SERIAL ADEVĂRUL „Prin cenuşa industriei“ (episodul 4): Cum s-a lăsat economia românească de ţigări. Moartea unui brand: Carpaţiul de Sfântu Gheorghe

Publicat: 31.10.2012 20:02

Ultima actualizare: 09.08.2022 06:06

Fabrica de ţigarete de la Sfântu Gheorghe, una dintre cele şase pe care le-a avut România, s-a închis în 2011 la capătul unei privatizări orchestrate de fostul ofiţer de Securitate Ioan Niculae, cel mai bogat român

Suntem într-un bar modern din centrul oraşului Sfântu Gheorghe, Covasna, ne aflăm în interes de serviciu. Pe la mese, fete frumoase şi un grup de bărbaţi în vârstă, răscolind amintiri. Unul dintre ei fumează ţigară electronică, în timp ce noi discutăm cu fostul director Eugen Lazăr despre falimentul fabricii de ţigarete adevărate, cândva o mândrie a oraşului. Bărbatul de la masa alăturată continuă să tragă din ţigara lui electronică. Oamenii se chinuiesc să renunţe la fumat pentru că ţigările sunt tot mai scumpe. Asta şi pentru că industria românească de profil a dispărut în totalitate.

În trecut, România avea şase fabrici de ţigări, însă cu toate au dispărut în nisipurile mişcătoare ale tranziţiei. După Iaşi, Târgu-Jiu, Timişoara, Râmnicu-Sărat şi Bucureşti, în martie 2011 s-a închis şi ultima supravieţuitoare, fabrica de ţigarete de la Sfântu Gheorghe. Era cea mai cunoscută pentru că i se dusese vestea printre fumători, generaţii şi generaţii pentru care viciul a însemnat „Carpaţiul de Sfântu". Dar nu a fost doar atât. Fabrica de la Sfântu Gheorghe însemna o tradiţie şi, mai mult decât orice, un loc de muncă pentru mai bine de 600 de oameni.

Înfiinţată în 1897 de austro-ungari, fabrica de la Sfântu Gheorghe a produs, la început, numai ţigări de foi. În 1931 s-a trecut la ţigările normale, primele mărci fiind „Carpaţi", „Mărăşeşti" şi „Naţionale", care au rezistat pe piaţă până la închiderea fabricii, adică peste 70 de ani. După naţionalizare, comuniştii au retehnologizat fabrica cu utilaje Skoda aduse din Cehoslovacia, iar din 1972 a început fabricarea primelor ţigări româneşti cu filtru.

Industria românească producea, cândva, o gamă variată de ţigări

VĂ AMINTIŢI ŢIGĂRILE „TRACTOR"?

Primele mărci cu filtru au fost „Oituz", „Arena" şi „Stadion", apoi au apărut „Amiral" şi „Snagov", iar pe parcurs s-au mai produs „Covasna", „Golf", „Neptun", „Dacia", „Bega", „Top", „Record", „Start" şi „Club". Dintre toate acestea, pe segmentul ţigărilor cu filtru s-a impus „Snagov".
Eugen Lazăr, fost director al fabricii din Sfântu Gheorghe, explică: „Piaţa dicta. Au fost mărci care nu s-au vândut şi au dispărut, iar altele au rezistat peste ani. Ţigările „Carpaţi", de exemplu, s-au vândut întotdeauna. Fiecare marcă avea reţeta ei, iar o reţetă se constituie din 6-7 soiuri de tutun. „Carpaţiul", sau oricare marcă, avea aceeaşi reţetă la toate cele şase fabrici, dar ţigările de Sfântu Gheorghe erau considerate mai bune. E vorba de priceperea muncitorilor, de tradiţie, de procesul de producţie. Dă-le la două gospodine să facă aceeaşi reţetă cu aceleaşi ingrediente şi o să vezi că una face o prăjitură mai bună".

Pe segmentul ţigărilor fără filtru, la Sfântu Gheorghe s-au mai produs mărci precum „Sinaia", „Tractor" „Bucegi", „Panduri", „Plugarul", „Rarău" şi „Bucium". Cine îşi mai aminteşte astăzi că au existat cândva ţigările „Tractor"?

A DEGUSTA ŢIGĂRI

Pe lângă respectarea strictă a reţetelor, ţigările erau îmbunătăţite şi cu ajutorul comisiilor de degustare. Există şi aşa ceva într-o fabrică de ţigarete. „Aveam periodic, cam la o lună, şedinţe de degustare la care chemam şi oameni din fabrică, şi din afară. Era o cameră unde erau serviţi cu cafea şi li se puneau în faţă mai multe ţigări. Fumau din fiecare şi notau pe o hârtie. Care pişcă la limbă, care e mai tare, care e mai moale. Şi în funcţie de asta noi mai umblam un pic la arome sau unde era nevoie", spune Eugen Lazăr.

Foştii angajaţi de la fabrica de ţigarete vorbesc cu nostalgie despre vremurile bune, când se produceau şi 22 de tone de ţigări pe zi, ceea ce înseamnă peste un milion de pachete a câte 20 de ţigarete. Dar parcă e mai mult de atât, în privirile acestor oameni se schimbă ceva când îşi amintesc. „Domnule, nici nu vă puteţi închipui ce frumos era. O clădire veche, frumoasă, care a fost declarată şi monument istoric. Şi era o curăţenie, şi aveam o curte aşa frumoasă, cu teren de sport, grădină cu flori, cu pomi fructiferi, iarna făceam patinoar, aveam grădiniţă în curtea fabricii, aveam club, aveam o vilă mare la Şugaş Băi, unde mergeau angajaţii la recreere. În trecut, fabrica a avut grădinar şi fermă proprie. Acolo, în grădină, erau toate fructele, iar toamna le strângeam şi se împărţeau pe secţii. Erau chiar şi alune, şi veveriţe. Veveriţe, domnule, vă daţi seama?", ne întreabă cu însufleţire Miluţă Socaci, fost muncitor la „Ţigarete", şi trebuie să recunoaştem că nu prea suntem în stare să ne dăm seama.

Clădirea fabricii, veche de peste 100 de ani, e monument istoric

Şi, dincolo de această atmosferă idilică, fabrica mergea bine şi era profitabilă. După Revoluţie, a continuat să funcţioneze chiar mai bine decât înainte de 1989. Dacă în perioada comunistă produceam ţigări doar pentru piaţa internă, după '90 am început să trimitem şi la export în ţări precum Arabia Saudită, Egipt sau Israel, unde mergeau mărci noi, „American Way" sau „Blue Jeans". Ba odată au venit bulgarii în România, cu materie primă, cu o marcă înregistrată, să le facem noi ţigări. Şi s-au făcut, la Sfântu Gheorghe, ţigările „Marilyn Monroe", cu marea actriţă pe pachet, special pentru piaţa bulgară.

În 1992, fabrica de la Sfântu Gheorghe s-a retehnologizat cu utilaje aduse din Germania şi a continuat să fie profitabilă. „În anul 1998, de exemplu, am avut un profit de 70 de miliarde de lei vechi", se laudă Eugen Lazăr. Dar vremurile bune aveau să se sfârşească curând. Nu peste mult avea să urmeze privatizarea, nu peste mult avea să bată vântul.

Încurcate sunt căile domnului Niculae

Ca în cazul altor fabrici importante din România, închiderea fabricii de ţigarete de la Sfântu Gheorghe se leagă tot de numele unui fost agent de comerţ exte¬rior din perioada comunistă: este vorba de magnatul Ioan Niculae, patronul InterAgro şi al echipei de fotbal Astra Giurgiu. Dar până să încapă pe mâna lui Niculae, fabrica de ţigarete a primit, la mijlocul anilor '90, o lovitură important, prin venirea în România a marilor companii producătoare de ţigări, Philip Morris, British American Tobacco şi JTI.

La început, ţigările produse în România deţineau undeva la 40% din piaţă, pentru ca odată cu extinderea celor trei giganţi să scadă la circa 13%. Era un procent realist, reprezentat de segmentul fumătorilor săraci, pe care fabricile autohtone l-ar fi putut valorifica şi astăzi.

„Marile companii au venit cu tehnologii mai bune şi concurenţa aceasta ne-a afectat. Apoi, creşterea accizelor a favorizat ţigările scumpe. Un pachet de „Carpaţi" avea acciză de 8,5 lei, iar unul de Kent - 9,5 lei. Şi s-a ajuns ca preţul ţigărilor de larg consum să fie apropiat de preţul celor superioare. Ştiu că la un moment dat s-a discutat despre instituirea unui monopol de stat, care să permită aducerea din import numai a ţigărilor pe care noi nu le puteam produce. Adică aduceai Kent şi Marlboro, dar nu aduceai More sau Winchester, ţigări ieftine care le concurau pe ale tale. Aşa am fi păstrat şi noi un 10 % din piaţă şi am fi supravieţuit. Din păcate, nu s-a dorit", spune Ion Udrea, fost muncitor la fabrica din Sfântu Gheorghe.

„CE IMPORTANŢĂ ARE CĂ AM FOST OFIŢER DE SECURITATE?"

Pe fondul declinului provocat de apariţia marilor companii din străinătate, statul a hotărât, în anul 2000, să privatizeze Societatea Naţională Tutunul Românesc (SNTR), de care aparţinea şi fabrica de la Sfântu Gheorghe. A fost una dintre cele mai controversate privatizări ale României postdecembriste, miza fiind uriaşă: activele SNTR, între care clădiri şi terenuri situate în zone importante din mai multe oraşe mari ale ţării. Un potenţial imobiliar de zeci de milioane de euro.

