VIDEO Băsescu: USL intenţionează să fraudeze referendumul. S-ar putea să cer boicotarea acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele suspendat a declarat, luni seara, la B1 TV că există indicii potrivit cărora USL va încerca fraudarea referendumului şi de aceea se gândeşte să ceară PDL-ului boicotarea alegerilor de duminică.

Traian Băsescu spune că, odată ce va decide boicotarea referendumului, nu-l mai interesează procentele, însă a reiterat faptul că oferta sa de a demisiona rămâne în picioare în condiţiile în care USL acceptă aplicarea rezultatului referendumului din 2009. "În momentul în care voi spune că boicotul e soluția nu mă mai interesează procentele. Bush, săracul, a terminat pe la 12%. Sarkozy la fel. Constituția dă durata unui mandat. Demisia - rămâne o ofertă valabilă până la alegeri - dacă pun în aplicare ceea ce s-a votat la referendumul din 2009, cu privire la Parlament", a spus preşedintele suspendat.

Principalul motiv pentru care Băsescu şi-ar dori boicotarea referendumului este posibila intenţia a USL-ului de a frauda alegerile. „Mă tem de fraudarea acestui referendum. Au fost camere la secţiile de votare, acum refuză să le pună, le au în şcoli de la bacalaureat. Au fost liste suplimentare separate la prezidenţiale. Acum se raportează într-o singură listă pentru a nu se putea vedea votul multiplu. De ce au împins atât de mult ora de votare? Sunt multe elemente decizia USL de a frauda acest referendum. Îmi va fi greu să controlez ce se întâmplă acolo. Aș putea cere PDL-ului să nu își trimită reprezentanții în secțiile de votare pentru a boicota complet referendumul", a explicat Băsescu.

Citeşte toate declaraţiile făcute de Traian Băsescu luni seara la B1 TV!

Totuşi, Băsescu nu este convins că boicotarea referendumului ar fi soluţia cea mai bună şi spune că va discuta cu PDL despre acest lucru, urmând să respecte decizia pe care o vor lua pedeliştii. "Vreau să mă sfătuiesc cu cei de la PDL în privința boicotării refrendumului. Dacă vor considera că riscurile sunt foarte mari, ar putea decide să boicoteze sau să ceară electoratului său să nu se prezinte la vot. În niciun caz nu pot să rămân de unul singur să îndemn la participare", a declarat şeful de stat.

Citeşte şi:

Antonescu: Tema fraudei, împrumutată de Băsescu, e jenantă şi dăunătoare

Băsescu spune că ne-am recâştiga credibilitatea ca popor dacă referendumul ar fi validat, iar rezultatul acestuia ar fi împotriva demiterii preşedintelui suspendat. „Dacă românii prin prezență ar spune nu, ne-am obține credibilizarea pentru că ar fi un popor matur care nu aprobă o lovitură de stat", a arătat preşedintele suspendat.

Liderii PDL sunt convocaţi marţi pentru a răspunde la întrebarea "Boicotăm sau nu referendumul din 29 iulie?". După dezbaterile din şedinţa de marţi, PDL urmează să iasă cu un mesaj unitar fie în favoarea boicotării referendumului, fie în favoarea participării la urne şi a votării împotriva demiterii preşedintelui Traian Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite