Soprana Amelia Antoniu: "Nu mai pun niciodată piciorul în spitalele din România"

Soprana Amelia Antoniu a povestit, pentru „Adevărul”, despre coşmarul pe care îl trăieşte de când a ajuns la un pas de moarte din cauza unei infecţii intraspitaliceşti. Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“ va fi externată astăzi din Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ şi vrea să plece la Viena pentru investigaţii medicale amănunţite.

Mai citeşte şi: Soprana Amelia Antoniu a fost externată

Amelia Antoniu (36 de ani) crede că a călătorit spre moarte, dar s-a întors pentru că mai are multe lucruri de făcut pe pământ. Cel mai grav, din punctul ei de vedere, este faptul că nu ştie nici măcar acum, după patru săptămâni de calvar, de ce a căzut la pat.

Un singur lucru este cert: nu va mai călca în niciun spital din România, indiferent cât de bolnavă va fi. „O să pun ban pe ban şi, oricât de bolnavă voi fi, voi apela ori la clinicile particulare, ori la spitalele din străinătate. Nu mai pun piciorul în spitalele din România", a spus Amelia.

„Infecţia se află încă în corpul meu"

Este slăbită, o doare fiecare parte a corpului, iar venele ei sunt ciuruite de la ace, însă nu şi-a pierdut simţul umorului. „Unii mă întreabă cum de pot să mai râd. Aşa sunt eu, cred că dacă m-aş înverşuna, mi-aş face mai rău", a spus Amelia zâmbind larg, ca în faţa publicului, chiar în timp ce asistenta îi punea perfuzia. În urmă cu o lună se considera o femeie fericită. După ani de muncă şi de sacrificii se mutase împreună cu soţul ei la casă nouă şi cariera îi mergea bine. A fost de ajuns o intervenţie chirurgicală minoră pentru a-i da viaţa peste cap.

„Aveam o rană pe colul uterin şi am mers la 19 aprilie spitalul CF 2 pentru a-mi fi cauterizată. După intervenţie am sunat-o pe mama şi i-am spus că poate veni să mă ia. Imediat după ce am închis telefonul am început să tremur, să fac convulsii", a povestit Amelia.

Pentru că intrase în şoc septic, Amelia a fost dusă a doua zi la Spitalul Universitar, unde a stat în comă până la 23 aprilie. Au urmat alte două săptămâni de chin, în care pacienta a respirat cu ajutorul aparatelor, a stat în comă indusă, a luat zeci de medicamente, fără să ştie prea bine de ce a căzut la pat.

Amelia a reuşit să-şi revină şi a fost externată la 10 mai. Din nefericire, n-a apucat să se bucure prea mult. Organismul ei a cedat şi a ajuns din nou pe mâna medicilor la doar patru zile de la externare, de această dată la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş". „Un singur medic m-a sfătuit că ar trebui să fiu în continuare monitorizată de un specialist în boli infecţioase. Persoana respectivă ştia că infecţia se mai află încă în organismul meu", a spus pacienta.

Caută vinovaţii

Prioritatea Ameliei Antoniu este de a afla cu ce s-a infectat şi cine sunt vinovaţii. Soţul ei a făcut plângere penală la Parchetul Tribunalului Bucureşti, miercuri, 19 mai, împotriva celor care se vor dovedi vinovaţi în timpul anchetei, care se află în curs de desfăşurare.

„Deocamdată, viaţa mea este dată peste cap. Am cheltuit mii de euro pe medicamente, am împrumutat şi ne-am dat peste cap pentru că Spitalul Universitar nu a putut să-şi permită decât o parte din tratament, care este foarte costisitor", a încheiat Amelia. Ea va pleca peste două săptămâni în capitala Austriei, unde speră să pună capăt cât mai repede coşmarului prin care trece de mai bine de patru săptămâni.

„Povestea este cusută cu aţă albă"

„Adevărul": Specialiştii ţi-au spus cu ce ai fost infectată?

Amelia Antoniu: Asta este problema, nu ştiu dacă voi reuşi să aflu cine m-a adus în halul acesta, pentru că, deocamdată, nu ştiu nici măcar ce am. Analizele nu arată nimic, iar medicii îmi spun că aveam organismul slăbit şi că puteam să fac septicemie şi de la o bătătură de pantof. Eu sunt convinsă că povestea este cusută cu aţă albă.

Ce ai făcut prima dată când te-ai trezit din comă?

Am râs cu poftă. Este o situaţie de umor negru. Cât timp am fost în comă au venit să mă viziteze şi să-mi facă slujbe de însănătoşire trei preoţi. Primul este preotul de la Spitalul Universitar, al doilea este preotul de cununie al lui Alice, colega mea de salon, care a recunoscut-o din presă şi a venit să se roage pentru sănătatea noastră, iar al treilea este preotul meu din copilărie, la care merge toată familia mea. Când a venit preotul meu, eu eram în comă de gradul doi. Auzeam, dar nu puteam reacţiona, şi le-am auzit pe asistente comentând: „Nici n-a murit şi a venit popa. Înseamnă că e de rău". Am aflat când m-am trezit că preotul vine şi la bolnavi, nu numai la morţi, numai că asistentele nu ştiau, şi nici eu. Normal că am râs.

Ce o să faci după ce te externezi?

În primul rând, vreau să văd verdeaţă şi soare, dar pentru că nu am voie să ies, o să stau pe balcon. Apoi, peste două săptămâni, o să plec la Viena, unde sper că voi afla cu ce am fost infectată. Mai trebuie să mă informez ca să fiu sigură că ajung unde trebuie pentru că sănătatea şi banii nu mă lasă să bat drumurile degeaba.