Judecătoarea Cristina Rotaru, cea care a decis achitarea lui Adrian Năstase în „Trofeul Calităţii”, s-a abţinut iniţial să judece această cauză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoarea Cristina Rotaru de la Curtea Supremă de Justiţie a formulat cererea de abţinere în acest dosar întrucât este colegă cu Adrian Năstase la Facultatea de Drept din Bucureşti. Cerere de abţinere a acesteia a fost respinsă.

Doi judecători de la Cureta Supremă, Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan, au decis condamnarea la doi ani de închisoare cu executare al lui Adrian Năstase, iar cel de-al treilea judecător, Cristina Rotaru a susţinut achitarea acestuia.

Fostul premier PSD Adrian Năstase a fost condamnat pentru corupţie în dosarul „Trofeul Calităţii”

Abţinerea Cristinei Rotaru, motiv pentru recuzare a Ioanei Bogdan

Dealtfel, la data de 14 ianuarie, avocatul lu Adrian Năstase, Ion Cazacu a înaintat o cerere de recuzare a judecatoarei Ioana Bogdan pe motiv ca in perioada 10 septembrie 2009-1 noiembrie 2010 a ocupat o functie importanta in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si ca ar fi fost „asistenta sefului DNA, Daniel Morar.”

Citat de site-ul Hotnews, Cazacu a amintit că cealaltă judecatoare a completului, Cristina Rotaru a formulat o cerere de abţinere motivând că este colegă la facultatea de drept cu inculpatul Năstase, cerere care a fost respinsă.

Cristina Rotaru a fost pentru menţinerea lui SOV în arest

Cristina Rotaru este magistratul care a decis (fond) achitarea lui Paul Păcuraru, condamnarea (recurs) Dan- Ilie Morega, condamnarea (fond) a fostului ministru PNŢCD Ioan –Avram Mureşan şi a deputatului PDL Eugen Bădălan (fond). Cristina Rotaru s-a pronunţat, în octombrie 2010, pe când lucra la Curtea de Apel Bucureşti pentru menţinerea în arest a lui Sorin Ovidiu Vîntu, acuzat de favorizarea „ţeparului” FNI, Nicolae Popa.

Cine sunt ceilalţi membri ai completului de judecată
Cine sunt judecătorii care l-au condamnat pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare, cu executare


CSM a apărat independenţa şi imparţialitatea sistemului judiciar

Plenul CSM a decis in sedinta din data de 3 martie 2011 apararea independentei si impartialitatii sistemului judiciar impotriva demersurilor lui Adrian Nastase, vicepresedintele Camerei Deputilor, potrivit unui comunicat al CSM dat publicitatii marti, 5 aprilie 2011.

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa din 3 martie 2011, şi-a însuşit rezultatul verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară de pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, privind aspectele referitoare la repartizarea  aleatorie şi în ceea ce priveşte aparenţa de imparţialitate a instanţei. Verificările au fost dispuse ca urmare a sesizării formulate la data de 17 ianuarie 2011, adresate Consiliului Superior al Magistraturii de către Adrian Năstase, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, prin care reclama modul de desemnare în completele de judecată a judecătorilor în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.


CSM: „Prin afirmaţiile formulate, s-a adus o gravă atingere credibilităţii justiţiei”

„Raţionamentul domnului Adrian Năstase vine să acrediteze ideea potrivit căreia, dacă doamna Ioana Bogdan a deţinut anterior funcţia de consilier al procurorului-şef al DNA, atunci înseamnă că procurorul şef şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, astfel că doamna judecător Ioana Bogdan nu îndeplinea condiţiile pentru a fi numită judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; că desemnarea dumneaei în completele de judecată s-a realizat în contra legii; că scopul dumneaei este de a-i influenţa pe ceilalţi membri ai completului de judecată, iar aceştia îşi încalcă îndatoririle de serviciu prin neanunţarea imixtiunii în actul de justiţie; că actele judecătoreşti ale completelor de judecată care au soluţionat cererea de recuzare sunt nelegale etc.


Luând în considerare toate aceste aspecte care probează faptul că, prin afirmaţiile formulate, s-a adus o gravă atingere credibilităţii justiţiei, precum şi prin prezentarea publică a unor suspiciuni neîntemeiate, fără corespondent în realitatea faptică, cu privire la independenţa şi imparţialitatea magistraţilor, atât sub aspect instituţional, ca sistem judiciar, cât şi funcţional, la nivel individual, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a procedat la admiterea cererii de apărare a independenţei şi a imparţialităţii sistemului judiciar.”   
 


Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite