SERIAL ADEVĂRUL „Prin cenuşa industriei“ (episodul 2): După 130 de ani, fabrica „Partizanul“ Bacău a fost dărâmată şi transformată în mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o istorie de 130 de ani, fabrica de încălţăminte „Partizanul" Bacău a ajuns în anii tranziţiei pe mâna afaceristului Ovidiu Budeanu, fost marinar îmbogăţit din bişniţă. În 2006, acesta a dărâmat-o şi a construit un mare centru comercial

Ieri aţi putut citi epopeea unei fabrici de legendă din România: Textila Cisnădie. Azi, în cadrul serialului „Prin cenuşa industriei", un caz simbolic şi definitoriu pentru ce s-a întâmplat cu industria românească după Revoluţie. Producţia a fost înlocuită cu piaţa de consum.

Fabrica de încălţăminte „Partizanul" Bacău, unde lucrau cândva 5.000 de oameni, nu mai există. În locul ei au apărut un mall şi un supermarket. Foştii muncitori de la Partizanul intră cu inima mică în aceste hale uriaşe, pline cu superoferte de tot felul. Unu - nu au bani. Şi doi - se gândesc trecând pe lângă fast-food-uri şi raioane: „Aici era tăbăcăria, aici - secţia de înlocuitori de piele, aici făceam tălpile".

Băcăuanii sunt nostalgici. Înainte de Revoluţie aveau o mândrie locală: judeţul lor era, în scripte, printre cele mai dezvoltate din ţară. La Bacău se producea orice: de la bere, la hârtie şi de la bocanci la avioane. Azi, la capitolul evoluţie economică, Bacăul este pe penultimul loc între judeţele ţării.

Istoria fabricii de încălţăminte „Partizanul" începe la 1876, când un evreu, Samuel Filderman, urcă de la Focşani la Bacău şi încropeşte un atelier de tăbăcărie. Zece ani mai târziu, atelierul devine fabrica Filderman. Livrările de bocanci şi harnaşament din Primul Război Mondial au făcut ca încasările fabricii să explodeze. În anii '20, fabrica e mistuită de un incendiu şi reclădită din temelii. Trece greu prin criza anilor '30, iar la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, întreprinderea e militarizată. La naţionalizarea din 11 iunie 1948, fabrica intră în proprietatea statului, primind numele „Partizanul".

ARTICOLE DIN PIEI DE CURCĂ

În 1970, fabrica avea 2.000 de salariaţi şi livra 2,6 milioane de perechi de încălţăminte anual. 400.000 de perechi mergeau către stocul de bocanci al Armatei Române. Dar „Partizanul" exporta pantofi şi cizme în Franţa, Olanda, Belgia, RFG, URSS sau Islanda. Departamentul de creaţie primea reviste de modă din Uniunea Sovietică şi din Occident încercând să ţină pasul cu tendinţele. Când au apărut la „Partizanul" cizmele bărbăteşti tip „cowboy" a fost omor. Studenţii de la Iaşi pierdeau câte o zi la coadă. Femeile se dădeau în vânt după încălţămintea din piei de curcă. „Da, da, din piei de curcă. Asta era o încălţăminte rară. Avicola Bacău ne dădea picioarele de curcă şi noi le jupuiam. Din ele făceam poşete, pantofi şi alte articole de damă", spune Geta Zelincă, fostă angajată a fabricii.

Numărul de muncitori a crescut concomitent cu cererile din străinătate. „Partizanul" a cusut milioanele de bocanci cu care ostaşii din Orientul Mijlociu au trecut prin războaiele anilor '80. La apogeu, fabrica băcăuană avea 5.000 de angajaţi.

image

Ceauşescu n-a vizitat niciodată fabrica „Partizanul". „El, cizmar, să nu viziteze niciodată fabrica!", se miră şi acum foştii muncitori

SITUAŢIE DE CRIZĂ: 16 ŞOMERI LA BACĂU!

Eugen Verman a fost, înainte de 1989, reporter la ziarul local „Steagul Roşu". A trecut de 70 de ani şi peste amintiri începe să se lase ceaţa. Dar parcă ieri era o duminică de toamnă, în care redactorul-şef de la „Steagul Roşu" l-a trimis la Comitetul Judeţean de Partid pentru o adunare în regim de urgenţă: „Erau de faţă primul secretar, şeful Miliţiei, lume multă. S-a discutat despre tinerii fără serviciu din Bacău. Erau 16 la număr. Pentru ăştia 16 s-a făcut această celulă de criză, să le găsească serviciu". Azi sunt cam de o mie de ori mai mulţi.

Florin Pater este un tânăr din Bacău şi spune că îi pare rău. Locuieşte în nordul oraşului şi primele amintiri din viaţă sunt despre „Partizanul". „Langă grădiniţă era stadionul echipei de fotbal FC Partizanul Bacău. Uneori, când ne scotea educatoarea să facem mişcare afară, ne duceam la gard şi ne uitam la antrenamentele fotbaliştilor. Între timp, pe locul stadionului s-a construit un bloc".

image

„Când eram la grădiniţă, ne-au dus, o dată, să vizităm fabrica. Fiecare dintre noi a primit la plecare câte o bucăţică de piele, să ne jucăm cu ea"
Florin Pater, tânăr băcăuan

Istoria industriei româneşti se confundă cu istoria fotbalului mic din România. Diviziile inferioare erau, practic, competiţii între fabricile de pe tot cuprinsul ţării. Deşi era o echipă mică, al cărei stadion fusese încropit din fier vechi luat de la schelele din Moineşti, iar gazonul era adus brazde-brazde din pădure, Partizanul a ajuns, în 1982, până în Divizia B. Era antrenată de Grigore Sichitiu, mai târziu mâna dreaptă a lui Mircea Lucescu la Rapid. Dar nu era doar asta. Ascensiunea Partizanului mai are o explicaţie. În fabrică se ştia că la departamentul creaţie era o listă cu cât poartă la pantof fiecare arbitru din România. Nu pleca niciun cavaler al fluierului neîncălţat de la Bacău.

Dincolo de aceste detalii, rămâne un adevăr: o dată la două duminici, 5.000 de oameni - angajaţii de la Partizanul - îşi petreceau dimineaţa la stadion, şi nu e unul care să spună că nu i-a plăcut. „Şi-apoi, vinul se vindea cu numai un leu găleata", râde Eugen Verman.

image

Fabrica, aşa cum a fost construită de evreul Filderman

Fascinantul domn Budeanu

După Revoluţie, fabrica de încălţăminte „Partizanul", redenumită „Cotidian", s-a stins ţinându-se de mână cu Armata Română. Oastea ţării s-a diminuat, şi, odată cu ea, şi nevoia de bocanci. Cererea din partea populaţiei civile a dispărut când piaţa a fost invadată de încălţăminte din China. Exportul către Occident a sucombat prin dispariţia întreprinderilor de comerţ exterior. Soarta fabricii a fost pecetluită în 1999, când a fost cumpărată rapid şi ieftin de un controversat om de afaceri.

Soţii Geta şi Petru Zelincă au lucrat vreme de 25 de ani la Partizanul Bacău. Din 1970 până în 1995. Sunt pensionari şi spun că nu mai dau banii pe încălţăminte. Doar papuci de casă. Îşi amintesc cum a început să moară fabrica lor: „Pe vremea lui Petre Roman s-a dat legea liberalizării preţurilor. Au crescut preţurile la materiile prime şi costul de producţie s-a ridicat. Încălţămintea noastră n-a mai fost competitivă. Era mai scumpă decât cea importată", spune Petru Zelincă. În perioada 1991 - 1994, „Partizanul" a încăput pe mâna grupului industrial al Armatei. „Ăştia de la armată nu ştiau să conducă industria. Ne-au adus un general de unitate care nu era capabil de nimic. El conducea o fabrică după sistem militar. Culcaţi! Drepţi! A desfiinţat creaţia. Fabrica a început să-şi închidă temporar producţia, concedieri masive. Utilajele s-au învechit, totul s-a dus de râpă", mai povesteşte bărbatul.

CINCI ANI ÎN PIAŢA DE BANI

O astfel de fabrică, aflată în pragul falimentului, nu putea fi vândută decât pe o nimica toată, pentru că aşa se vindea în anii nebuni ai tranziţiei. Ovidiu Budeanu, fost bişniţar pe vase de pescuit, în prezent respectat om de afaceri, a simţit că poate cumpăra ceva ieftin pentru a vinde scump mai târziu. Şi chiar aşa a făcut.

Budeanu terminase facultatea de electronică la Iaşi în 1985. Din acel an şi până la Revoluţie a lucrat pe vase pescadoare ca inginer electronist. „După ce lucrezi pe pescadoare, ai altă mentalitate când te întorci în ţară. Eu am fost ca copiii care învaţă la licee bune în Elveţia şi revin în ţară cu alt concept despre business. Aşa am fost eu. Am stat cinci ani, înainte de Revoluţie, în piaţa de bani!".

Câte şase luni pe an stătea Budeanu pe mare, „în vest-Africa". „Acolo e lupta cu coloşii. Eşti pe mare, eşti în furtună, trebuie să fii pregătit. Noi pescuiam în zonă şi veneau vasele frigorifere Polar şi luau peştele".

EVOLUŢIA: BIŞNIŢĂ, JOCURI PIRAMIDALE, AFACERI

Revoluţia l-a prins cu „două-trei mii de dolari". „Făceam bani nu din diurna de un dolar şi zece cenţi, ci din bişniţă. Produse. Un video era 60.000 de lei la noi, aproape cât o maşină. Mai cumpăram din Spania şi vindeam în altă parte. De, cum e viaţa de marinar. Seara, la culcare, cu creionul pe caieţel, încercam să maximizez profitul: «Dacă eu cumpăr din Las Palmas şosete şi le vând dincolo îmi iese atât». Totul pe caieţel. Îmi securizam şi îmi maximizam profitul".

Cu Securitatea n-a avut niciodată probleme: „Nu exista, ar fi trebuit să ne ia pe toţi şi să desfiinţeze funcţia de marinar. Nu există niciun marinar care să nu fi făcut trafic". După Revoluţie, Budeanu vine în Bacău cu banii făcuţi pe mare. Se face repede cunoscut în oraş, în 1992, când patronează un joc piramidal, numit Playborg, pentru care şi azi îl mai înjură moldovenii.

„Jumătate de Bacău a ieşit păgubit, i-au spart geamurile la sediu. Depuneai o sumă şi trebuia să convingi alţi cinci oameni să depună şi ei o anumită sumă de bani. Şi tot aşa. Se făceau nişte ramificaţii care la un moment dat se blocau. Iar el era primul în piramidă şi lua de la toţi", povesteşte inginerul Iancu, fost muncitor la Partizanul.

Ce are de spus Budeanu despre acest joc piramidal? „Mi l-a lăsat şi mie cineva. O doamnă doctoră a emigrat în Franţa şi mi-a lăsat mie jocul acesta". Budeanu mai spune că a semnat contracte cu jucătorii, prin urmare, totul ar fi fost legal: „Era ca un C.A.R. ţigănesc, aşa. Nu aveau cum să câştige toţi. Când mi-am dat seama că nu pot susţine jocul, am rupt sistemul".

Afacerea aceasta ţesută cu aţă roşie nu l-a împiedicat pe Budeanu să intre în Partidul Naţional Liberal şi să devină, în 1997, membru al Consiliului de Administraţie al SIF Moldova. Doi ani mai târziu, Budeanu negociază cu Fondul Proprietăţii de Stat cumpărarea fabricii de încălţăminte „Cotidian", fostă Partizanul. Obţine un preţ bun, 4,7 miliarde de lei (aproximativ 300.000 de dolari), ţinând cont de amplasamentul excelent al unităţii şi de cele 12 hectare de teren.

PRIMUL MALL DIN BACĂU

În 1999, la fabrica băcăuană de încălţăminte mai lucrau 855 de oameni. Numărul a tot scăzut până în 2005, când Budeanu a vândut afacerea. „Când am cumpărat fabrica, activitatea se desfăşura într-o singură hală. Restul... ca la nebuni, plin de şobolani şi de toate celelalte. Am restrâns. M-am dus la târguri, la Milano, la Las Vegas, să văd. Dar cu 3 euro pe perechea de pantofi nu poţi face faţă. S-a dus producţia pe China, pe India. Am pierdut bănuţul! Aşa că am vândut fabrica unor italieni. Deci, fabrica există, se cheamă altfel, dar funcţionează lângă mallul meu". Fabrica „Kolan", patronată de nişte italieni, are acum în jur de 100 de angajaţi. „Am vândut-o prin 2006 şi am făcut profit. E vreunul prost care vinde şi nu face profit?", se întreabă pe sine însuşi Budeanu.



Ovidiu Budeanu, supranumit de presa locală "Căpitanul de la mall"

După ce a vândut afacerea cu încălţăminte, Ovidiu Budeanu a rămas cu spaţiul şi clădirile. Şi-a zis: „Trebuie să mă re-or-ga-ni-zez! Era piaţa mallurilor şi am zis să fac mall".

Pe scheletul vechii fabrici a început să se ridice în 2005 un centru comercial de 30.000 de metri pătraţi. În decembrie 2007 a fost inaugurat Mall Arena, primul mall din Bacău. A supravieţuit crizei. Budeanu e mândru, iar tot acest şir de amintiri din viaţa sa îl fac să arunce o ultimă şi esenţială constatare: „Degeaba produci, dacă nu vinzi. Cui îi vinzi dacă nu ai mall? Unde vinzi dacă nu ai mall? Unde îţi prezinţi marfa dacă...
Unde?" ;

image

„Afaceri curate, frumoase, elegante"

Ovidiu Budeanu (51 de ani) a făcut parte din PNL. Nu mai ştie când a intrat în Partidul Liberal „nu mai ştiu, la început, atunci. Oricum n-a fost nicio treabă. Mie mi-a plăcut să fiu cu toţi şi cu niciunul". A candidat în 2004 la Primăria Bacăului, dar nu a obţinut decât 10% din voturi. În 2011 a trecut la UNPR, dar tot nu-l prea interesează politica: „Eu sunt pe partea de business. Să las la copiii mei afaceri curate, frumoase, elegante, cu perspectivă. Nu vedeţi ce volatilitate e şi pe piaţa bursieră?"

Spune că, pe vremea lui Ceauşescu, a avut o ofertă să fugă în Canada: „Canada cerea 300 de ingineri electronişti, cu bani frumoşi. Nu m-am dus. Când ştii că ai familia în ţară, nu poţi. Când ştii că te aşteaptă sufletul acasă... nu, nu, nu. Fiecare vaporean cu caracterul său. Şcoala vieţii e vaporul. E o şcoală bună".

Ovidiu Budeanu are o avere estimată de revista „Forbes" la 20 de milioane de euro

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite