Protocolul PSD - UNPR: norocul, taxa de solidaritate şi bunurile comune

Protocolul de susținere semnat de PSD și UNPR are cinci puncte, printre care şi votul UNPR pentru învestirea Guvernului Ponta în ședința de plen care va avea loc luni. La rândul lor, social-democrații vor trebui să susțină inițiativa legislativă uneperistă de inistituire a „taxei de solidaritate" pe averile foarte mari, în actuala sesiune legislativă.

„Taxa de solidaritate" este o inițiativă destul de controversată, care se potrivește, însă, ca o mănușă guvernării de stânga specifică PSD. S-a mai discutat în Parlament despre adoptarea impozitului pe averile mari, însă la vremea respectivă Senatul a respis inițiativa.

Taxa de solidaritate a apărut şi în protocolul încheiat cu PDL

UNPR a făcut mai multe adrese către coaliția guvernamentală (PDL, UDMR și minorități) pentru adoptarea impozitului pe marile averi (clauza apărea și în fosta alianță), însă inițiativa a fost trimisă la sfârșitul anului trecut la reexaminare în Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților. Comisia a dat un aviz favorabil În cazul acestei inițiative, Camera este for decizional.

Victor Ponta susţine impozitarea marilor averi

Președintele PSD, Victor Ponta anunțase, încă din aprilie, înainte ca moțiunea împotriva Guvernului Ungureanu să treacă și să devină premier desemnat, că va vota proiectul privind impozitarea averilor mari.

„Vreau să reafirm că și PSD - de data asta nu vorbesc în numele USL - și PSD va vota în Parlament proiectul de lege privind impozitarea marilor averi", a afirmat Ponta.

Proiectul de lege al Uniunii Naţionale pentru Progresul României prevede aplicarea, timp de trei ani, a unei taxe de 1% pe averile afişate mai mari de 450.000 de euro.

Taxa de solidaritate se potriveşte şi PC

Senatorul PC, Dan Voiculescu, a susținut inițiativa UNPR încă din 2010. Senatorul i-a trimis chiar o scrisoare pe această temă fostului premier Emil Boc, în care spunea că „susține fără reserve inițiativa Guvernului de a introduce un impozit suplimentar pentru marile averi".

„ Dincolo de meritele individuale, marile averi ale României s-au construit în interiorul şi cu resursele economice şi umane ale societăţii româneşti. În consecinţă, într-un moment de acută recesiune economică, proprietarii acestor averi au responsabilitatea de a întoarce ajutorul primit", a explicat Voiculescu.

Cu impozitarea averilor am câştiga 3 miliarde de euro

UNPR susține că adoptarea „taxei de solidaritate" ar aduce la buget circa 3 miliarde de euro anual, adică un total de 9 miliarde de euro în 3 ani, „bani care vor fi direcționați spre pensionarii români, care au fost cei mai afectați de criza economic", se arăta într-un comunicat al Uniunii, transmis cu puțin înaintea votului final pe inițiativa legislativă din Parlament.

„Dacă ne raportăm la averile celor mai bogaţi 300 de români, vedem că în 2003 aceste averi însumau 11 miliarde de euro. În 2011, însumau 30 de miliarde de euro, adică triplu. Pentru aceşti oameni, plata unui singur procent pe avere timp de trei ani nu este o povară", a spus Oprea.

„Taxa de solidaritate" şi problemele filozofice

Problema de fond nu este, însă, dacă ar ajuta respectivele impozite adunate în visteria statului ca România să iasă din recesiune sau cel puțin să poată aplica rectificările bugetare despre care se vorbea și pe vremea Ungureanu și se discută și acum, deși cabinetul Ponta nu a fost încă învestit.

Problema, așa cum o observa Marius - Cristian Pană în comentariul său „taxa de solidaritate ucide solidaritatea", este dacă într-adevăr se poate „impune" solidaritatea și dacă prin impozitul mai mare aplicat celor înstăriți nu se încalcă dreptul acestora de a se bucura liber de averile obținute. Dincolo de acest drept, discutabil mai degrabă la nivel filozofic, Pană pune problema practică a „taxei solidarității."

„Impunerea solidarităţii ucide solidaritatea", explică el.

„Solidaritatea nu se alimentează din sentimentul nedreptăţii sistematic insuflată prin sistemul de impozitare. Cu atât mai mult atunci când se constată lipsa lor, în ciuda promisiunilor avansate. În schimb, tot nedreptatea, cea autentică apărută prin forţa împrejurărilor (furia naturii, spre exemplu) este cea care face ca solidaritatea semenilor să iasă la iveală.

Aceasta îşi arată rezultatele benefice atunci când oamenii simt că trebuie să îşi ajute semenii şi nu sunt constrânşi prin taxare să facă acest lucru. Serviciile oferite de asociaţii caritabile (finanţate exclusiv privat) sunt, în general, incomparabile calitativ faţă de cele oferite organizaţiile statului", a explicat Pană.

Impozitarea marilor averi creşte riscul clientelismului politic

Pană atrage, însă, atenția asupra unui alt fenomen îngrijorător și anume riscul de a ajunge să impozitezi doar averile legitim obținute și încurajarea clientelei politice de a-și „umfla în continuare averile".

„Modalitatea prin care societatea poate prospera ţine de încurajarea creşterii avuţiei legitim obţinută. Politicile redistributive ale guvernelor creează inechitate în alocarea veniturilor şi contribuie la „umflarea" averilor clienţilor politici. Exemplele îmbogăţiţilor peste noapte în urma relaţiilor cu statul sunt cea mai bună dovadă în acest sens. Graţie „solidarităţii" cu reprezentanţii puterii, dar în detrimentul cetăţenilor obişnuiţi, aceştia au acumulat averi uriaşe.

Taxa pe marile averi descurajează iniţiativele autentice de câştig exclusiv din mediul privat, dar le încurajează pe cele bazate pe relaţiile cu statul. Potentaţii ştiu că aceste sume le vor fi returnate sub forma „investiţiilor publice".

Adevărata solidaritate ar trebui să vizeze tăierea stimulentelor atât de atractive pentru clienţii politici: finanţările din bani publici. Abia atunci bogaţii, abonaţi la fonduri publice, vor deveni solidari cu semenii lor care îşi câştigă averile din mediul privat. Tot astfel vor contribui la bunăstarea cetăţenilor fără a fi nevoie de „solidarizări" forţate", explică Marius Cristian Pană.

Norocul omului e al lui sau e un bun comun?

Senatorul PC, Dan Voiculescu, motiva impozitarea marilor averi, în scrisoarea transmisă ex-premierului Emil Boc, explicând că „este natural și necesar ca pesoanele care și-au obținut prosperitatea prin muncă, talent sau noroc în perioada de creștere economică, să contribuie suplimentar la efortul național de depășire a crizei".

Voiculescu asumă, astfel, că norocul sau talentul prin care s-au câștigat respectivii bani sunt bunuri comune care ar trebui returnate sub forma de bani comunității.

Însă cine ar putea garanta că înzestrările pe care le primim de dincolo nu sunt cumva date fiecăruia după alte criterii decât acela de a ajuta comunitatea în timp de criză?

Marius Cristian Pană este lector universitar doctor la ASE București și membtu fondator al Centrului pentru Economie și Libertate-ECOL