Elena Băsescu a avut cele mai multe discursuri în Parlamentul European. Câte au fost cu greşeli?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, este eurodeputatul român cu cele mai multe luări de cuvânt în acest an în Parlamentul European.

Potrivit unui top publicat pe pagina de internet votewatch.eu, Elena Băsescu a susţinut 87 de cuvântări în PE, în 2011, fiind cea mai vorbăreaţă eurodeputată română, potrivit realitatea.net.

În topul general al discursurilor, realizat pentru perioada 2009-2011, Elena Băsescu s-a clasat pe locul 31 din 735.

Pe locul al doilea, dintre români, se află social-democrata Silvia Ţicău, cu 75 de discursuri ţinute de la începutul acestui an.

De cealaltă parte, Corneliu Vadim Tudor nu îşi face cunoscut talentul de orator şi la Bruxelles, unde a vorbit numai de cinci ori, de la începutul acestui an, iar din 2009 până în prezent a avut doar 15 ori de cuvântări în plenul PE.

Nici liberala Ramona Mănescu nu vorbeşte foarte mult la Bruxelles, ea având în 2011 doar şase discursuri.

În ceea ce priveşte prezenţa, doar opt eurodeputaţi au o prezenţă de 100% în Parlamentului European, printre care se află şi Elena Băsescu. La polul opus se află Gigi Becali, cu o prezenţă de nici 18%.

În ciuda faptului că se dovedeşte a fi conştiincioasă, Elena Băsescu a rămas, în presa românească şi internaţională, drept eurodeputatul cu cele mai multe greşeli gramaticale.

Ultimele au fost în luna aprilie a acestui an, când fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu s-a împotmolit la acordul în gen şi număr. Vezi aici detalii. Una dintre frazele sale memorabile este: „Poţi să ai şi eşecuri, poţi să ai şi succesuri".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite