Antonescu: L-am informat pe Ponta că nu vin la Cotroceni, dacă ar fi avut o problemă, mă duceam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu
Crin Antonescu

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat miercuri seară că l-a informat pe Victor Ponta că nu va merge la învestirea lui Raed Arafat, menţionând că a vorbit cu Raed Arafat, pe care l-a felicitat.

Crin Antonescu a ținut să menționeze faptul că el nu l-a lăsat în off-side pe Victor Ponta absentând de la Cotroceni.

"S-a vorbit de faptul că l-aş fi lăsat în off-side pe Victor Ponta. Haideţi să clarificăm un lucru pentru totdeauna: nu trebuie să-şi mai facă nimeni vreo iluzie în legătură cu posibile fisuri sau posibile gânduri ascunse în relaţia politică dintre mine şi Victor Ponta. Am construit împreună o alianţă, o ducem la victorie şi împreună vom guverna împreună, fără fisuri şi fără jocuri la off-side. Victor Ponta, în calitate de prim-ministru, pentru că este prim-ministru, trebuia să se ducă azi la Cotroceni: şi pe temele de dimineaţă şi de bună seamă la învestirea unui ministru din propriul său cabinet. Nu sub aceleaşi constrângeri stăteam eu: ceremonia are nişte dimensiuni simbolice şi alegerea mea, dincolo de motivele pe care le-am explicat a fost să nu mă duc acolo", a declarat preşedintele PNL, într-o intervenție la România TV.

Anterior, tot la RTV Antonescu spusese, despre motivele absenţei sale că "Din punct de vedere simbolic nu am ce discuta în astfel de împrejurări cu Traian Băsescu".

Antonescu s-a consultat însă pe acest subiect cu Victor Ponta. "Asta n-am făcut-o fără a vorbi înainte cu Victor Ponta şi a-l informa despre acest lucru şi a-l întreba dacă are o problemă cu eventuala mea absenţă, am discutat acest lucru cu domnia sa, şi dacă ar fi fost o problemă pentru Victor Ponta, aş fi făcut-o, adică m-aş fi dus acolo, şi doi, l-am sunat pe Raed Arafat, un om întru totul stimabil profesional şi uman şi l-am informat şi pe domnia sa că mă bucur că a acceptat această poziţie, că e un lucru foarte bun pentru România şi care e semnificaţia absenţei mele", a punctat Crin Antonescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite