VIDEO Băsescu spune că Antonescu are astenie de primăvară: Dacă vrea, poate să plece la război, dar singur
0Preşedintele Traian Băsescu a criticat, după şedinţa CSAT de marţi, faptul că liderul PNL, Crin Antonescu, dorea în 2007 retragerea trupelor româneşti din Irak, iar acum vrea să participăm la război, preşedintele afirmând că "luna martie îi produce acestui lider astenii de primăvară". "Dacă vrea, poate să plece la război, dar singur", a mai spus Băsescu, referindu-se la Crin Antonescu.
Citeşte şi:
Antonescu: Dacă Băsescu produce o frază în care eu cer armatei să lupte în Libia, atunci am astenie
"Aş mai avea un comentariu. Este poate puţin nelalocul său un astfel de comentariu acum, aici, dar nu pot să nu-l fac pentru că nu mi se pare corect. În 26 martie 2007, cam acum 4 ani, tot în luna martie. 'Domnule preşedinte Emil Boc', se spunea în scrisoarea deschisă. 'PNL vă solicită public să vă raliaţi deciziei de retragere a trupelor româneşti din Irak, anunţată de prim-ministrul României, domnul Călin Popescu Tăriceanu'", a declarat Traian Băsescu.
"Evident, trupele nu s-au retras pentru că aveam de îndeplinit o misiune care nu era încheiată şi, cât timp eu voi fi preşedinte, România îşi va onora angajamentele până la capăt întotdeauna. Pe de altă parte, este evident că luna martie, şi mai ales după data de 20, îi aduce acestui lider astenii de primăvară care atunci îl făceau pacifist şi voia soldaţii acasă, iar acum vrea să plece la război. Dacă vrea, poate să plece la război, dar singur.
În ceea ce priveşte forţele armate ale României, ele vor pleca atunci când trebuie, acolo unde trebuie şi în limitele posibilităţilor pe care Armata României le are de a acţiona sub mandate ale Consiliului de Securitate sau sub mandat NATO. România rămâne un susţinător al ideii că operaţiunile militare trebuie să se desfăşoare nu numai sub mandate al Consiliului de Securitate, dar şi sub mandate NATO, exact pentru că asta ne ajută pentru solidaritate", a mai spus preşedintele.
VIDEO
"Partidul Naţional Liberal vă solicită public să vă raliaţi deciziei de retragere a trupelor româneşti din Irak, anunţată de prim-ministrul României, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Din punct de vedere al succesului misiunii pe care România şi-a asumat-o în Irak, aveţi toate motivele pentru a vă alătura acestui demers. De patru ani, soldaţii noştri se află în Irak, luptând cu onoare şi cu spirit de sacrificiu pentru naţiunea noastră şi pentru valorile lumii libere. Soldaţii noştri şi-au făcut datoria în Irak: au contribuit, alături de trupele coaliţiei multinaţionale, la înlăturarea dictaturii şi la instaurarea democraţiei. Un soldat care şi-a îndeplinit datoria trebuie să se întoarcă acasă, la familia lui, şi este de datoria noastră să îi aducem pe soldaţii noştri acasă", spunea Crin Antonescu, în scrisoarea transmisă preşedintelui PDL, Emil Boc, în martie 2007.