România şi Siria au semnat un acord de extrădare. Omar Hayssam, la un pas de a fi adus în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă: Arestarea lui Omar Hayssam
Foto arhivă: Arestarea lui Omar Hayssam

Autorităţile române şi siriene au semnat miercuri un acord privind extrădarea bilaterală a persoanelor condamnate. Astfel, la cinci ani de la fuga din ţară, omul de afaceri Omar Hayssam, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, ar putea fi adus în ţară.

Acordul a fost semnat la Cotroceni, de către ministrul român al Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul sirian de Externe, Walid al-Moallem. Documentul a fost semnat în urma vizitei preşedintelui sirian Bashar Al-Assad la Bucureşti.

Şeful SRI, George Maior, a declarat la finalul săptămânii trecute, la postul public de televiziune, că este convins "că Omar Hayssam îşi va ispăşi pedeapsa pe teritoriul României".

Omar Hayssam, așteptat în fața instanței din Oradea, ca urmare a semnării acordului româno-sirian

Omar Hayssam are de ispăşit o condamnare la 20 de ani de puşcărie, din 2007, pentru acte de terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian şi Sorin Mişcoci în Irak în 2005. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins în 2008, recursul lui Hayssam.

Acesta a mai fost condamnat în luna mai a acestui an la 16 ani de închisoare pentru înşelarea mai multor firme de leasing cu capete de tractor Volvo, pe care le-au exportat cu acte false în Siria şi Egipt.

În iune 2010 Hayssam a primit o nouă condamnare, de doi ani de închisoare cu executare, în dosarul Foresta Nehoiu, dosar în care a fost condamnat la o pedeapsă similară şi fratele său, Mohammad Omar.

Procesul fugii din țară a lui Omar Hayssam, amânat din nou, până la primăvară

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite