Premieră pentru medicina românească: Transplant între gemeni identici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un eveniment în premieră pentru medicina românească s-a petrecut, ieri, la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal Fundeni de la institutul cu acelaşi nume din Bucureşti.

Este vorba despre un transplant de rinichi între doi gemeni univitelini în vârstă de 42 de ani, efectuat de echipa de chirurgi condusă de prof. dr. Ioanel Sinescu. Noutatea acestui caz este că donatorul şi cel care a primit organul au o structură imunologică care se potriveşte într-un procent de 100%, ceea ce face ca medicaţia imunosupresoare să nu mai fie necesară, în acest caz riscul imunologic fiind zero.

Mai citeşte şi:

Patru rinichi de la doi donatori din Timişoara şi Oradea salvează trei vieţi la Cluj

Avantajul este că, în cazul gemenilor univitelini, organismul celui transplantat recunoaşte rinichiul ca şi cum ar fi al lui, astfel că posibilitatea ca acesta să respingă noul organ este zero, a spus prof. Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal Fundeni.

El a spus că operaţia a decurs fără probleme şi că cei doi pacienţi se simt bine.

Primii au fost americani

În lume, primul transplant de acest tip a avut loc în 1954 în SUA, la Boston, iar după 57 de ani o astfel de intervenţie s-a repetat şi în România. În 1954, dr. Joseph Murray de la Universitatea Harvard din Boston a reuşit primul transplant între gemeni identici.

Organul a fost donat de Ronald Herrick fratelui său geamăn Richard şi a funcţionat timp de opt ani. Acest eveniment a deschis calea transplanturilor între gemeni şi a contribuit enorm la studiile privind criteriile de compatibilitate în transplantul renal.

Gemenii univitelini (identici) se dezvoltă dintr-un acelaşi ou rezultat dintr-un spermatozoid şi un ovul. Din cauze încă neexplicate, oul se divide în două părţi identice din care vor rezulta doi copii de o asemănare izbitoare, care vor primi aceeaşi moştenire genetică. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite