Boc: Vârsta reală de pensionare este mai mică decât cea prevăzută de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, că vârsta reală de pensionare este atât la femei, cât şi la bărbaţi mai mică decât cea standard, prevăzută de lege.

Boc a atras atenţia că nu se mai poate "continua metoda de pensionare anticipată şi cu pensii foarte mari".

Mai citeşte şi:

Deputaţii au decis mărirea punctului de pensie şi pot da peste cap tăierile lui Boc

"La bărbaţi, vârsta medie reală în practică este de 56 de ani şi 6 luni. Vârsta standard din lege ar trebui să fie de 63 de ani şi 7 luni. Tot ca urmare a pervertirii sistemului de pensii în decursul timpului, în detrimentul susţinerii acestuia", a spus Emil Boc. 

"La femei, vârsta reală de pensionare este de 55 de ani şi 7 luni. Vârsta standard potrivit legii ar trebui să fie de 58 de ani şi 7 luni. Iarăşi o discrepanţă majoră", a explicat premierul.

"Nu se mai poate să ne pensionăm şi foarte repede şi să avem şi pensii foarte mari. Nu se poate continua cu o asemenea modalitate", a subliniat Boc.

"Am curmat în luna iulie acel abuz al pensiilor care nu aveau la bază principiul contributivităţii şi a fost un pas înainte pentru diminuarea pensiilor de lux. Acum este momentul să facem şi cel de-al doilea pas, astfel încât bugetul de pensii să poată fi sustenabil, să poată fi susţinut în anii următori", a explicat el.

Potrivit premierului, Guvernul a ales un model de creştere economică şi sănătoasă care să scoată România din recesiune şi "s-o ducă pe creştere economică în 2011".

Premierul a explicat că, dacă nu se va adopta varianta Guvernului la legea pensiilor, deficitul de pensii va fi de 5 miliarde de euro în 2011. El le-a cerut deputaţilor să nu compromită şansa de relansare economică şi de cofinanţare a proiectelor europene.

"Trebuie să se reformeze şi sistemului de pensii. Această reformă este una dificilă, dar necesară susţinerii pe termen lung a bugetului de pensii în România. Scopul de bază al acestei legi este ca prin măsurile pe care le promovăm să putem asigura susţinerea pe termen mediu şi lung a bugetului de pensii, pentru ca în această ţară pensiile să poată fi plătite", a mai spus Boc.

El a explicat că parlamentarii trebuie să opteze pentru varianta de a avea un sistem de pensii care se susţine pe termen mediu şi lung: România nu îşi mai permite să aibă creştere economică fundamentată pe consum şi împrumut, a transmis în plenul Camerei Deputaţilor, şeful Executivului.

"Acesta este momentul cheie în care trebuie să luăm o decizie: vrem ca România să meargă pe dezvoltare, investiţii şi creştere economică sau să mergem în continuare pe cheltuieli care nu se mai susţin de la bugetul de stat", a spus Emil Boc.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 12 voturi "pentru" şi opt abţineri, raportul la proiectul legii pensiilor, stabilind că valoarea punctului de pensie va fi de 45% din salariul mediu brut pe economie, transmite Mediafax. Comisia de muncă a mai aprobat ca vârsta de pensionare la femei să fie de 63 de ani, iar cea pentru bărbaţi de 65 de ani.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite