Traian Băsescu s-a consultat cu Opoziţia la Palatul Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a invitat luni, de la ora 15,00, la consultări partidele politice parlamentare, pe lista dezbaterilor fiind mai multe teme prioritare.

UPDATE 18.30 Preşedintele ne-a solicitat să închidem ochii pentru moment la abaterile din Parlament
După consultările purtate de PSD cu şeful statului la Palatul Cotroceni, Victor Ponta a declarat că Traian Băsescu poate avea în PSD "fie un adversar, fie un partener de discuţii". Ponta a subliniat că i-a prezentat preşedintelui fundamentele Statului Social şi că "nu există o dorinţă de blocaj, ci de revenire la reguli normale", în Parlament.

UPDATE 17.20 Traian Băsescu: „Având în vedere că datorită jocului politic, suntem sub riscul de a rata, de a împinge ţara într-und erapaj în cazul în care nu reuşim să trecem legile care constituie condiţionalităţi pentru tranşa ce urmează să o încasăm în ianuarie. Boardul FMI este pe 7 ianuarie şi neîndeplinirea tuturor condiţiilor aruncă ţara într-o zonă de lipsă de credibilitate“

UPDATE 17.00 PSD a acceptat invitaţia preşedintelui şi a sosit la consultări. PNL şi PC au refuzat-o.

Din timpul consultărilor:

Traian Băsescu: Probleme care trebuie discutate ţin şi de opoziţie. Aş vrea să ştiu şi punctul dvs. de vedere.

Victor Ponta: Pentru noi este important să discutăm problema statului social şi pe tema spaţiului Schengen. În ceea ce priveşte Parlamentul, trebuie deschisă şi problema Robertei Anastase.

UPDATE 16.45 Varujan Pambuccian, liderul minorităţilor: Am prezentat un punct de vedere legat de evoluţiile în plan guvernamental. Statul social nu mai poate să existe, sistemul actual ridică probleme majore. În ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen, toate lucrurile care depind de noi vor fi deprinse.

Legea propusă de Silviu Prigoană legată de schimbarea denumirii de "romi" în "ţigani" este o lege care aminteşte de o perioadă care a precedat al Doilea Război Mondial şi a fost o decizie de a nu se întâmpla aşa ceva, pentru că ne poate incurca inclusiv la aderarea la spaţiul Schengen.

UPDATE 16.30 Marko Bela, liderul UDMR: În acest moment, priorităţile legislative privind anul 2011 sunt legea salarizării, adoptarea bugetului şi legea educaţiei. Am discutat despre perspectivele României şi ce avem de făcutanul viitor.

2010 a fost anul restricţiilor şi restrângerilor bugetare. Aderarea la Schengen constiuie prioritate absolută a anului 2011. Coaliţia este solidară cu obiectivele pentru 2011.

UPDATE 16.25 Emil Boc: Pot să afirm cu certitudine un lucru clar: în acest moment există o voinţă deplină din punct de vedere politic a coaliţiei de guvernare pentru a finaliza până la sfârşitul anului cele mai importante proiecte legislative aflate în dezbaterea Parlamentului, astfel încât România să poată intra în 2011 pe de-o parte cu un buget de stat aprobat şi pe de altă parte cu restul condiţionalităţilor pe care le avem în raport cu românii şi cu organismele internaţionale, îndeplinite.

UPDATE 16.16 Premierul Emil Boc i-a spus preşedintelui Traian Băsescu că marţi va fi stabilită continuarea procedurii pe Legea educaţiei, şeful statului replicând că "poate" se va stabili "un calendar şi pentru un răspuns pozitiv la solicitările justiţiei pentru doi membri chiar ai Partidului Democrat".

UPDATE 13.30 Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat că a primit luni dimineaţă noua invitaţie din partea şefului statului, dar că va anunţa dacă va participa după întâlnirea pe care o va avea cu PNL şi PC. "În urma discuţiei de la ora 14.30 cu colegii din opoziţie, vom anunţa decizia noastră cu privire la participarea la consultările de la Palatul Cotroceni", a spus Victor Ponta.

UPDATE 13.05 PNL a anunţat din nou că nu va onora invitaţia trimisă de preşedinte doar partidelor din opoziţie.

UPDATE 13.00 Băsescu invită, separat, la consultări partidele din opoziţie

În urma refuzului explicit al liberalilor, preşedintele Traian Băsescu le-a transmis liderilor celor trei partide de opoziţie invitaţia de a participa, luni, de la ora 17.00, la consultări la Palatul Cotroceni. În scrisoare, şeful statului precizează că doreşte să discute cu partidele politice "în mod excepţional".

În invitaţia trimisă joi de Administraţia Prezidenţială se precizează că temele care vor fi luate în discuţie sunt:

- perspectivele economice şi sociale ale anilor 2011 şi 2012

- probleme legate de accesul României în Spaţiul Schengen

- priorităţile legislative până la sfârşitul anului 2010.


PNL a anunţat că nu va participa la consultările iprogramate pentru ora 15.00 de şeful statului. "'Nu participăm pentru că preşedintele Băsescu nu acţionează ca un mediator, ci ca un preşedinte de partid, susţinător necondiţionat al unei coaliţii guvernamentale care duce ţara spre dezastru economic", a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu.

PSD va decide în şedinţa de astăzi a Biroului Permanent Naţional  dacă va participa. La rândul său, preşedintele PC Daniel Constatin a precizat că un răspuns privind invitaţia preşedintelui urmează să se decidă în forurile de conducere ale conservatorilor.

PDL, UDMR , UNPR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale au anunţat că vor participa la discuţii.

Ultima rundă de consultări convocată la Cotroceni a avut loc pe 2 noiembrie, iar opoziţia nu a fost prezentă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite