Ţigan în aeroport: „Vezi geanta asta? Am 50.000 de euro în ea!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul avion cu cetăţeni români de etnie romă, aduşi din Franţa, a aterizat pe aeroportul Bucureşti Băneasa la ora 16, în loc de ora 17, cum era anunţat. Din avionul companiei Blue Air au coborât 61 de romi – 25 de bărbaţi, 14 femei şi 22 de copii.

Mariana Şerban, originară din Alba Iulia, a declarat la coborâre că a locuit la Grenoble un an şi două luni, împreună cu cei patru copii ai ei. Cel mai mare, Alexandru, are 12 ani, iar cel mai mic, Roxana, are patru luni.


Tiganu’, mai deştept decât Videanu

image

Mai citiţi şi:

Critici la adresa Franţei: Expulzarea ţiganilor, “reacţii xenofobe” la criză

Iaşi: Poliţiştii români, trimişi în Franţa pentru a soluţiona problema romilor

Iaşi: Tânăr tratat la UPU în mijlocul a 150 de romi

17 dintre ţiganii expulzaţi din Franţa, în cursul zilei de ieri, sunt din Ialomiţa

Mama spune că primea din partea Consiliului General al localităţii câte 500 de euro pe lună, pentru fiecare copil, şi că locuiau într-un hotel, camera fiind plătită tot de autorităţile locale.

“Vezi geanta asta? Am 50.000 de euro în ea”, a declarat mama pe aeroport. Întrebată de ziarişti dacă în Franţa a şi muncit, Mariana Şerban a răspuns mirată: “Nuuuu!”. Copilul cel mare, Alexandru, le-a spus ziariştilor, în limba franceză, că ei s-au întors doar pentru două zile în România, “în vacanţă”.

O altă femeie, Jujano Puti, din Târgu Mureş, a confirmat această intenţie a romilor: “Ne întoarcem înapoi peste o săptămână şi ne instalăm iarăşi corturile”.

La aeroportul Băneasa a fost prezent şi avocatul Daniel Vasile, preşedintele Partidului Romilor. “Consider că atât statul român, cât şi statul francez şi instituţiile europene trebuie să ia măsuri pentru ca asemenea situaţii să nu se mai repete. Este vorba de cetăţeni români, cetăţeni ai Uniunii Europene, cărora li s-a încălcat un drept fundamental. E greu de presupus că ei au acceptat să se întoarcă pentru 300 de euro. Nu cumva s-au exercitat presiuni psihice asupra lor?”, se întreabă Daniel Vasile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite