Băsescu este "în dificultate în relaţia cu guvernul Boc: Una a spus, alta a făcut"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a prezentat în termeni sumbri viitorul PDL dacă persistă lipsa de idei în descoperirea şi promovarea de lideri noi.

"Există această percepţie că eu aş moşi PDL-ul în continuare. (...) Le-am spus să-şi găsească lideri chiar din primele zile ale noului mandat. Nu s-au înghesuit să mă asculte pentru că i-a furat foarte mult vâltoarea guvernării. Dar vor plăti", a declarat Băsescu la TVR.

Citiţi şi:

Băsescu: "Există şanse reale ca salariile să revină la nivelul iniţial"

Acesta a atras atenţia că, în acest moment, nu există premisele creării unei noi majorităţi parlamentare, iar în cazul ruperii actualei Coaliţii s-ar putea merge cel mult pe un guvern minoritar.

"Nici Puterea, şi cu atât mai puţin Opoziţia, nu manifestă responsabilitate faţă de momentul prin care trecem. Sper că acestă Coalţie să devină responsabilă în perioada următoare. De fapt, nici nu mai are altă soluţie", a adăugat Băsescu.

Relaţie dificilă cu Executivul condus de Emil Boc

Şeful statului a precizat că decizia de a majora TVA de la 19% la 24% l-a plasat în conflict cu Executivul condus de Emil Boc, precum şi datele de pe primul trimestru care arată că Executivul nu a strâns deloc cureaua deşi s-a angajat să facă acest lucru.

"Dificultatea în relaţia cu guvernul Boc" a apărut după ce preşedintele a văzut cifrele pe primul trimestru, când a constatat că, deşi s-a angajat să reducă cheltuielile, Executivul condus de Emil Boc a cheltuit mai mult în primele trei luni ale anului decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Este foarte adevărat că şi Guvernul una a spus, alta a făcut. Şi în aparatul central au crescut cheltuielile ceea ce motivează o dificultate cu Guvernul în ansamblul lui. Nu pot accepta ideea că spunem reducem personalul, reducem salariile, şi apoi ele să crească. Această dificultate a apărut când am văzut cifrele pe primul trimestru", a declarat Băsescu.

Nuanţarea acestei declaraţii nu a întârziat să apară: "Vreau însă să înţelegeţi foarte bine, nu este o dificultate a relaţiei între mine şi premierul Emil Boc. S-a speculat foarte mult pe această temă, inclusiv pe tema TVA-ului. Putem discuta în continuare subiectul, eu am dat Guvernului un termen de graţie până la 1 septembrie", a spus şeful statului.

Băsescu pătrează termul de graţie 1 septembrie pentru Guvernul Boc, chiar dacă a luat o decizie pe care el o dezaprobă. Potrivit acestuia, toate partidele din Coaliţie au fost de acord cu creşterea TVA.

"Emil Boc încă a mai încercat o discuţie, el ştiind foarte bine analiza care s-a făcut cu specialiştii economişti înainte de venirea Fondului, soluţia era reducerea de cheltuieli şi nu creşterea TVA. Dar, sunt aceste două lucruri pe care eu consider că acest Guvern trebuie să le corecteze: cheltuielile cu aparatul bugetar (..) şi a doua zonă care a rămas neatinsă este legată de pensii şi programele sociale", a spus Traian Băsescu

Traian Băsescu a apărut pentru prima oară la TVR de la câştigarea celui de-al doilea mandat în fruntea statului. Traian Băsescu a declarat în timpul campaniei electorale din 2009 că "nu va mai călca la televiziunea publică, cât timp instituţia este condusă de Alexandru Sassu". Sassu, cunoscut ca un apropiat al PSD, a fost schimbat din funcţie Locul său a fost luat de Alexandru Lăzescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite