Băsescu: "Există şanse reale ca salariile să revină la nivelul iniţial"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există şanse reale ca salariile să revină la nivelul iniţial, în cazul în care miniştrii sunt, toţi, serioşi, a declarat, joi, la postul TVR, preşedintele Traian Băsescu.

Este obligatoriu să sperăm că va fi posibil, pentru că România are o şansă extraordinară de relansare, a afirmat şeful statului la Televiziunea Română.

Potrivit declaraţiilor lui Traian Băsescu, România nu este în situaţia Greciei şi că are o datorie publică ce se înscrie în criteriile de la Maastricht, de 35% din PIB, având şi 32 de miliarde de euro la dispoziţie fonduri europene pe care nu trebuie să le restituie, informează Agerpres.

Dacă în acest an reuşim să ne restructurăm cheltuielile bugetare, vom avea resursele care ne-ar permite să accesăm fondurile comunitare, ceea ce ne-ar permite să susţinem, foarte bine, în 2011-2012 dezvoltarea infrastructurii. Aici ar fi motorul dezvoltării economice, utilizarea banilor europeni, care nu se duc în datoria României, a adăugat şeful statului.

Băsescu a spus că sistemul bugetar este mult mai afectat decât s-a preconizat în fază iniţială, dacă sarcina acestei reduceri se împărţea pe cele două mari costuri: buget şi cheltuieli sociale.

Preşedintele a mai arătat că măsura creşterii TVA s-a transferat pe populaţie, pe când creşterea cotei unice ar fi apăsat greu pe firme. El a precizat că această cotă nu trebuie nici să scadă, nici să crească, deoarece cel mai bun lucru în timp de criză este stabilitatea fiscalităţii.

De asemenea, şeful statului a subliniat că rambursarea TVA către companii, dar şi a unor soluţii de compensare a datoriilor, este unul dintre elementele prioritare pentru Guvern.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite