanţii UDMR au aflat că redactarea hotărârii pentru şedinţa de ieri de Guvern  nu a început şi au părăsit plenul Parlamentului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite