Boureanu îl felicită pe Dan Diaconescu că şi-a realizat visul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, vineri, că îl felicită pe Dan Diaconescu pentru că "şi-a realizat visul" prin câştigarea licitaţiei la Oltchim şi speră că acesta are un partener serios, "cu care să reuşească să gestioneze acest colos economic important".

"Îl felicit pe Dan Diaconescu că şi-a realizat visul. Cred că are o mare responsabilitate în momentul de faţă vizavi de toţi salariaţii care lucrează la Oltchim sau depind de funcţionarea Oltchimului. Sper că are un partener serios, cu care să reuşească să gestioneze acest colos economic important pentru România. Şi, în acelaşi timp, cred că se află într-o situaţie cel puţin ciudată, având în vedere că el a contestat, pe bună dreptate, schimbarea strategiei de privatizare în timpul jocului făcută de Guvernul Ponta. Mult succes!", a precizat Cristian Boureanu, citat de Mediafax.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. SENZAŢIONAL Dan Diaconescu a devenit acţionarul Oltchim

După aflarea veştii, liderul angajaţilor Oltchim, Corneliu Cernev, a declarat, vineri seară, că salariaţii îl aşteaptă pe Dan Diaconescu la Râmnicu Vâlcea şi ca banii să intre cât mai repede în conturi, solicitându-i câştigătorului licitaţiei pentru preluarea a 54,8% din acţiunile combinatului "multă seriozitate".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite