PDL cochetează cu ideea unei noi asumări a răspunderii pe Legea educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democrat-liberalii au găsit două soluţii pentru a adopta, în regim de urgenţă a Legii Educţaiei şi pentru a împiedicarea ieşirea de la guvernare a maghiarilor: o nouă asumare a răspunderii sau urgentarea procedurilor de adoptare în Senat.

"În funcţie de motivarea CCR, vom merge mai departe, cât se poate de repede, cu promovarea Legii Educaţiei. Există două variante pentru această promovare. În măsura în care, după motivarea CCR ni se va putea permite, suntem pregătiţi să mergem din nou cu asumarea răspunderii în Parlament. În măsura în care motivarea nu permite o nouă asumare, vom urgenta procedurile de adoptare la Senat, deci vom intra în regim de urgenţă, şi, cât se poate de repede, vom promova toate modificările din Legea Educaţiei, astfel încât acestea să poată fi aplicabile", a declarat deputatul PDL Cristian Boureanu.

Potrivit acestuia, şi Legea salarizării unice va fi adoptată, cel mai probabil, prin asumarea răspunderii.

"Legea salarizării unice va fi adoptată, probabil, prin asumarea răspunderii, şi este o decizie unanimă a Coaliţiei. Legea pensiilor, sperăm ca în maxim două săptămâni aceasta să treacă de Senat şi să meargă la Camera Deputaţilor, şi Legea bugetului va fi făcută în termen, până la sfârşitul anului, astfel încât România să-şi îndeplinească toate obligaţiile pe care şi le-a asumat în acordurile cu instituţiile internaţionale. La Legea bugetului, cel mai important lucru este ca înainte să fie adoptată Legea salarizării unice", încheie democrat-liberalul.

De altfel, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu a declarat că a fost finalizat bugetul pe 2011 şi că se aşteaptă adoptarea Legii salarizării unitare.

Boureanu a ţinut să precizeze că datorită măsurilor dure, dar corecte, luate de Guvernul Boc, în prezent, economia românească este văzută ca una "stabilă", iar perspectivele economiei româneşti sunt văzute ca "bune", mult peste media statelor din jur şi în primele state din UE.

"Dacă privim cu obiectivitate declaraţiile FMI, CE şi pe cale de ieri (duminică, n.r.) ale guvernatorului din ultimele trei săptâmâni, vom constata că au cel puţin un punct comun: au fost nişte măsuri dureroase, dar corecte, şi mai ales nişte măsuri care şi-au arătat rezultatul", a spus deputatul PDL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite