Mircea Geoană a fost suspendat din partid timp de 6 luni. Iliescu l-a făcut "penibil" pe Geoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat luni că s-a decis, prin vot, sancţionarea cu un ultim avertisment a lui Mircea Geoană ca urmare a declaraţiilor făcute recent de acesta.

UPDATE 19.14 Geoană, catalogat drept "penibil" de Ion Iliescu

Mircea Geoană a fost aspru criticat de Ion Iliescu în şedinţa Biroului Permanent Naţional, informează Impact News. Potrivit sursei citate, Geoană şi-ar fi cerut scuze în faţa colegilor pentru lucrurile scris pe blog, pentru a vorbi apoi despre viziunea sa despre ce poate să facă PSD pentru România. În acel moment, Geoană a fost apostrofat de Ion Iliescu, care l-a catalogat drept "penibil".

"Eşti penibil! După ce că ne-ai făcut probleme, acum vorbeşti despre ce trebuie să facă PSD?", a spus necrutător fostul preşedinte, potrivit Impact News.

UPDATE 14:40 Mircea Geoană a declarat că respectă decizia luată, adăugând însă că fiecare ar trebui să aibă dreptul la libertatea cuvântului.

"Eu rămân un membru al acestui partid. Aş fi preferat însă ca cei din conducere, care au votat împotriva mea, să îmi fie alături în lupta cu puterea... Eu cred că libertatea cuvântului este un drept în fiecare partid... Decizia invocată în august, ca eu să nu mai fac nicio declaraţie, nu are niciun temei statutar... În luna iulie, eram catalogat ca fiind singurul pesedist care doream o alianţă cu liberalii şi astăzi discutăm de una... Este păcat că intrăm într-o zonă a derizoriului... Din punctul meu de vedere sunt parte a acestui partid şi vreau să fac lucruri pentru el", a declarat Mircea Geoană, la sfârşitul şedinţei de la Senat.

Geoană a spus că decizia BPN de a-l suspenda este nestatutară, hotărârea aparţinând organizaţiei din Dolj, din care face parte.

UPDATE 14:10 PNL şi PC: Opoziţia nu-şi permite în acest moment să piardă funcţia de preşedinte al Senatului

Liderul PC, Daniel Constantin, a cerut conducerii PSD să privească lucid asupra unei decizii care ar putea reconfigura ponderea de forţe în Parlament.

"În ceea ce priveşte situaţia creată de conflictul intern din PSD, Partidul Conservator consideră că opoziţia nu-şi permite în acest moment să piardă funcţia de preşedinte al Senatului. Le cerem colegilor din PSD să privească cu luciditate şi calm situaţia creată şi să gândească foarte clar asupra unei decizii care ar putea reconfigura ponderea de forţe în Parlament în defavoarea întregii opoziţii", a declarat Daniel Constantin, care a calificat drept "regretabile" discuţiile legate de Mircea Geoană.

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că, deşi nu poate da sfaturi social-democraţilor, opoziţia nu îşi poate permite să piardă funcţia de la vârful Senatului.

"S-a vehiculat ipoteza privitoare la Mircea Geoană şi decizii ale conducerii PSD legate de poziţia lui Geoană de preşedinte al Senatului. Sigur că asta s-ar putea să ne intereseze şi pe noi. Nu poziţia de preşedinte al Senatului, ci riscul ca această poziţie, singura din sistemul de putere actual deţinut de opoziţie, să fie pierdută. Eu cred că nu ne putem permite acest risc", a atras atenţia Antonescu.

UPDATE 13:50 Împotriva suspendării lui Mircea Geoană pe o perioadă de şase luni au votat preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, dar şi vicepreşedinţii Marian Vanghelie, Ecaterina Andronescu, Ion Toma, Ion Prioteasa şi Aura Vasile - mandatată de vicepreşedintele Adrian Severin. S-a înregistrat şi o abţinere, a Rodicăi Nassar.

UPDATE 13:40 Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat, la scurt timp după conferinţa de presă a liderului social-democraţilor, că Mircea Geoană a fost suspendat din partid timp de 6 luni, astfel că el nu mai poate face nicio declaraţie în numele PSD.

Moldovan a mai subliniat că suspendarea lui Geoană nu implică şi retragerea sprijimului politic pentru funcţia de preşedinte al Senatului: "E o sancţiune distinctă retragerea sprijinului politic. Decizia de azi implică doar suspendarea dânsului din partid. Nu poate participa la acţiunile partidului, nu poate vorbi în numele partidului şase luni. Este în continuare membru PSD, nu a fost exclus din partid", a declarat purtătorul de cuvânt al PSD la Realitatea Tv.

Decizia de suspendare a lui Geoană pentru şase luni este prevăzută la alin. (5) art. 12 din Statut, referitoare la sancţiuni, şi a fost luată în Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului.

"Regret că s-a ajuns în situaţia asta, nu este vina noastră, dar astăzi trebuia încheiat subiectul. Mircea Geoană trebuie să se decidă dacă mai vrea să rămână sau nu în PSD. Sancţionarea este un semnal foarte clar, pe care sper că domnul Mircea Geoană l-a înţeles", a afirmat Victor Ponta în cadrul conferinţei de presă.

Fostul lider al PSD  Mircea Geoană, în prezent preşedinte al Senatului, a susţinut, într-o declaraţie filmată şi postată, la începutul săptămânii trecute, pe blogul personal, că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

În replică, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că singurul cu care Mircea Geoană s-a sfătuit, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009, a fost Sorin Ovidiu Vîntu.

Moţiune de cenzură pe Legea salarizării


Preşedintele PSD a mai anunţat, în conferinţa de presă, că partidul său va depune o moţiune de cenzură pe Legea salarizării  unitare, pe care Guvernul îşi va asuma mâine răspunderea în Parlament.

"Referitor la angajarea răspunderii Executivului pe Legea salarizării, vom depune o moţiune de cenzură împreună cu celelalte partide doritoare. Calendarul ar fi ca moţiunea să fie dezbătută după 31 decembrie pentru ca practic premierul Emil Boc să îşi asume cuvântul dat de a se reveni la salariile de dinainte de reducerea cu 25%", a afirmat Victor Ponta.

Secretarul Camerei Deputaţilor, Dumitru Pardău, a anunţat însă că Parlamentul a decis ca, în cazul în care opoziţia va depune moţiune de cenzură pe Legea salarizării, aceasta să fie prezentată pe 16 decembrie, în şedinţă comună, urmând ca votul să fie dat luni, 20 decembrie, înainte de dezbaterile pe proiectele de buget pe 2011.

Totodată, şeful PSD a mai spus că social-democraţii vor depune amendamente la legea bugetului de stat săptămâna viitoare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite