Nici cătuşele nu-i mai sperie pe magistraţii corupţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul Dumitru  Rebegea a luat mită pentru a elibera doi interlopi periculoşi
Judecătorul Dumitru Rebegea a luat mită pentru a elibera doi interlopi periculoşi

Nu mai puţin de nouă procurori şi judecători au ajuns după gratii, în ultimul an, pentru fapte de corupţie. În ciuda ofensivei DNA împotriva magistraţilor corupţi, mulţi procurori şi judecători dau soluţii în dosare în funcţie de mita primită.

Judecătoarea Georgeta Buliga de la Curtea de Apel Iaşi va ajunge, mâine, în faţa instanţei supreme, unde se va decide dacă va rămâne în arest sau va fi cercetată în libertate. Acuzaţiile aduse judecătoarei sunt luare de mită şi trafic de influenţă. Buliga este doar ultimul magistrat dintr-un lung şir al oamenilor legii care, în ultimul an, au fost prinşi că săvârşesc fapte de corupţie.

Citeşte şi:

Judecătoarea arestată pentru luare de mită a fost suspendată de CSM


Judecătoarea arestată vorbea codat cu ieşeanul care i-a dat 8.000 de euro mită (Motivare)


Şpagă în sex pentru domnul judecător

La finele anului trecut, şeful Secţiei Penale de la Tribunalul Prahova, Dumitru Rebegea, era luat cu mascaţi. Acuzaţiile aduse magistratului sunt demne de filmele cu gangsteri: a eliberat doi interlopi periculoşi şi a pretins în schimb 40.000 de euro. A urmat vicepreşedintele Judecătoriei Petroşani, Valentin Popescu.

La 31 martie 2010, magistratul a fost arestat preventiv pentru mai multe fapte de corupţie. El a devenit şi primul magistrat român trimis în judecată după ce a cerut mită constând în favoruri sexuale cerute unei tinere al cărei proces de partaj îl judeca chiar Valentin Popescu. În primă instanţă, Popescu a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.

Iepuri, fazani şi bani

Judecătorul Bogdan Diaconescu ţinea şpaga într-un apartament închiriat pentru amanta sa



În aprilie 2010, prim-procurorul Parchetului Buftea, Nelu Carpen, a ajuns şi el după gratii. Ancheta în cazul său a scos la iveală faptul că magistratul aproape că „privatizase" unitatea de parchet pe care o coordona.

Pe lângă bani, pentru a da soluţii de neîncepere a urmăririi penale, Carpen ar fi primit şi produse alimentare (carne de porc, de iepure şi de fazan), precum şi băuturi alcoolice. El a fost arestat preventiv de la 23 aprilie până la 25 noiembrie 2010. În dosarul lui Carpen este cercetat, pentru favorizarea infractorului, şi judecătorul Aurică Sterea de la Judecătoria Buftea.

Un alt caz de corupţie în rândul magistraţilor s-a înregistrat la Craiova, în mai 2010. Judecătorii doljeni Laurenţiu Anghel şi Bogdan Diaconescu au fost arestaţi pentru luare de mită, după ce ceruseră 45.000 de euro pentru eliberarea a trei deţinuţi. Banii au fost puşi la dispoziţia denunţătorului din fondul special al DNA, iar aproape jumătate din sumă - 21.000 de euro - este de negăsit.

Şpagă de dragul amantei

Judecătorul Bogdan Diaconescu ţinea şpaga într-un apartament închiriat pentru amanta sa

Judecătoarea Georgeta Buliga va afla mâine dacă rămâne în arest



Şeful Parchetului Sânnicolau Mare, Ciprian Zamfirescu, a fost şi el reţinut de procurorii anticorupţie la 8 septembrie. El a fost însă eliberat după două zile, ca urmare a deciziei instanţei supreme. Zamfirescu a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii octombrie, pentru trafic de influenţă. Printre şpăgile pe care le-ar fi primit procurorul se numără şi excursii în care Zamfirescu şi-ar fi trimis amanta, angajată la IPJ Harghita.

La 27 octombrie 2010, un alt magistrat era propus pentru arestare preventivă. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Nicuşor Apostu, este acuzat de DNA că cerea mită pentru a închide dosarele pe care le avea în lucru cu soluţia de neîncepere a urmăririi penale. El este acuzat de nu mai puţin 14 infracţiuni de corupţie într-un dosar în care mai este cercetat şi ofiţerul SRI Narcis Tiberiu Popescu.

În ciuda anchetelor tot mai multe în care sunt vizaţi procurori şi jude-cători, condamnările magistraţilor fie întârzie să apară, fie pedepsele sunt extrem de mici. Cea mai mare pedeapsă primită de un magistrat a fost de doi ani şi jumătate cu executare.

„Mi-a trântit plicul pe măsuţa din hol"

Judecătoarea Georgeta Buliga va afla mâine dacă rămâne în arest

Procurorul Florin Apostu a fost încătuşat alături de un ofiţer SRI



Georgeta Buliga, judecătoarea Curţii de Apel Iaşi arestată luni pentru luare de mită şi trafic de influenţă, „ar fi lucrat" şi înainte cu Liviu Popescu, ieşeanul care i-ar fi oferit 8.000 de euro ca să-i soluţioneze favorabil un proces de partaj.

Potrivit denunţului făcut de fosta soţie a mituitorului la DNA, Buliga ar fi luat alimente şi bani pentru a-l ajuta pe Liviu Popescu într-un alt dosar, înregistrat la o instanţă din Bacău, privitor la un litigiu de muncă.

De altfel, cei doi, cunoştinţe vechi, ajunseseră să folosească „un limbaj conspirativ" în conversaţiile referitoare la bani. Astfel, potrivit procurorilor, în procesul de la Curtea de Apel Iaşi, Popescu urma să-i dea în total judecătoarei 10.000 de euro.

Mita adusă acasă

Dacă 4.000 de euro ar fi fost daţi în primăvară, aceeaşi sumă a fost dusă de ieşean în urmă cu câteva zile la locuinţa judecătoarei. După ce Popescu a ieşit din vila Georgetei Buliga, au intrat procurorii DNA.

„Fiind întrebată cu ce titlu a primit acei bani de la Popescu Liviu, despre care a spus că este rudă cu o verişoară de-a sa de la ţară, inculpata a afirmat că acesta a venit să-i mulţumească frumos, pentru că l-a ajutat «într-un litigiu, având ca obiect divorţul sau partajul, sau ambele, Liviu fiind parte în dosar», după care a precizat că nu a observat dacă în interiorul plicului erau bani, «dar ce altceva putea să fie acolo». A spus că nu i-a pretins niciodată bani «lui Liviu pentru a-l ajuta în proces», ci doar că o să fie «atentă la probe»", se precizează în motivarea sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a decis arestarea preventivă a judecătoarei. 

Judecătoarea le-a spus anchetatorilor că Popescu a vizitat-o la 26 noiembrie cu un buchet de flori şi i-a explicat că „a venit să-i mulţumească şi i-a trântit pe măsuţa din holul locuinţei un plic".

Banii puşi în sertarul cu chiloţi

Procurorul Florin Apostu a fost încătuşat alături de un ofiţer SRI

Judecătorul Laurenţiu Anghel a fost arestat preventiv în iunie 2010



„A observat după plecarea acestuia că în interior se află 1.000 de euro. Conform afirmaţiilor inculpatei, după ce a deschis plicul, a scos «bancnotele din interiorul acestuia» şi le-a pus «unde ştia că ţine soţul banii», «respectiv în dormitorul nostru, sub televizor, într-un sertar cu lenjerie intimă»", se precizează în motivare. Ulterior, judecătoarea a susţinut că nu a dorit să primească nimic de la învinuit, dar nu a mai putut reacţiona pentru că Popescu a intrat prea repede în locuinţa ei şi i-a aruncat plicurile cu bani.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti reţin însă că cei doi aveau un limbaj codat, judecătoarea spunându-i să vină „tot aşa pe întuneric" şi i-a mărturisit acestuia că toată vara a „ţâţâit", şi s-a gândit că „băi, bine că ţi-a dat prin minte să nu treci, să nu dai telefon... Niciodată".

„Aşa a venit Bucureştiul, de-a... a întors dosarul ălă pe dos şi pe faţă şi ne-a cercetat şi vezi tu că... Mi-e silă, pur şi simplu! Şi colegelor mele la fel! Ştii ceva? Mi-e groază! Peste tot, şi la DNA a reclamat!", i-a spus judecătoarea lui Popescu, referindu-se la cercetările făcute de Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a sesizării fostei soţii a ieşeanului.

Probleme şi la Galaţi

Fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gâlcă, a fost trimis în judecată, în luna septembrie, în stare de libertate, pentru şase infracţiuni de corupţie, printre care şantaj şi trafic de influenţă.

Lista bunurilor pentru care s-ar fi dat mită

Cei doi soţi trebuiau să împartă bunuri în valoare de 419.719,95 de lei:

-Apartament cu trei camere în strada Atelierului 244.304,75 de lei;
-Teren în comuna Ciurea 892 metri pătraţi - 5.200 de lei;
-Maşină BMW din 2003-68.229 de lei;
-Maşină Opel - 5.200 de lei;
-şase monitoare calculator- 5.220 de lei;
-şase camere web - 3.060 de lei;
-şase harduri - 1.512 de lei;
-cameră foto Sanyo - 175 de lei;
-două telefoane Panasonic - 500 de lei.

Judecătorul Laurenţiu Anghel a fost arestat preventiv în iunie 2010
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite