Studenţii criminali: 16 ani de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carmen Bejan şi Sergiu Florea au fost condamnaţi ieri la ani grei de detenţie pentru că l-au ucis şi apoi l-au tranşat pe judecătorul de stabor ţigănesc Trifu Schroth. Foştii studenţi de la Medicină au fost surprinşi de sentinţă. Carmen a izbucnit în lacrimi, iar Sergiu a zâmbit nervos.

Judecătorul Mircea Creţu, de la Tribunalul Timiş, a dictat ieri sentinţa în cazul uneia dintre cele mai mediatizate crime din România: 15 ani pentru omor, doi ani pentru profanare de morminte. Pedeapsa a fost contopită la 15 ani de închisoare, la care judecătorul a mai adăugat un an pentru gravitate. Astfel, Carmen Bejan (20 de ani) şi Sergiu Florea (20 de ani) au de ispăşit 16 ani de închisoare.

Vezi şi:

Ziua sentinţei în crima de la Medicină

Principalul suspect în uciderea pictoriţei Ilinca Gînju, a refuzat internarea la Psihiatrie pe 5 mai

Până la pronunţarea sentinţei, avocaţii apărării au făcut tot posibilul să-l înduplece pe judecător să dea o pedeapsă cât mai blândă. „Sergiu Florea putea să devină un chirurg bun, care a comis o crimă simplă. Dacă nu ar fi avut studii de specialitate, cu siguranţă nu ar fi tranşat cadavrul. Noi cerem o condamnare mai mică, dar suntem de acord cu plata de despăgubiri", a spus avocata fostului student, Camelia Ţăranu.

Avocatul Dan Sabău, care a reprezentat-o pe Carmen Bejan, l-a atacat şi la ultima înfăţişare pe fostul iubit al clientei sale. „Sergiu Florea a minţit în permanenţă. Nu puteţi să-l transformaţi peste noapte într-un sfânt. Sergiu nu ştie decât să mintă. A inventat o serie de versiuni imposibile ale crimei. Toate au fost diametral opuse. Mai are rost să îl credem?", a spus Dan Sabău.

Ultimele declaraţii

Şi cei doi tineri aflaţi în boxa acuzaţilor au avut ocazia să se apere pentru ultima dată în faţa instanţei. „Îmi pare nespus de rău pentru toată această situaţie tragică. Îmi exprim regretul şi compasiunea. Viaţa mea a luat o altă turnură. Cel mai mult îmi pare rău că fosta mea prietenă nu are simţul răspunderii nici măcar în ultimul moment", a spus Sergiu Florea, emoţionat. Carmen nu a vrut decât să fie eliberată. „Îmi pare rău că a murit un om şi mai multe familii au suferit şi suferă şi în prezent. Nu ştiu ce a fost în capul meu. Regret că nu am anunţat poliţia la timp. Doresc să fiu achitată aşa cum a cerut şi avocatul meu. Vă rog să mă achitaţi!", a spus tânăra.

La două ore de la încheierea şedinţei de judecată, studenţii au aflat ce pedeapsă primesc pentru crimă. „Carmen Bejan şi Sergiu Florea sunt găsiţi vinovaţi la acuzaţiile de omor şi profanare de morminte", a spus fără ezitare Mircea Creţu. Tânăra a izbucnit în plâns şi şi-a acoperit faţa cu mâinile. Sergiu Florea abia dacă şi-a înclinat capul şi încă a mai avut puterea să zâmbească.

Avocaţii depun recurs

Radu Zandomeni, avocatul care reprezintă familia lui Trifu Schroth, a spus în faţa judecătorului că întreaga poveste este legată de „foamea de bani".

„Toată crima a fost o foame de bani. Atât Carmen, cât şi Sergiu au în sânge infracţionalitatea. Acest caz are efecte sociale care nu pot fi controlate. Ce ne-am face dacă toţi tinerii ar proceda ca Sergiu şi Carmen? Trifu Schroth nu a vrut altceva decât să îi ofere protecţie financiară lui Carmen, dar cei doi au profitat de el. Trebuie pedepsiţi", a spus avocatul Radu Zandomeni. Familia lui Trifu Schroth a cerut 35.000 de lei daune materiale şi 120.000 de euro daune morale, aceşti bani urmând să fie donaţi unui azil de bătrâni. Sentinţa nu a fost însă pe placul avocatului.

„Am avut un judecător tânăr care a decis soarta a doi inculpaţi tineri. Era de aşteptat că va lua în calcul şi viitorul lor. Voi discuta cu clienţii mei, care sunt în Germania. Sigur se vor arăta nemulţumiţi şi vor dori să depună recurs", a spus Radu Zandomeni, avocatul familiei lui Trifu Schroth. Şi reprezentanţii tinerilor au spus că vor pregăti un recurs în următoarele zece zile.

Poveste de iubire cu final neaşteptat

Între Sergiu Florea şi Carmen Bejan a existat o idilă de câteva luni. Cei doi s-au cunoscut în anul I de facultate, iar până în august 2009 au format un cuplu. Sub pretextul mitei pe care trebuiau să o acorde profesorilor pentru a promova examenele picate, fără posibilităţi materiale deosebite, Sergiu şi Carmen au pus la punct un plan ca să facă rost de bani. Cei doi conveniseră ca tânăra să se prostitueze. Ea l-a întâlnit pe Trifu Schroth, unul dintre liderii comunităţii de rromi din Timişoara. Bărbatul era cunoscut pentru faptul că plătea pentru servicii sexuale. În căutarea de bani, Carmen Bejan i-a făcut o ofertă: urma să se culce cu el în schimbul a 500 de euro.

Conform înţelegerii, partida de sex urma să se consume într-o cameră a căminului de la Medicină. Pentru că Trifu Schroth nu a venit cu banii promişi, tânăra a început să ţipe, iar iubitul ei a năvălit în cameră. Sergiu l-a bătut pe judecătorul de stabor ţigănesc cu pumnii şi cu picioarele. Nu s-a putut stabili însă cine l-a înjunghiat pe bărbat şi cine l-a tranşat, cei doi tineri acuzându-se unul pe celălalt şi schimbându-şi versiunile despre acea noapte aproape la toate audierile.

Omorât şi tranşat cu sânge rece

În dimineaţa zilei de 2 august, portarul Căminului 1-2 al Universităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara a descoperit pe holurile instituţiei mai multe pete de sânge care duceau dintr-o cameră închiriată de doi studenţi spre o maşină parcată în faţa clădirii. Portarul a sunat la 112, iar poliţiştii au descoperit în portbagajul autoturismului un geamantan şi mai mulţi saci cu bucăţi din cadavrul lui Trifu Schroth (foto - 65 de ani).

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite