Ponta: Singurul cu care Geoană s-a sfătuit în decembrie 2009 a fost Vîntu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma dezvăluirilor făcute de Mircea Geoană pe blogul personal, Victor Ponta a declarat, marţi, că fostul candidat al PSD la prezidenţiale nu s-a sfătuit, înainte de ultima confruntare televizată cu Traian Băsescu, cu nimeni din staff-ul de campanie, ci doar cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Geoană despre Ponta: “A nu candida la prezidenţiale înseamnă a recunoaşte că nu eşti un adevărat lider”

"Din păcate, singura persoană cu care Mircea Geoană s-a sfătuit atunci a fost Sorin Ovidiu Vîntu. Cu noi nu a vrut să vorbească, să ne asculte", a susţinut Ponta, care era atunci purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD.

Într-o postare pe blogul personal, fostul lider al PSD, Mircea Geoană, povesteşte cum Victor Ponta l-a învăţat să mintă în legătura cu vizita pe care Geoană a făcut-o acasă la Sorin Ovidiu Vântu şi să spună că a fost acasă, la nevastă.

"Am aflat de apariţia fotografiilor cu câteva minute înainte de a intra în platou. Victor Ponta, care era purtătorul de cuvânt al campaniei, mi-a spus: -Dacă vă întreabă dacă aţi fost la Vîntu, minţiţi şi spuneţi că aţi fost acasă la nevastă.- Am preferat să spun adevărul. Poate a fost o naivitate, poate o greşeală", spune Geoană.

"Ce am căutat la domnul Vîntu cu o seară înainte de dezbaterea finală de la postul Realitatea TV? Aveam informaţii că echipa lui Traian Băsescu era deja în posesia întrebărilor pe care moderatorul trustului Realitatea urma să le adreseze celor doi candidaţi în dezbaterea de a doua zi. Şi am dorit să aflu de la sursă, de la patronul acestui trust, care sunt aceste întrebări şi dacă se poate asigura un teren de joc egal între cei doi candidaţi", a spus Geoană.

Victor Ponta a mai declarat că afirmaţiile făcute marţi de Geoană pe blog, despre episodul vizitei la Vîntu şi reacţia staff-ului de campanie sunt "minciuni".

"Singura replică pe care o merită Geoană la ce a spus despre mine este o replică dintr-un film celebru. Îi promit lui Geoană că, dacă nu mai spune minciuni despre mine, nu mai spun adevărul despre el", a declarat Ponta, pentru Mediafax.

Mircea Geoană
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite