Traseul suspect al diplomatului din Singapore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona unde s-a găsit maşina şi de unde Zona industrială
Zona unde s-a găsit maşina şi de unde Zona industrială

„Adevărul“ reface traseul diplomatului român Silviu Ionescu din noaptea de 14 spre 15 decembrie 2009, pornind de la mărturiile tuturor celor implicaţi în caz. Deşi prima secţie de Poliţie se afla la numai 800 de metri de Ambasadă, Ionescu a anunţat presupusul furt al maşinii la o oră de la constatarea lipsei autovehiculului.

VEZI AICI FOTOGALERIE!

Accidentul în urma căruia diplomatul român Silviu Ionescu este suspectat de uciderea unei persoane şi rănirea gravă a altor două stă sub semnul unei serii de mistere ce au avut loc în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2009, în Singapore.

Cea mai mare dintre neclarităţile pe care autorităţile din ambele ţări încearcă să o elucideze pentru a identifica adevăratul vinovat este legată de traseul urmat de către Silviu Ionescu, imediat după presupusa descoperire a furtului autovehiculului chiar de lângă Ambasada României din Singapore.

Diplomatul român prezintă varianta sa privind evenimentele ce au urmat, constituită în jurul unei încercări disperate de a anunţa Poliţia şi a a unui presupus drum, alături de un taximetrist ce ar fi încercat să profite financiar de pe urma sa.

Pe de altă parte, există varianta prezentată de către ziarele din Singapore, ce combină declaraţiile a doi martori. Un taximetrist, Neo, care a declarat că l-ar fi preluat pe Ionescu chiar din zona unde avea să fie descoperit autovehicului abandonat. Un al doilea martor a povestit cum, înainte de producerea accidentului, a văzut un bărbat ce semăna cu diplomatul român certându-se cu o tânără chinezoaică în maşina cu număr diplomatic.

Ulterior, maşina ar fi demarat în direcţia clădirii Bukit Timah, adică înspre zona Bukit Panjang în care a avut loc accidentul cu autor necunoscut soldat cu un mort şi doi răniţi.

Mai citeşte şi:

Românii din Singapore sunt indignaţi de accidentul diplomatului Silviu Ionescu
O petiţie online cere Guvernului român arestarea diplomatului Silviu Ionescu
Diplomat român suspectat că a fugit de la locul unui accident mortal în Singapore

Cursa absurdă

„Adevărul" reface traseul suspect din noaptea de 14 spre 15 decembrie 2009, pornind de la mărturiilor tuturor celor implicaţi în caz. În urma reconstituirii rămân o serie de neclarităţi şi semne de întrebare.

Potrivit propriei mărturii, privind evenimentele din noaptea de 14 spre 15 decembrie 2009, în jurul orei 1.55, Silviu Ionescu a condus într-adevăr acasă o femeie. Deşi presupusul martor din Singapore a catalogat-o pe aceasta ca „o asiatică în jur de 20 de ani", diplomatul român afirmă doar că este o persoană „respectabilă", de 40 de ani, în compania căreia ar fi discutat despre aducerea unor artişti români la Singapore. El a refuzat însă să ne precizeze identitatea acestei femei.

De la casa femeii, Ionescu ar fi plecat spre Ambasada României, unde ar fi parcat maşina. În jurul orei 3.00, ieşind din ambasadă ca să ia nişte documente din maşină, Ionescu descoperă lipsa autoturismului. Imediat, declară acesta, s-ar fi urcat într-un taxi, cu intenţia de a „reclama furtul autovehicului la cel mai apropiat post de poliţie, aflat la 2-3 minute de mers cu maşina".

Potrivit hărţii oraşului Singapore, cel mai apropiat sediu de Poliţie se afla la 800 de metri de sediul Ambasadei Românei, un drum de trei minute cu maşina. Cu toate acestea, afirmă Ionescu, „acel taximetrist m-a plimbat mai bine de 10 minute. I-am spus să oprească, am plătit şi am coborât". În tot timpul cât a durat această presupusă cursă absurdă, în zona Bukit Panjang Road, aflată la 10 kilometri de sediul Ambasadei, avea loc accidentul în urma căruia o persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite.

Misterul şoferului „Neo"

După 10-12 de minute de cursă, timp în care trecuse de mult pe lângă sediul celei mai apropiate Secţii de Poliţie faţă de ambasadă, Silviu Ionescu coboară şi decide să apeleze la un alt taximetrist. Cea de-a doua cursă, de data aceasta dovedită prin martori şi documente oficiale, porneşte din zona industrială Sungei Kadut, aflată la 15 kilometri de sediul Ambasadei, pe aceeaşi direcţie cu locul unde avusese loc accidentul.

În această zonă industrială avea să fie descoperit, în dimineaţa aceleiaşi zile, autoturismul lui Ionescu, abandonat şi avariat după accidentul produs. Martorul introdus drept „Neo" a prezentat în presa din Singapore o chitanţă tipărită de aparatul din taxi, potrivit căreia cursa ar fi avut loc între orele 3.33 şi 4.05. În replică, diplomatul român afirmă că această cursă ar fi avut într-adevăr loc, însă nu ar fi pornit din zona descrisă de către „Neo".

„Eu nu am fost niciodată în zona Sungei Kadut, de unde spune taximetristul că m-a luat. El a prezentat un bon în care arată că am mers timp de 35 de minute, asta e adevărat, dar a spus că m-a luat din acea zonă îndepărtată ca să ascundă faptul că, de fapt, a încărcat cursa", afirmă Silviu Ionescu.

În lipsa oricărei reacţii oficiale a Ministerului Afacerilor Externe din România, ai cărui reprezentanţi se mulţumesc doar să declare că există o anchetă oficială în acest caz, primul care a ieşit la rampă a fost George Yeo, ministrul externelor din Singapore.

Acesta a subliniat necesitatea unui proces corespunzător pentru soluţionarea accidentului în care a fost implicată maşina ambasadei României. „Ceea ce s-a întâmplat a fost foarte rău, un om a fost ucis, iar alţii au fost răniţi. Să avansăm pas cu pas, în asemenea cazuri este necesar să existe un proces corespunzător", a declarat Yeo.

Distanţele dintre punctele-cheie

Ambasada României - Cea mai apropiată secţie de Poliţie - 0,8 kilometri (trei minute cu maşina între străzile Jalan Haran Setangkai şi Duke, la nord de Ambasada României)

Ambasada României - Locul accidentului - 10 kilometri (14 minute cu maşina între străzile Jalan Haran Setangkai şi Bukit Panjang, la nord-vest de Ambasada României)

Ambasada României - Locul unde a fost descoperit autovehiculul abandonat - 15 kilometri (23 de minute cu maşina între străzile Jalan Haran Setangkai şi zona industrială Sungei Kadut, la nord-vest de Ambasada României)

Cronologia nopţii de 14-15 decembrie

Ora 1.55. Diplomatul Silviu Ionescu spune că a condus acasă o femeie.

Ora 02.00. Ionescu parchează maşina în faţa Ambasadei României.

Ora 3.00. Diplomatul descoperă că maşina i-a fost furată.

Ora 3.10. Maşina lui Silviu Ionescu este implicată în accidentul mortal din zona Bunkit Panjang Road.

Ora 3.20. Diplomatul român renunţă la cursa în compania unui presupus prim taximetrist, pe motiv că, în loc să-l ducă la prima secţie de Poliţie, „m-a plimbat mai bine de 10 minute".

Ora 3.33. Aflat în zona Sungei Kadut, unde avea să fie descoperit dimineaţă autovehiculul abandonat, Silviu Ionescu se urcă în maşina unui alt taximetrist.

Ora 4.00. Silviu Ionescu sună, din taxi, la Poliţie şi raportează furtul maşinii.

Ora 4.05.Taxiul îl lasă pe Ionescu în faţa propriei locuinţe.

No title
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite