Fiu de poliţist corupt, vitezoman cu tupeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Renu (26 de ani), fiul unui poliţist condamnat pentru corupţie, a rămas fără permis după ce a condus cu 182 de kilometri la oră. Urmărit de două echipaje de poliţie pe Drumul Naţional 6, Adrian Renu consideră că este victima unui abuz pentru că radarul cu care a fost filmat nu are etichetă.

Fiul unui fost şef din Poliţia Timişoara, Adrian Renu, vrea să-şi recupereze permisul de conducere suspendat pentru 90 de zile deoarece poliţia nu a vrut să-i arate eticheta de pe radar. „Radarul nu are etichetă, nu este omologat de Institutul de Metrologie şi înregistrarea nu poate fi folosită ca probă împotriva mea.

Mai ales că poliţiştii se aflau cu maşina în mers când m-au înregistrat, iar studiile arată că există deficienţe grave ale stabilirii vitezei celui filmat când maşina de poliţie este în mişcare. În plus, poliţiştii nici nu au vrut să-mi arate înregistrarea cu imaginile în care sunt surprins că aş fi circulat cu viteză", a declarat Adrian Renu, fiul poliţistului condamnat pentru corupţie.

Amendă de 540 de lei

Renu a contestat amenda la Judecătoria Timişoara. El cere ca instanţa să-i anuleze amenda în valoare de 540 de lei şi suspendarea permisului de conducere. Ca argument în plus, tânărul spune că se grăbea deoarece bunicul său se topea de cald.

Poliţiştii spun că Renu era singur în maşină. „Mă aflam în maşină lângă bunicul meu, pe care îl transportam la spital deoarece acesta se simţea foarte rău din cauza temperaturii ridicate de afară", a spus fiul comisarului-şef Viorel Renu, condamnat la patru ani de închisoare pentru corupţie.

Tânărul a fost filmat în luna iulie, în timp ce conducea cu 182 de kilometri la oră un Audi, cu numărul de înmatriculare TM-84-SPP. El a fost surprins de echipajele de poliţie pe DN6, cea mai periculoasă şosea din Timiş, unde anual îşi pierd viaţa câteva zeci de persoane în accidente rutiere. Viteza maximă era de 90 de kilometri la oră pe acel drum, iar el a dublat limita.

Vitezomanul Renu are din nou probleme cu legea



Renu a fost filmat de un echipaj-radar şi a fost apoi urmărit de două maşini de poliţie până la intrarea în oraşul Sânnicolau Mare, unde a oprit pentru că barierele de la calea ferată l-au blocat. „Poliţiştii nu sunt obligaţi să prezinte proba video decât în instanţa de judecată.

Agenţii de circulaţie au respectat legea şi i-au luat permisul de conducere, cum păţesc toţi şoferii care sunt prinşi că circulă cu 50 de kilometri la oră în plus faţă de limita de viteză de pe acel drum, aşa cum spune legea. Este dreptul său să facă o contestaţie", a spus adjunctul Poliţiei Timiş, comisarul Florin Bolbos.

Tatăl-poliţist corupt

Adrian Renu este fiul comisarului-şef Viorel Renu, care a fost condamnat în aprilie la patru ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influenţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ofiţerul a fost acuzat de procurorii DNA că a încercat să intermedieze eliberarea din Penitenciarul Timişoara a unui bărbat arestat pentru trafic de persoane, care era informatorul său. Acesta din urmă a dat 7.000 de euro ca să fie eliberat, iar banii urmau să ajungă la un judecător, prin intermediul lui Renu şi al unui avocat.

A executat Poliţia Timişoara

Un şmecher cu BMW din Timişoara, Nour Kubaji (19 ani), fiul unui om de afaceri sirian de pe Bega, a executat silit Poliţia Timiş pentru 1.300 de lei, în august, pentru că agenţii de circulaţie i-au luat permisul de conducere după ce a trecut pe roşu.

Magistraţii Judecătoriei Timişoara i l-au returnat şi i-au dat despăgubiri de 1.300 de lei care trebuiau achitate de Poliţia Timiş. După ce a câştigat permisul, în august, tânărul a scăpat de sub control automobilul BMW şi a făcut praf alte trei maşini în centrul Timişoarei.

image

Citiţi şi: Gheorghe Chioaru: „Opriţi măcelul făcut de copiii de bani gata!“

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite