Adrian Severin, ultima zi în PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Excluderea europarlamentarului este propusă de Comisia de Etică a organizaţiei Bucureşti, din care acesta face parte, Propunerea, a cărei aprobare este doar o formalitate, s-ar putea concretiza chiar azi, când Severin  împlineşte 57 de ani.

Tokes Laszlo, vicepreședintele PE: "Adrian Severin ar trebui să-și dea demisia"

Forul de decizie este Biroul Executiv al PSD Bucureşti, la care este aşteptat să-şi pledeze cauza chiar Adrian Severin. El a fost invitat la şedinţă de liderul filialei, Marian Vanghelie, care a invocat procedura. „Aşa spune statutul, că nu poţi să iei decizii asupra unui om dacă nu este şi el de faţă. Dacă nu vrea să vină, e treaba lui", a explicat Vanghelie.

Severin nu a putut fi contactat pentru a confirma participarea. Odată adoptată, decizia de îndepărtare a lui Severin va ajunge pe masa Biroului Permanent Naţional (conducerea restrânsă a PSD), iar votul se anunţă a fi doar o simplă formalitate. „Adrian Severin se situează acum în afara PSD, iar procedurile de excludere se încheie definitiv luni (n.r. azi)", declara, vineri, Victor Ponta.

„Severin s-a autosuspendat din toate funcţiile, acum e un simplu membru. Să vedem dacă mai e nevoie ca excluderea să fie validată de liderii partidului", a declarat pentru „Adevărul" Aura Vasile, membru în conducerea PSD Bucureşti. „Dosarul" Adrian Severin a fost trimis la Comisia de Etică a PSD Bucureşti de Marian Vanghelie, după ce preşedintele Victor Ponta i-a solicitat să declanşeze procedura de excludere a europarlamentarului.

Bombardat cu cereri de demisie

Înainte de a cere să fie dat afară din PSD, Ponta l-a somat pe Severin să plece de bunăvoie, dar acesta a refuzat să demisioneze. Eurodeputatul nu s-a lăsat clintit nici din Parlamentul European (PE), în ciuda „şuvoiului" de declaraţii politice în care i se transmitea să se retragă şi a fluierăturilor cu care a fost „complimentat" în sala Legislativului de la Bruxelles. „L-am sfătuit foarte serios pe domnul Severin să demisioneze.

Cred că aceasta este cea mai bună soluţie în situaţia sa", declara, joi, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek. „Încăpăţânarea" cu care Severin a rămas în scaun a fost remarcată de publicaţia „The Economist", potrivit căreia această atitudine „este tipică pentru politica românească, unde presa adoră să atace politicienii corupţi, dar numai rar cu vreun rezultat".

Liderul socialiştilor europeni, Martin Schulz, dar şi vicepreşedintele aceluiaşi grup, Hannes Swoboda, au fost primii care au cerut demisia din PE a lui Severin.  După ce a fost exclus din grupul socialiştilor europeni, Severin a rămas fără fotoliu şi a fost mutat pe ultimul rând al sălii, între Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor. Şi ziarul „Adevărul" i-a solicitat lui Severin să demisioneze.

"Încăpăţânarea cu care Adrian Severin refuză să demisioneze din postul de eurodeputat este tipică pentru politica românească.''
publicaţia „The Economist"

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite