Boc a plătit în avans „recompensele“ pentru moţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc pare să nu aibă emoţii la votul de astăzi din  Parlament asupra moţiunii de cenzură depusă de Opoziţie după  angajarea răspunderii pe Codul Muncii. 

Citiţi şi: VIDEO Schimbarea Codului e doar primul pas

Parlamentarii Puterii se laudă în public cu banii primiţi din partea Executivului şi vor sta în bănci la votul asupra moţiunii. Opoziţia are doar 215 voturi, cu 21 mai puţin decât cele  236 necesare pentru dărâmarea Guvernului.Atenţionaţi de preşedintele Traian Băsescu să trateze cu „atenţie" subiectul moţiunii de cenzură , Emil Boc şi oamenii săi şi-au luat măsuri de precauţie. Guvernul a alocat 90 de milioane de euro pentru administraţiile locale, partea leului revenind Puterii.

Senator UNPR: un milion de lei  recompensă

De altfel, mecanismul de „stimulare" este recunoscut cu seninătate  de senatorul UNPR Constantin Cibu (fost PNL), potrivit unui filmuleţ postat pe site-ul infobrăila.ro. Cibu vorbeşte la telefon în timpul unei conferinţe de presă  a filialei locale a UNPR. „Deci ne mai dă 3 miliarde, pentru echilibrarea cheltuielilor. Unde să le treacă?", şi-a întrebat el colegii. „La Însurăţei, la Însurăţei!", i-au sugerat, colegii de partid. Cibu a acceptat sugestia completând-o: „Şi Gropeni... 2 miliarde. Da! Comuna, da... Bine! Echilibrarea cheltuielilor... ştie băiatul ce să facă, da... cheltuieli de capital se numesc". După încheierea negocierilor telefonice, Cibu a dat şi rezultatul: „De câte ori apare câte-o moţiune de cenzură, Guvernul are grijă de cei care-l sprijină şi  UNPR se consideră un factor de stabilitate, că dacă UNPR-ul n-ar fi votat, Guvernul se prăbuşea demult. Şi atunci încearcă şi ei să ne fie cât se poate de recunoscători, aşa ca ne-au dat 10 miliarde pe Ordonanţa 7 (un milion de lei noi - n.r.) şi încă 3 miliarde pe cheltuieli de capital şi echilibrarea cheltuielilor." Întrebat de ziarişti ce fel de factor de stabilitate este UNPR-ul, dacă nu sprijină Codul Muncii decât pentru bani, Cibu a replicat: „Păi nu-i plătit, e recompensat. E recompensă, fără mită!".

Cum a pierdut Ponta voturi

De cealaltă parte a baricadei, la peste o lună de la înfiinţare, Uniunea Social-Liberală (USL) nu a reuşit să atragă niciun parlamentar din Coaliţie. Chiar  dacă formarea unei noi majorităţi a fost unul dintre obiectivele anunţate de liderii USL, de la semnarea protocolului  cele două partide au pierdut trei parlamentari. Senatorul Liviu Câmpanu (ales din partea PNL) s-a întors în UNPR după o escală la PC, iar deputatul Marian Săniuţă a plecat de la PSD la UNPR. Senatorul Ion Toma şi-a dat demisia din PSD după un conflict cu Victor Ponta. Liderii PSD l-au suspendat acuzându-l că l-a sfătuit pe senatorul  PDL Mihai Niţă, aflat în negocieri cu PSD, să nu se alăture social-democraţilor.

Sindicaliştii susţin moţiunea în stradă

Subiectul moţiunii de azi este un Cod mult diferit de forma iniţială, cea în care a fost lansat în dezbatere publică, pe la jumătatea lunii decembrie 2010. În trei luni, radicalismul primei variante a tot fost periat - Executivul a depus ultimele amendamente la propriul Cod chiar în ziua când şi-a asumat răspunderea în Parlament. Au supravieţuit până în forma finală prevederile care limitează subiectele ce vor fi negociate cu sindicatele, precum şi articolul care abrogă imunitatea liderilor. Acestea sunt motive suficiente pentru ca cele cinci confederaţii sindicale să scoată azi în stradă oamenii, pentru a susţine moţiunea Opoziţiei. Potrivit liderilor, peste 50.000 de sindicalişti vor participa la mitingul organizat în faţa Palatului Parlamentului. Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, avertiza că demonstraţia va fi diferită de cele de până acum şi c-au fost pregătite câteva surprize. Liderii sindicatelor şi cei ai Uniunii Social-Liberale (USL) le-au cerut tuturor salariaţilor din România să iasă în stradă pentru a-şi apăra drepturile.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite