Clanurile din universităţi, interzise de senatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Hărdău  îi reproşează senatoarei PSD Ecaterina Andronescu convocarea neregulamentară a acestui for
Mihail Hărdău îi reproşează senatoarei PSD Ecaterina Andronescu convocarea neregulamentară a acestui for

Comisia de învăţământ din Senat a interzis rudelor să facă parte din conducerea aceleiaşi universităţi. Parlamentarii PSD şi PNL s-au reunit, ieri, pentru a finaliza legea, dar reprezentanţii Puterii contestă convocarea Comisiei.

Soţii, rudele şi afinii de gradul trei inclusiv nu pot deţine, în acelaşi timp, funcţii de conducere în universităţile de stat, au decis senatorii din Comisia de Învăţământ. Modificarea are loc după ce deputaţii limitaseră incompatibilităţile la funcţiile deţinute în cadrul aceleiaşi facultăţi. Amendamentul de la Cameră fusese propus de deputatul PDL Cătălin Croitoru, şi, prin votul de sâmbătă, senatorii au revenit, practic, la forma depusă de Guvern la Parlament.

Citiţi şi:

Război procedural  pe Legea educaţiei

Probă de viteză la legea Educaţiei

Propunerea a fost votată în condiţiile în care Comisia a lucrat în tot acest weekend, ieri-seară urmând să dezbată articolele referitoare la învăţământul în limba maternă. Şedinţa Comisiei a provocat o dispută politică aprinsă şi controverse procedurale, întrucât la reuniunile acestui for au participat doar senatorii PSD şi PNL, în timp ce reprezentanţii PDL şi UDMR au absentat. Preşedintele Comisiei, Mihail Hărdău (PDL), a susţinut că şedinţa Comisiei nu a fost convocată legal. "Nu au aprobare să lucreze. E problema lor. Ne întâlnim la Comisie marţi să vedem ce se va hotărî", a spus Hărdău.

"Dacă am lucrat o sută de articole în zece săptămâni, nu se pot lucra o sută de articole în trei zile", a estimat  preşedintele Comisiei senatoriale. Chiar dacă până mai ieri Hărdău "fraternizase" cu senatorii Opoziţiei, acum el a ameninţat că nu va semna raportul Comisiei.

De ce se grăbeşte Opoziţia?

În schimb, vicepreşedintele comisiei, Ecaterina Andronescu (PSD), care a condus întrunirea, a afirmat că şedinţa a fost convocată regulamentar. Parlamentarii Opoziţiei, majoritari în Comisie, au asigurat cvorumul, iar refuzul parlamentarilor Puterii nu poate bloca lucrările, au susţinut senatorii PSD şi PNL. "Au fost invitaţi toţi să participe la Comisie, au avut interdicţia de a participa, raportul nu putea să aştepte cu atât mai mult cu cât eram acuzaţi că blocăm legea în Comisie", a susţinut Ecaterina Andronescu. 

 Disputa pe legalitatea şedinţei din weekend porneşte de la interesele diferite ale ambelor tabere în ceea ce priveşte calendarul legii. Miercuri, judecătorii Curţii Constituţionale ar putea da un verdict în legătură cu dreptul Guvernului de a continua procedura angajării răspunderii asupra actului normativ.

PSD şi PNL vor ca legea să fie votată de plenul Senatului înainte de această decizie, iar PDL se opune acestui calendar. Guvernul vrea să-şi angajeze răspunderea pe o lege a educaţiei care conţine extinderea învăţământului în limba maternă la istorie şi geografie, după ce UDMR a solicitat expres acest lucru.

Pentru a avea şansa unui vot rapid în plen, PSD şi PNL vor să depună astăzi la Biroul Permanent al Senatului raportul asupra proiectului de lege pentru a intra cât mai repede în plen. În Senat, Puterea are un singur vot avantaj faţă de faţă de Opoziţie şi orice surpriză este posibilă.

Ce se întâmplă cu legea

Dacă plenul Senatului votează proiectul de lege, actul normativ va fi trimis preşedintelui Traian Băsescu la promulgare. Şeful statului are la dispoziţie 20 de zile pentru a decide dacă o promulgă sau cere reexaminarea.

Bătălie cu prelungiri

Disputa de la Senat are loc după ce Curtea Constituţională a decis că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituţională. Magistraţii constituţionalişti au precizat însă că rezolvarea conflictului depinde de Executiv şi de Parlament. Boc s-a adresat, din nou, Curţii şi le-a cerut judecătorilor să spună explicit dacă Guvernul poate continua procedura angajării răspunderii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite