Dosarul lui Anastase şi Voinescu se află în faza premergătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii au deschis un dosar ca urmare a plângerii depuse de parlamentarii PSD+PC pe numele preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi a lui Sever Voinescu.

"Este o plângere înregistrată pe data de 28 septembrie. S-a repartizat spre soluţionare Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică (din cadrul PÎCCJ). Este constituit un dosar penal pe numele doamnei Roberta Alma Anastase", a declarat pentru adevarul.ro procurorul Simona Frolu, din cadrul Biroului de presă al PÎCCJ.

În acelaşi dosar mai este anchetat şi Sever Voinescu, secretarul Camerei Deputaţilor

Potrivit plângerii înregistrate, Roberta Anastase şi Sever Voinescu sunt învinuiţi de sâvârşirea de "infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii în legătură cu desfăşurarea votului la Legea pensiilor în Camera Deputaţilor".

Parchetul General precizează, într-un comunicat remis marţi, că în prezent "cauza se află în faza actelor premergătoare".

PSD a  anunţat în 21 septembrie că a  depus o plângere penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, şi a secretarului Sever Voinescu pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în declaraţii publice.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a spus că social-democraţii consideră că Anastase şi Voinescu trebuie să plătească în justiţie pentru ceea ce au făcut la dezbaterea legii pensiilor, încercând să o treacă "furând votul".

În 15 septembrie, deputaţii au adoptat legea după mai multe ore de dezbatere şi cu un sistem electronic stricat. La ora 22.35, ultima oară când a funcţionat sistemul electronic de vot la controversata şedinţă din 15 septembrie, în sală erau 115 deputaţi. La nici câteva minute, la propunerea liderului de grup al PDL de a se folosi votul prin ridicare de mână, Anastase anunţa 137 „pentru", un vot „împotrivă" şi 15 „abţineri". Înregistrările video arată însă că în sală se aflau aproximativ 80 de persoane pe durata dezbaterilor. La votul unui amendament, Anastase a anunţat din inerţie chiar 260 de voturi „pentru", după ce la votul anterior consemnase 160. Vezi aici mai multe detalii privind votul din 15 septembrie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite