Garda lui Băsescu, liber la şefia PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PDL a stabilit ieri ca şi membrii care nu au o vechime mai mare de cinci ani în partid să poată candida la funcţii de conducere. Cristian Preda, Sever Voinescu, Monica Macovei şi Teodor Baconschi, „reformiştii“ lăudaţi de multe ori de şeful statului, sunt beneficiarii acestei derogări.

Propunerea de derogare de la statutul partidului a venit chiar din partea grupului Cristian Preda -Monica Macovei - Sever Voinescu.

„Împreună cu Monica Macovei şi Sever Voinescu am cerut o derogare ca la Congresul din mai să poată conduce o moţiune şi o persoană care nu are cinci ani vechime. Pornind de la această modificare, s-a ajuns la ideea că BPN va face această propunere Consiliului Naţional de Coordonare (CNC), astfel încât, la viitoarea întrunire a Convenţiei, această condiţie de vechime să fie lăsată la o parte", a arătat Cristian Preda. „În câteva zile, voi anunţa care este funcţia pe care vreau s-o obţin", a mai spus europarlamentarul PDL.

Citiţi şi:

Elena Udrea: "Eu m-aş bucura ca pentru alegerile din PDL să existe competiţie"

Potrivit unor surse, el ar urma să-şi anunţe candidatura la şefia PDL. Aceleaşi voci democrat-liberale au mai arătat însă că Preda nu se bucură de susţinerea multor lideri PDL, în ciuda obţinerii derogării de la statut.

De altfel, iritarea unor democrat-liberali în ceea ce-i priveşte pe „reformişti" a crescut şi după prezentarea de către Preda a propunerilor de modificare a statutului: introducerea unor sancţiuni pentru membrii partidului care au probleme cu justiţia.

„Preda a fost tratat cu multă răceală în şedinţa de ieri şi chiar a avut o răfuială cu Cristian Boureanu şi cu Mircea Hava, în privinţa principiului autosuspendării, în cazul trimiterii în judecată", a declarat unul dintre participanţi. Potrivit acestuia, văzându-l pe Preda încolţit, însuşi premierul Emil Boc a intervenit în dezbateri, declarându-se pentru adoptarea acestei soluţii. „Eu m-am luptat cu Boureanu pentru un principiu, el dovedind că a plecat de acasă fără să citească, fără să se pregătească", a explicat Preda pentru „Adevărul". 

În ciuda ameninţării care planează asupra mai multor membri importanţi ai PDL, cu dosare penale, printre care se numără chiar şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, conducerea PDL a aprobat ieri proiectul de statut prin care democrat-liberalii al căror dosar penal va ajunge în instanţă împreună cu rechizitoriul procurorului vor fi suspendaţi automat din PDL. „Este cazul trimiterii în judecată în baza rechizitoriului procurorului pentru fapte săvârşite cu intenţie. În acest caz, suspendarea se face automat, nu trebuie să se mai întrunească niciun for al partidului", a explicat vicepreşedintele Gheorghe Flutur, la finalul şedinţei conducerii PDL.

„Orice membru are posibilitatea să facă acest gest de onoare al autosuspendării în anumite situaţii", a mai spus Flutur. Decizia finală în privinţa modificărilor statutare îi apaţine Consiliului Naţional de Coordonare (CNC), care se reuneşte sâmbătă. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite