Corina Dumitrescu acuzată de incompatibilitate și că a devenit notar fără examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corina Dumitrescu, propusă pentru portofoliul Educației, este rectorul Universității Creștine Dimitrie Cantemir și membru al Consiliul Superior al Magistraturii(CSM). Dumitrescu este acuzată de incompatibilitate, întrucât membrii CSM sunt demnitari, iar noua lege a educației prevede ca rectorii universităților să nu ocupe funcții de demnitate publică.

Corina Dumitrescu este licenţiată în ştiinţe juridice, doctor în Drept, fondator la Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, fiind rector al acesteia. Ea a fost aleasă, în iunie 2010, membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societăţii civile, în urma votului din plenul Senatului.

Tot atunci ar fi trebui să devină membru în CSM și Victor Alistar, propunerea lui Ponta pentru funcția de ministru însărcinat cu strategii guvernamentale, însă Curtea Constituțională l-a declarat incompatibil.

Victor Alistar, numirea care pătează cabinetul Ponta

Corina Dumitrescu, deopotrivă rector și membru al CSM

Conform Statutului membrilor Consiliului, "membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar", iar noua Lege a Educatiei prevede că „persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului".

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat, în vara anului 2011, că Senatul a acţionat împotriva interesului României când a desemat în CSM, din partea societăţii civile, o persoană incompatibilă conform Legii ANI şi nu a desemnat o a doua persoană, pentru că această Cameră a făcut jocuri politice.

Lege pentru fondatorii universităților private

Corina Dumitrescu, soția deputatului PSD Cristian Dumitrescu a susținut modificarea legii privind patrimonial universităților particulare, astfel încât acestea să poată fi desființate mai ușor.

Legea modificată permite ca bunurile să treacă în proprietatea fondatorilor. Corina Dumitrescu este fondator al Universității Creștine „Dimitre Cantemir", iar inițiatorii legii sunt Petru Filip(PSD) și Cătălin Croitoru(PDL), ambii profesori la această universitate.

Acuzații din partea europarlamentarului Monica Macovei

Una dintre cele mai grave acuzații care i-au fost aduse Corinei Dumitrescu a venit din partea Monicăi Macovei, în 2006, când aceasta era ministru al Justiției.

Macovei a acuzat atunci mai mulți magistrați, sprijiniți de PSD, că ar fi facilitat intrarea în Notariat fără examen. Soțiile membrilor PSD Miron Mitrea și Cristian Dumitrescu erau atunci pe lista de acuzații a ministrului Justiției.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite