Fisuri în Coaliţia lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aleşii independenţi ameninţă că vor vota moţiunea de cenzură a Opoziţiei din cauza măsurilor de austeritate anunţate de preşedinte şi asumate de Guvern. Şeful statului le-a transmis parlamentarilor Puterii că reducerea pensiilor şi salariilor nu se negociază. Reprezentanţii PDL, UDMR şi UNPR sunt însă nemulţumiţi.

Parlamentarii PDL, UDMR şi UNPR l-au asaltat pe Traian Băsescu la întâlnirile de ieri cu propuneri, reproşuri şi nemulţumiri. Independenţii i-ar putea pregăti premierului Emil Boc o surpriză neplăcută. Purtătorul de cuvânt al UNPR, deputatul Valeriu Steriu, a anunţat că formaţiunea din care face parte ia în calcul şi susţinerea unei eventuale moţiuni de cenzură dacă propunerea de menţinere a pensiei minim garantate la valoarea de 350 de lei nu va fi respectată de Guvern.

Citiţi şi:

UNPR începe să zgâlţâie scaunul lui Boc
Cum a ajuns Preşedinţia României să decoreze un fost condamnat în dosarul "Autobuzul

EXCLUSIV/ Iată cât de cheltuitori sunt deputaţii gălăţeni!

„Liderul partidului, Marian Sârbu, a insistat asupra acestei propuneri la întâlnirea cu preşedintele Băsescu, iar răspunsul care ne-a venit a fost pozitiv, suntem optimişti", a mai spus Steriu. Cu câteva ore înaintea întâlnirii cu şeful statului, Sârbu declara că sprijinul oferit Guvernului este condiţionat de menţinerea pensiei minime la 350 de lei şi a indemnizaţiei de creştere a copilului de până la doi ani.

În UNPR pare să se fi instalat „indisciplina", dat fiind că preşedintele executiv Gabriel Oprea excludea cu totul varianta unui vot împotriva Cabinetului din care face parte. El a declarat pentru „Adevărul" că UNPR va vota împotriva moţiunii de cenzură deoarece ţara are nevoie de stabilitate, nu de anarhie.

Probleme ar putea să apară şi în grupul minorităţilor naţionale. Varujan Pambuccian, liderul acestui grup, a declarat că a cerut scăderea cotei unice la 4% şi majorarea TVA la 25%, precum şi perceperea acestei taxe la momentul încasării banilor, şi nu la emiterea facturii. "Dacă nu ne sunt acceptate propunerile, atunci vom acţiona autonom", a declarat Pambuccian, întrebat dacă va vota moţiunea de cenzură.

La finalul seriei de întâlniri, Traian Băsescu a declarat că scopul discuţiilor a fost acela de a se asigura că scrisoarea de intenţie către FMI va pleca exact în forma în care a fost convenită, fără niciun fel de modificări. El a exclus varianta creşterii fiscalităţii. "Nu-mi face deloc plăcere să anunţ măsurile care trebuiesc luate", a declarat Băsescu.

El a susţinut că a prezentat parlamentarilor "situaţia reală" a ţării, reafirmând că măsurile anticriză sunt menite să reducă dependenţa României de împrumuturile externe. Preşedintele a susţinut că FMI a cerut creşterea cotei unice de la 16 la 20% şi a TVA de la 19 la 24%, precum şi reducerea salariilor în sectorul bugetar cu 20%. Potrivit acestuia, o astfel de decizie ar fi generat o inflaţie de 10% şi ar fi menţinut "cancerul" din economie.

PDL şi UDMR au marşat pe pensiile mici

Şi democrat-liberalii au avut multe reproşuri. Deputatul PDL William Brânză a afirmat, după întâlnirea cu şeful statului, că mai mulţi democrat-liberali au criticat lipsa de transparenţă de care a dat dovadă Guvernul, în legătură cu măsurile anunţate. „Ne întreabă cei pe care îi reprezentăm în Parlament despre planurile Guvernului şi nu ştim exact ce să le spunem", a mai spus Brânză.

PDL, la fel şi UDMR au cerut preşedintelui ca reducerea cu 15% să nu afecteze pensiile mici. Preşedintele le-a cerut democrat-liberalilor să renunţe la afacerile cu statul. „Luaţi o decizie: ori funcţii, ori afaceri", le-a spus Băsescu.

Şeful statului le-a făcut parlamentarilor Puterii o prezentare amplă, cu numeroase statistici şi rapoarte economice, pentru a-i convinge de necesitatea măsurilor Guvernului. ( A contribuit Alina Voaideş)

Din spatele uşilor închise

„Eram sub influenţa băuturilor alcoolice când am afirmat că pensia socială minim garantată trebuie să fie de 500 de lei", le-a spus Traian Băsescu parlamentarilor, râzând.

„Am ajuns într-un punct critic. Sigur, nu vreau să înţelegeţi că eu susţin că nu mai avem soluţii. Putem s-o mai ducem aşa încă doi ani" , le-a transmis Băsescu parlamentarilor PDL.

„Dacă ne menţinem cheltuielile de după reducerea salariilor şi pensiilor, ar trebui să avem o creştere de 21% a PIB ca să ne acoperim cheltuielile",
a declarat şeful statului.

„Nu puteţi cere pensionarilor să lase din pensii, câtă vreme unii nu renunţă la privilegii. Luaţi o decizie: ori funcţii, ori afaceri", a mai spus preşedintele.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite