Preşedinţia sesizează CNA cu privire la lipsa de informare corectă la Antena 3 şi Realitatea TV
0Emisiunile "La Ordinea Zilei" şi "Ora de foc", din 12, respectiv 18 ianuarie, în care şeful statului a fost acuzat de "trafic de influenţă" şi de şpagă electorală, l-au supărat rău pe Traian Băsescu, astfel că Preşedinţia a reclamat la Consiliul Naţional al Audiovizualului cele două posturi de televiziune.
Administraţia prezidenţială este de părere că în cele două emisiuni nu s-a respectat principiul unei informări corecte a telespectatorului.
"Ca urmare a acuzaţiilor grave, de trafic de influenţă, aduse Preşedintelui României în emisiunea «La Ordinea Zilei», moderată de doamna Dana Grecu şi de domnul Radu Tudor, la postul Antena 3, miercuri, 12 ianuarie a.c., începând cu ora 18.45, Administraţia Prezidenţială semnalează faptul că emisiunea a încălcat principiile unei informări corecte. În cadrul emisiunii respective, domnul Radu Tudor a făcut afirmaţii lipsite de orice fundament la adresa şefului statului: «ceea ce se întâmplă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate e premisa unui scandal uriaş de corupţie, în care ar putea fi implicat chiar preşedintele României»", se arată în sesizarea semnată de Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, şi adresată preşedintelui CNA, Răsvan Popescu.
În acest context, Valeriu Turcan roagă CNA să analizeze dacă emisiunea "La Ordinea Zilei", difuzată pe 12 ianuarie, "respectă principiile unei informări corecte", deoarece "indiferent de afilierea politică legitimă a domnului Radu Tudor, declarată sau nu, este important ca instituţia pe care o conduceţi să reuşească să promoveze o serie de standarde minimale în domeniul echilibrului şi pluralismului dezbaterii TV".
Probleme există şi la Realitatea Tv, este de părere Turcan. Purtătorul de cuvânt al şefului statului sesizează
un mesaj difuzat pe Realitatea TV pe 18 ianuarie: «21.00 - Băsescu dezvăluie la Ora de Foc câte miliarde de euro e şpaga electorală în România»".
Turcan spune că prin acest esaj s-a lăsat să se înţeleagă că preşedintele Băsescu va fi prezent la emisiunea "Ora de foc".
"Mesajul difuzat de postul de televiziune a fost reluat în ciuda solicitării Administraţiei Prezidenţiale de a fi refomulat într-un sens în concordanţă cu realitatea. Administraţia Prezidenţială precizează faptul că agenda Preşedintelui României pentru data de 18 ianuarie a.c nu a inclus participarea la vreo emisiune a Realitatea TV", mai spune Turcan.
De asemenea, sesizarea înaintată de Preşedinţie către CNA se referă şi la legarea la aceeaşi emisiune, "Ora de foc", joia trecută, a decesului unui cadru militar de numele lui Traian Băsescu, "fără a fi prezentate dovezi privind o legătură cauzală şi fără a verifica elemente precum contextul şi cauzele decesului".
Sesizările formulate de Preşedinţie vor fi discutate în şedinţa CNA de marţi.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că trusturile de presă deţinute de Vîntu şi Voiculescu au manipulat naţiunea şi au promovat exemple mincinoase legate de pensiile militarilor. Citeşte aici ce are de reproşat şefului statului celor două posturi de televiziune.
Realitatea TV cere transparenţă în cazul reclamaţiei făcute de Preşedinţie
Postul de ştiri cere CNA ca purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Valeriu Turcan, s ă fie prezent la şedinţa în care ar urma să fie dezbătută ediţia "Ora de foc" despre cazul văduvei unui rezervist decedat în plin scandal al recalculării pensiilor şi îşi exprimă dorinţa de a transmite în direct şedinţa CNA.
"Vă rugăm ca la această şedinţă publică, pe care dorim să o transmitem în direct, să solicitaţi prezenţa ca invitat special a Domnului Valeriu Turcan. În acest mod, Domnule Preşedinte, suntem convinşi că opinia publică se va convinge că CNA este o instituţie echidistantă, care doreşte ca în acest climat social extrem de tensionat să fie un garant al libertăţii de exprimare", se arată într-o scrisoare deschisă de luni, semnată de directorul general Realitatea Media, Sorin Enache, şi adresată preşedintelui CNA, Răsvan Popescu.
Pentru a se apăra de acuzaţiile Preşedinţiei, Realitatea Tv vrea să aducă la şedinţa CNA de marţi rude ale zecilor de familii care au semnalat Realitatea TV, în ultimele patru zile, decese ale unor pensionari militari.
"Dorim ca membrii CNA să audă de la acesti oameni simpli faptul că pun moartea acestora în legatură directă cu tăierea dramatică a pensiilor printr-o recalculare pe care justiţia a declarat-o ilegală, Guvernul a considerat-o în continuare legitimă, iar şeful statului a decis practic să fie stopată", se mai arată în scrisoare.
De asemenea, potrivit RTv, sesizarea făcută de Preşedinţie "a făcut proba că actuala Putere nu priveşte CNA ca pe o instituţie autonomă, ci drept o armă împotriva presei independente".
"Domnului Turcan i se pare inadmisibil că văduva unui rezervist, decedat în mijlocul nebuniei generate de recalcularea pensiilor militare după ce a dorit să trimită o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, are îndrăzneala să pună moartea soţului său în legătură cu şeful statului. Domnului Turcan i se pare nedemocratic şi manipulatoriu ca Realitatea TV să îi pună câteva întrebări acestei văduve la emisiunea 'Ora de foc' şi să pună drept titlu un citat din scrisoarea soţului decedat către şeful statului", mai reiese din scrisoarea către Răsvan Popescu.
În scrisoarea redactată de directorul general Realitatea Media, Sorin Enache, se amintesc "protestele familiilor unor militari americani ucişi în Irak, extrem de virulente la adresa preşedintelui ţării pe care îl numeau asasin al
copiilor lor" şi care au fost "pe larg dezbătute la talk-showurile
din media americane".