UPDATE Guvernul a decis să-şi asume răspunderea pe Legea educaţiei. Boc: Vom avea un învăţământ centrat pe competenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a decis, în şedinţa de marţi, să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru legea educaţiei, procedurile urmând să fie demarate începând cu ziua de miercuri.

Reprezentanţii coaliţiei de guvernare au decis, luni seară, ca Executivul să-şi angajeze răspunderea pe proiectul legii educaţiei şi pe cel privind salarizarea unitară, au declarat surse din coaliţie, citate de Mediafax.

Potrivit surselor citate, Executivul urmează să ia decizia asumării răspunderii pe legea educaţiei în şedinţă, după care vor fi urmate procedurile parlamentare.

Am recurs la această procedură tăioasă şi am pus în joc Guvernul, a declarat premierul Emil Boc, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Boc a subliniat că legea este foarte importantă pentru modernizarea sistemului de educaţie.

Promovăm forma legii educaţiei adopată de Camera Deputaţilor. Din nefericire, proiectul legii este blocat la Senat. Orice zi care trece afectează şansele tinerilor de a beneficia de un învătământ modern, a spus Boc.

Asistăm la o mutaţie definitivă de la un învăţământ centrat pe educaţie, la un învăţământ centrat pe competenţă, a subliniat acesta.

Boc a spus că numărul maxim de ore va scădea, în urma aplicării legii.

În cadrul programei şcolare, profesorul îşi va aloca 25 % din timp pentru a avea o învăţare centrată pe elev, a adăugat Boc, care a explicat că programa va acoperi 75 % din timpul necesar învăţării.

Premierul a mai afirmat că universităţile vor primi calificative în funcţie de performanţă.

Guvernul s-a întâlnit marţi în şedinţă extraordinară, la Palatul Victoria. Principala temă discutată este Legea educaţiei pe care Executivul a anunţat că îşi va asuma răspunderea.

Luni seara, reprezentanţii Coaliţiei au decis ca Guvernul să îşi asume răspunderea pe legea educaţiei naţionale, aflată în dezbaterea Senatului. Totodată, membrii Coaliţiei au discutat despre  modalităţile de promovare şi analiză în Guvern a legilor care au fost dezbătute cu preşedintele Traian Băsescu la consultările de la Palatul Cotroceni.

Emil Boc a afirmat, la sfârşitul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că trebuie urgentată adoptarea Legilor pensiilor, educaţiei, salarizării unitare şi a Legii care vizează accelerarea proceselor în justiţie. Vezi aici detalii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite