Ce urmează după suspendarea lui Geoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană
Mircea Geoană

Suspendat jumătate de an din partid, Mircea Geoană nu mai are dreptul să participe la deciziile social-democraţilor. El îşi păstrează însă funcţia de preşedinte al Senatului. Geoană intenţionează să conteste măsura luată împotriva sa, despre care spune că este „nestatutară“.

„Această decizie nu are temei statutar, pentru că organizaţia din care fac parte, cea de la Dolj, e cea chemată eventual să discute astfel de subiecte", a reacţionat imediat Geoană. Ieri după-amiază, staff-ul său căuta soluţiile pentru a contesta sancţiunea aplicată de conducerea PSD.

Mai citeşte şi:

Mircea Geoană a fost suspendat din partid timp de 6 luni. Iliescu l-a făcut "penibil" pe Geoană

Şansele demersului par însă minime din moment ce Comisia pentru Arbitraj şi Integritate a PSD, forul care ar urma, cel mai probabil, să soluţioneze contestaţia, este condusă de senatorul Dan Şova, un apropiat al lui Victor Ponta.

În urma suspendării din PSD, Geoană nu-şi pierde calitatea de membru al partidului, dar nu mai poate participa decât invitat  la şedinţele Biroului Permanent sau ale grupului senatorial al social-democraţilor. El îşi păstrează însă fotoliul de preşedinte al Senatului deoarece liderii PSD au decis să-i menţină sprijinul politic pentru această funcţie.

Iliescu, împotriva suspendării

Propunerea de suspendare din PSD a lui Geoană a venit din partea liderului partidului, Victor Ponta, şi a fost luată prin vot în Biroul Permanent, forul de conducere al partidului. Surse participante la şedinţă afirmă că Ponta a ameninţat chiar cu demisia dacă Geoană nu primeşte o sancţiune severă. Ion Iliescu l-a criticat dur pe Geoană, dar a pledat, totuşi, doar pentru un avertisment ultimativ, ceea ce a iscat un schimb de replici între el şi Ponta.

Potrivit unor surse participante la discuţii, împotriva măsurii de suspendare au votat Ion Iliescu, vicepreşedinţii Marian Vanghelie, Ecaterina Andronescu, Ion Toma, Ion Prioteasa şi deputatul Aura Vasile (care a avut mandat de la Adrian Severin, absent). Vicele Rodica Nassar s-a abţinut.

Deliberările privind soarta lui Geoană au durat mai bine de o oră şi jumătate şi au avut loc într-un cadru restrâns, membrii Biroului Permanent fără drept de vot fiind invitaţi să părăsească sala. La un moment dat chiar secretarul general, Liviu Dragnea, a ieşit de la discuţii şi, destins şi zâmbitor, s-a lansat în explicaţii ascultate atent de un grup de social-democraţi.

Dragnea, despre care unele voci din PSD afirmă că ar fi înclinat pentru excluderea lui Geoană, spunea sâmbăta trecută că „PSD ar trebui să vadă dacă funcţia de preşedinte al Senatului îi mai este utilă". După şedinţă, el a refuzat să precizeze dacă a cerut această analiză în Biroul Permanent. Sursele citate susţin însă că liderii social-democraţi au fost cu toţii de acord ca Geoană să fie sancţionat, dar cu menţinerea sprijinului politic pentru şefia Senatului.

„Erau trei variante de sancţiune: suspendarea din partid, retragerea sprijinului politic şi excluderea din partid. Geoană a primit sancţiunea cea mai blândă. Dar, dacă va mai exista o abatere din partea sa, atunci va fi exclus", a afirmat unul dintre membrii Biroului Permanent.

Geoană s-a justificat în faţa conducerii

După cum s-a decis la reuniunea conducerii partidului de săptămâna trecută, desfăşurată la Româneşti, Geoană a fost nevoit să dea explicaţii liderilor PSD cu privire la „dezvăluirile" făcute pe blogul său. Întrebat de ce a povestit despre vizita acasă la Sorin Ovidiu Vîntu, Geoană ar fi spus că a simţit nevoia de a aduce clarificări.

El şi-ar fi cerut scuze colegilor de partid care au muncit pentru el în campania pentru prezidenţiale şi şi-ar fi exprimat nemulţumirea că subiectul fraudei de la alegerile pentru Cotroceni a fost „înmormântat" în partid. El a plecat apoi în grabă de la şedinţă, înainte ca sancţiunea să fie decisă.

După votul din Biroul Permanent, Victor Ponta s-a străduit să ţină departe de urechile presei sancţiunea aplicată lui Geoană. În faţa camerelor de luat vederi, liderul PSD a expediat rapid întrebările despre şeful Senatului, menţionând doar că a fost vorba despre un avertisment şi apoi retrăgându-se în mare grabă. Abia după ce presa a aflat de la vicepreşedinţii partidului că Geoană a fost suspendat, Ponta a confirmat sancţiunea.

"Nu cred că lupta de putere din interiorul partidului este calea de urmat pentru noi. "
Mircea Geoană
preşedintele Senatului

"În perioada următoare, Geoană va avea ocazia să ne demonstreze că vrea să rămână în PSD."
Victor Ponta
preşedintele PSD

De la moratoriu la suspendare

Geoană a fost la un pas de suspendare din partid în august, când liderii social-democraţi i-au reproşat că declaraţiile sale publice sunt contrare deciziilor adoptate în partid. Suspendarea ar fi fost cerută atunci de Liviu Dragnea şi de Victor Ponta, dar Geoană s-a ales în final doar cu interdicţia de a vorbi în numele PSD timp de şase luni. Mai mulţi social-democraţi au atenţionat că Geoană a încălcat acest moratoriu, care urma să expire la jumătatea lunii februarie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite