„Piaţa Universităţii“ nu e acolo, „Piaţa“ e atunci

Mişcările de protest din ultimele zile aduc aminte de fenomenul care uimea România şi Europa la începutul democraţiei româneşti. Mişcările de protest din ultimele zile aduc aminte de fenomenul care uimea România şi Europa la începutul democraţiei româneşti.

Mişcările de protest din ultimele zile aduc aminte de fenomenul care uimea România şi Europa la începutul democraţiei româneşti, în perioada aprilie - iunie 1990. Foşti „golani", participanţi la manifestaţiile romantice din urmă cu aproape 22 de ani, dar şi foşti adversari ai acestora analizează, pentru „Adevărul", diferenţele şi asemănările dintre cele două acţiuni şi explică ce a pierdut şi ce a câştigat România în ultimele decenii din punct de vedere al participării civice. Puteţi citi în rândurile următoare cum se raportează la protestele din aceste zile cei care, acum 22 de ani, supravegheau, pe baricade diferite, începuturile statului român democratic în forma lui actuală.

Marian Munteanu, liderul mişcării civice din Piaţa Universităţii anului 1990 şi preşedintele Ligii Studenţilor, delimitează cele două acţiuni de protest din punct de vedere al revendicărilor pe care le au demonstranţii, dar şi ţinând seama de felul în care protestele au fost organizate.

În '90, studenţii au contat

„Demonstraţiile legate de Fenomenul «Piaţa Universităţii» din 1990 erau subordonate altui obiectiv - acela de a imprima o anumită orientare noului stat democratic român. Era o revendicare care viza arhitectura statului român. Acum, oamenii au ieşit în stradă nemulţumiţi în primul rând de viaţa pe care o duc, de situaţia dificilă - economică - în care se află România", explică Marian Munteanu.

Totodată, pentru a diferenţia „Golaniada" de protestele de azi, acesta vorbeşte şi despre lipsa unei forme de coagulare semnificativă a societăţii civile din prezent. „În 1990, «Piaţa» a fost pusă la punct de o organizaţie studenţească la nivel naţional, care se numea Liga Studenţilor. Numai numărul celor care aveau diferite poziţii de conducere în organizaţie depăşea 1.000! Erau, în total, peste 20.000 de membri! Nu se poate face comparaţia cu implicarea unui număr de cetăţeni izolaţi! Atunci au venit mii de oameni şi nu ieşiseră aşa, pur şi simplu. Înainte de a participa, am avut o serie destul de lungă de discuţii, de dezbateri, am analizat problema", adaugă preşedintele de onoare al Ligii Studenţilor.

„Mesajul de acum e clar: alegeri anticipate"

Din altă perspectivă, şi academicianul Răzvan Theodorescu, fost director al Radioteleviziunii Române în anul 1990, fixează limite rigide între cele două tipuri de demonstraţii. „În primul rând, partidele de opoziţie aveau, în 1990, o legătură organică cu protestele. Atunci însă se cereau nişte lucruri foarte generale, iar după data de 20 mai mai erau şi în contratimp cu electoratul. Revendicările erau foarte flu, foarte vagi: «Jos Comunismul!» sau «Fără Comunişti!». Acum sunt foarte clare, se cere un lucru precis: alegeri anticipate". 

Click pentru a vedea nemulţumirle românilor

Fostul ministru al Culturii, direct responsabil pentru imaginea pe care Televiziunea Română a construit-o cu privire la „golani", face recurs la atacul asupra Televiziunii produs în iunie 1990: „Ce se întâmplă cu acei huligani care aruncau cu pietre este asemănător cu ceea ce s-a întâmplat la Televiziune în 13 iunie. Şi atunci, tot huliganii atacau. Sper că Piaţa Universităţii de acum să semene cu acea parte democratică, echilibrată din 1990".

„Oamenii trebuie ascultaţi"

Fostul preşedinte al Academiei Române, Eugen Simion, spune că ambele acţiuni reprezintă o formă de exprimare a disperării românilor, deşi „atunci veneam după o dictatură, iar aşteptările erau foarte mari, iar acum venim toţi după două decenii de deziluzii, de resemnare. Acesta este însă un semn că resemnarea nu este paralizantă şi ar trebui să luăm ce e esenţial din aceste forme de disperare", crede academicianul. Acesta aminteşte şi de prezenţa „instigatorilor" în cadrul fiecărei acţiuni de protest, ca o constantă a manifestaţiilor: „Trebuie însă să ascultăm ce spun oamenii aceştia şi să-i disociem de indivizii agresivi care caută întotdeauna asemenea momente să distrugă, să se defuleze."

Nu mai avem un singur of

Petre Mihai Băcanu, fost director executiv al cotidianului „România Liberă", printre puţinele ziare care prezentau realitatea din Piaţa Universităţii în anul 1990, vorbeşte despre unitatea protestatarilor de atunci, în comparaţie cu dezordinea remarcată la manifestaţiile de azi: „În '90, mitingurile aveau o organizare, protestul avea o linie. Acum, toată lumea îşi varsă propriul of, dar, chiar dacă e unul care trebuie luat în seamă, acesta nu e unitar. «Kilometrul 0 al democraţiei», invocat chiar de domnul preşedinte, euforic, atunci când a câştigat referendumul pe voturile celor care acum ies în stradă, nu mai poate avea aceeaşi conotaţie", crede
jurnalistul.

"Sper că liderii Opoziţiei înţeleg care este miza, pentru că, dacă nu, vor rămâne foarte repede cu ochii în soare, mai ales acum, când adversarii lor sunt pe toboganul cel mai jalnic al prăbuşirii!''
Răzvan Theodorescu academician

De ce nu protestează?

- Eugen Simion: „La vârsta mea e mai greu să stau acolo câteva ore. Ce pot să fac, când mă lămuresc mai bine, este să scriu ceva. Nu sunt un vajnic combatant în stradă la ora actuală."
- Petre Mihai Băcanu: „Acum este dezorganizat dar, încet-încet, lucrurile se structurează, tinerii încep să aştearnă pe hârtie revendicările lor. După ce va trece mai mult timp - asta dacă guvernanţii nu fac un pas inteligent -, cred că şi acest protest poate căpăta forma manifestaţiilor din '90."
- Marian Munteanu: „Dacă studenţii mei ar fi prezenţi acolo, în mod organizat, în mod civilizat şi paşnic, bineînţeles că aş fi solidar cu ei."
- Cristian Tudor Popescu: „Eu nu am fost, dar faptul că nu au în spate un organizator politic îi face mai eficienţi în ceea ce priveşte mesajul lor  faţă de cei care rămân acasă."
- Vasile Andru: „Am fost în Piaţa Universităţii în 1990, consecvent şi tonic, am scris despre, am glăsuit frumos. Azi, nu vreau să fiu printre cei care (conştienţi pe jumătate sau complet inconştienţi) pregătesc ciolan mare celor trei oponenţi.

„Jos Băsescu!", fără alternativă

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu apreciază că protestele de azi şi cele din urmă cu 22 de ani se pot diferenţia atât ţinând seama de tipologia iniţiatorilor, dar şi din punct de vedere al revendicărilor. „Protestele din Piaţa Universităţii au început încă din luna aprilie şi au fost iniţiate de membri şi simpatizanţi ai PNŢ.

Aceştia au ocupat carosabilul şi, pe acest nucleu, s-au adăugat felurite categorii de manifestanţi, până în punctul culminant de dinainte de 20 mai. Manifestaţiile de azi nu sunt provocate  cu ajutorul unor oameni de partid. Ele au fost spontane, nu au o echipă de organizare, iar lozincile sunt foarte diferite - se merge de la taxa auto până la Roşia Montană".

În plus, lipsa de omogenitate a demonstranţilor este vizibilă şi pentru că aceştia nu au, în acest moment, alternativa pentru guvernanţii pe care îi contestă, continuă Popescu. „Manifestanţii de atunci aveau scandări legate de partidele care participau în campanie. Aceşti oameni nu strigă ceva legat de Antonescu, de Ponta. Ei au exclusiv varianta «Jos Băsescu!». Şi aceasta este o diferenţă: nu sunt organizaţi politic  într-o direcţie contrară celui pe care îl vor jos", crede jurnalistul.

Totuşi, de bună-credinţă

Scriitorul Vasile Andru consideră că „răzbelul din Piaţa Universităţii din aceste zile este firav, dar amplificat de galeria mediatică".
„Cât despre participanţi, mulţi sunt de bună-credinţă, adică pripiţi oneşti, uşor de manipulat, au reacţii afective, uneori firesc nevrotice. Deosebirile între atunci şi acum sunt mari: atunci exista un idealism vital, debordant. Acum, un pragmatism necesar şi o cecitate normală în cotidian, dar păguboasă în arenă", e de părere Vasile Andru.

"Protestatarii nu sunt organizaţi politic într-o direcţie contrară celui pe care îl vor jos.''
Cristian Tudor Popescu jurnalist