Licitaţia din anul 2000 a fost câştigată de firma Inter¬Agro, deţinută de Ioan Niculae. După un timp, privatizarea a fost anulată, au urmat încă două reprivatizări, câteva majorări de capital şi mai multe ştergeri de datorii. Proprietarul SNTR s-a schimbat de mai multe ori. Au apărut în peisaj o firmă italiană condusă de un oarecare Antonello Celestini şi o firmă înregistrată în Insulele Virgine, iar presa a scris că în spatele lor s-ar afla acelaşi Niculae.

Citește și: Strategie de scucces în Liga 1: Astra şi-a făcut echipă transferând jucători liberi

Ioan Niculae, magnatul care n-a mai avut bani de ţigări

Cert este că, după nenumărate artificii, şi după ce SNTR şi-a schimbat numele în Galaxy Tobacco, acţionar majoritar este tot Ioan Niculae, desemnat zilele acestea, de către revista „Forbes", drept cel mai bogat om din România. Fost ofiţer de Securitate, trecut în rezervă la 24 de ani şi implicat mai apoi în comerţul exterior, Niculae a devenit după Revoluţie mare om de afaceri, adunând o avere estimată la circa 1 miliard de euro.

„Ce importanţă are că am fost eu acum 100 de ani ofiţer de Securitate? Nu are nicio legătură. Vă pot da acte cu fabrici de pe timpul comunismului pe care le-am cumpărat şi acum merg de duduie. E o tâmpenie că în comerţul exterior 50% erau ofiţeri de Securitate. Erau şi ofiţeri, ca peste tot, dar n-are nicio legătură", ne-a declarat Ioan Niculae.

Prinsă între interesele din afacerea „Tutunul Românesc", fabrica de la Sfântu Gheorghe a supravieţuit cum-necum până în martie 2011, când a fost închisă de ANAF. Până atunci, fusese de mai multe ori închisă şi redeschisă.

„A FOST UN COMANDO DE ATAC ÎMPOTRIVA MEA"

„Ne-au oprit odată prin ianuarie 2006. Când ne-am întors după sărbători, n-a mai pornit, ne-au ţinut acasă până prin aprilie. Firma noastră nu mai plătise accizele. Şi atunci, în intervalul ăsta cât noi n-am lucrat, au intrat firmele concurente pe segmentul nostru de piaţă. Au intrat ţigările «More», produse de JTI, şi alte ţigări ieftine. Ne tot opreau câte o lună-două şi tot pierdeam din piaţă", explică Miluţă Socaci.

În ultimii ani, fabrica de la Sfântu Gheorghe a fost condusă de italianul Antonello Celestini, personaj dubios, anchetat de DNA pentru trafic de influenţă şi acuzat că ar fi livrat unei firme italiene, pe care tot el o patrona, 1.000 de tone de tutun fără plata taxelor şi accizelor. „Antonello numai de prostii s-a ţinut la Sfântu Gheorghe. Tot venea cu unul că vrea să facă în clădirea fabricii apartamente de lux. Mă punea pe mine să-i
deschid peste tot şi tot măsura cu o ruletă. La două-trei luni, ăla venea mereu să măsoare. La un moment dat voia să facă într-o parte din clădire nişte birouri şi să le închirieze. Mai venise şi cu nişte veri care au plecat cu prăjitorul de pâine de la protocol, numai prostii", mai spune Miluţă Socaci.
Ioan Niculae pretinde că între el şi Antonello n-a existat nicio legătură, deşi Vasile Duţă, omul numit de Niculae la conducerea Galaxy Tobacco, a fost anchetat de DNA pentru nereguli comise împreună cu Antonello.

Citește și: Steaua - Astra are destule poliţe de plătit Gigi Becali: "Niculae este un găinar!" Ioan Niculae: "Becali e un primitiv!"

Niculae spune că n-are nicio vină pentru închiderea fabricii: „A fost un abuz extraordinar al statului român, ANAF-ul ne-a închis în mod abuziv printr-un comando de atac împotriva mea condus de Sorin Blejnar. Se pare că în spate au mai fost şi nişte servicii. Am obţinut în instanţă o decizie irevocabilă prin care ANAF-ul trebuie să ridice sechestrul, dar ei refuză să o pună în aplicare. Noi n-am mişcat un cui în fabrică şi o putem redeschide oricând".

Poarta pe unde cândva intrau şi ieşeau sute de muncitori e acum închisă cu lacătul

Este, totuşi, greu de crezut că fabrica de la Sfântu Gheor¬ghe se va mai redeschide vreodată şi că vom putea vedea din nou în magazine ţigări româneşti. După ce au dispărut „Carpaţiul" şi celelalte mărci autohtone, au apărut imediat alte ţigări ieftine care au ocupat acel segment de 10% din piaţă. Nişte chinezi produc la Pârscov, o comună din judeţul Buzău, ţigările „Golden Monkey". „Au un miros de zici că fumezi mahoarcă. Nici nu se compară cu «Carpaţiul» nostru", spun, cu amărăciune, foştii muncitori de la Sfântu Gheorghe. ;