UE, România, 2011: Operaţie făcută cu lanterna, pe întuneric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O pană de curent şi un generator care nu a pornit au pus în pericol viaţa unui pacient aflat pe masa de operaţie. Chirurgul Omer Hadi a găsit soluţia salvatoare: o lanternă micuţă, cu ajutorul căreia a putut duce la bun sfârşit intervenţia chirurgicală. La spital s-a deschis o anchetă.

Citiţi şi: Medicul care a salvat un pacient operându-l la lumina lanternei

Vasile Ciocan (77 de ani), din Negreşti-Oaş, s-a născut pentru a doua oară. Asta, după ce medicii care-l operau, vineri dimineaţă, pentru a-i scoate mai mulţi calculi renali s-au trezit fără curent electric la jumătatea intervenţiei chirurgicale. Generatorul Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş, care urma să intre în funcţiune în maximum cinci minute după ce s-a semnalat pana de curent, nu a putut fi pornit.

„Putea fi fatal. Eram exact în mijlocul operaţiei. Nu atât pentru faptul că, fără lumină, nu ne-am fi descurcat cu finalizarea intervenţiei, ci pentru că aparaturile din blocul operator funcţionează, evident, pe baza energiei electrice", explică chirurgul urolog Omer Hadi, cel care a reuşit totuşi să ducă la bun sfârşit operaţia cu ghinion de vineri dimineaţă.

Ventilaţie manuală

În timpul intervenţiilor chirurgicale, pacienţii depind de aparaturi cum ar fi cele folosite de medicul anestezist - pentru asigurarea unei ventilaţii corespunzătoare cât timp pacientul este anesteziat - şi de electrocauter - vital în hemoragiile puternice.

„Ne-am mobilizat repede, doar nu aveam cum să stăm şi să aşteptăm să ne moară pacientul. Anestezistul Julien Antohi a asigurat manual ventilaţia vreo 45 de minute, iar eu am găsit soluţia salvatoare: am rugat infirmiera să fugă la un magazin şi să cumpere o lanternă, ca să pot duce la bun sfârşit operaţia", explică chirurgul. „În mod normal, în astfel de cazuri, generatorul trebuie să pornească în maximum cinci minute, perioadă în care nu există pericole majore pentru pacient. Este prima oară când păţesc aşa ceva", adaugă medicul.

De altfel, chirurgul a alertat imediat după ce a avut loc pana de curent şi aparţinătorii lui Vasile Ciocan. „Ştiam că aparţinătorii, dacă ştiu exact ce se întâmplă, vor acţiona cel mai repede, respectiv vor suna la Electrica pentru a anunţa problema. Desigur, şi angajaţii spitalului responsabili cu aceste probleme au făcut acelaşi lucru", mai spune dr. Hadi.

„Este regretabil"

Cadrele medicale au imortalizat operaţia cu telefonul mobil



Potrivit conducerii spitalului din Negreşti-Oaş, s-a deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate motivele pentru care generatorul de curent nu a putut fi pornit.

„Generatorul nostru nu este unul automat, porneşte manual. Electricianul spitalului a încercat în zadar să-l pornească. Cel mai probabil, bateria acestuia nu a pornit din cauza frigului, cu toate că s-a pus şi antigel şi s-au făcut verificări periodice. Este regretabil ceea ce s-a întâmplat", declară managerul unităţii spitaliceşti din Negreşti-Oaş, Diana Mitruţ. Aceasta a confirmat şi faptul că s-a deschis o anchetă pentru a se stabili ce s-a întâmplat în dimineaţa zilei de vineri.

Pacientul se simte bine

image

Sala în care a fost operat Vasile Ciocan



În ciuda ghinionului pe care l-a avut, bătrânelul de 77 de ani care a trecut prin intervenţia chirurgicală se simte bine. „Când m-am trezit, era curent să dai şi la alţii", glumeşte Vasile Ciocan. „I-o dat Dumnezeu zile moşului meu. Ne-am spăriet. Că, fără curent, domnii aieştia cu carte şi cuţite nu pot face minuni şi să salveze vieţi", se amestecă în vorbă şi soţia pacientului, Maria Ciocan, care a stat la căpătâiul bărbatului din clipa în care acesta a fost internat.

„Putea fi mult mai rău, putea fi fatal. Este inadmisibil ca în România secolului al XXI-lea să se întâmple aşa ceva! Iar dacă ar fi păţit ceva pacientul, nu ar fi fost de vină nici Electrica, nici electricianul spitalului, ci eu, chirurgul", încheie Omer Hadi. Întreruperea de curent nu a fost anunţată, iar reprezentanţii Electrica nu au putut fi ieri contactaţi.

„Verificăm la sânge!"

Spitalul Orăşenesc din Negreşti-Oaş este subordonat Consiliului Judeţean Satu Mare. „Nu se poate aşa ceva! Luni începem verificările. Părerea mea este că a făcut o mare gafă conducerea spitalului. Noi am preluat spitalul cu bune şi cu rele. Nu ştiam că nu există un generator automat. Doar nu costă o avere! Este de datoria noastră să punem lucrurile la punct, iar conducerea managerială a spitalului este obligată să ne anunţe cu privire la astfel de probleme. E o situaţie catastrofală", este de părere vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor.

Cine este chirurgul Omer Hadi

image



Omer Hadi (foto), în vârstă de 50 de ani, a venit în România din Palestina, la începutul anilor '80. „La Cluj-Napoca am făcut facultatea, pe urmă specializarea în Urologie. Tot aici mi-am dat şi doctoratul şi mi-am întemeiat şi familia", mărturiseşte chirurgul. Are o soţie „oşancă get-beget", cum îi place să se laude, care este medic de specialitate ORL. Împreună au doi copii.

Omer Hadi lucrează ca medic urolog la Spitalul Orăşenesc din Negreşti-Oaş de câţiva ani şi deţine două policlinici private, în Satu Mare şi în Negreşti-Oaş. Pentru Omer Hadi, România a devenit o a doua ţară natală. Cu toate că locuieşte în Satu Mare, şi-a păstrat prietenii şi în Cluj-Napoca, motiv pentru care vizitează frecvent oraşul în care şi-a petrecut primii ani după ce a ajuns în România.

„Am învăţat să salvez vieţi cât îmi stă în putinţă. Desigur, noi, chirurgii, nu avem voie să ne pierdem cu firea nici în cazuri extreme, cum a fost cel de vineri. Ne descurcăm cu ce avem şi cum putem", mai spune Omer Hadi. Micuţa lanternă salvatoare o poartă cu el tot timpul de vineri încoace. „Am s-o scot la licitaţie, atât de faimoasă a devenit", glumeşte el.

"Noi, chirurgii, nu avem voie să ne pierdem cu firea nici în cazuri extreme, cum a fost cel de vineri. Ne descurcăm cu ce avem şi cum putem."
Omer Hadi
chirurg

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite