Lenin şi Milea, „părinţii spirituali“ ai Piteştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 20 de ani de la Revoluţie, denumirea pieţei centrale din oraşul lui Dobrin „oscilează“ între două personaje din comunism. Deşi lumea o ştie de Piaţa Vasile Milea, autorităţile spun că nu există o hotărâre care atestă această denumire. Legal, piaţa se numeşte în continuare „V.I. Lenin“! 

În nebunia de după Revoluţie, numele străzilor, pieţelor sau bulevardelor se schimbau cu o uşurinţă uimitoare. Personaje îndoielnice deveneau peste noapte personalităţi marcante şi dădeau numele unor artere importante din marile oraşe ale României.

Citeşte şi:

Istoricii îl repudiază pe "eroul" Milea

Jos plăcuţele „Vasile Milea“!

Lista persoanelor anchetate pentru crimele din decembrie '89

Este şi cazul lui Vasile Milea, ultimul ministru comunist al Apărării, care a murit pe 22 decembrie 1989, împuşcându-se cu un pistol în zona inimii (n.r. - conform variantei oficiale).

Acesta a fost ridicat la rangul de erou, deşi comandase cu zel represiunile de la Timişoara şi de la Bucureşti. Zece străzi, pieţe şi bulevarde au fost botezate cu numele său şi nimeni n-a reuşit să repare această nedreptate în cei 20 de ani care au trecut de la Revoluţie. „Adevărul" a demarat o campanie de schimbare a numelui acestora!

„Nu mai am niciun dubiu!"

De-a lungul timpului, au existat totuşi şi oameni care au înţeles că numele Vasile Milea nu are ce căuta în nomenclatorul străzilor şi au încercat să schimbe acest lucru. Marin  Rădulescu, profesor de limba română şi fost consilier al municipiului Piteşti între 2000 şi 2008, a propus, în 2006, ca piaţa centrală a oraşului să nu se mai numească Vasile Milea. „Am propus ca numele pieţei să fie schimbat pentru că, după toate informaţiile şi mărturiile apărute în presă în ultimii ani, generalul Vasile Milea n-a fost nici pe departe un erou. Am urmărit şi serialul «Sfârşitul Ceauşeştilor», din ziarul «Adevărul», şi acum chiar că nu mai am niciun dubiu.

Milea este chiar argeşean de-al nostru, născut la Lereşti, dar trebuie să-l judecăm cu obiectivitate. Nu poate fi considerat, sub nicio formă, un reper moral şi istoric. Prin urmare, mi se pare deplasat ca el să dea numele unei străzi, unei pieţe sau unui bulevard", ne-a declarat Rădulescu. Iniţiativa fostului consilier a avut însă şi un alt argument, care scoate la iveală o situaţie halucinantă. „Proiectul iniţiat în 1990 pentru a schimba numele pieţei centrale din Piteşti din «Piaţa V.I. Lenin» în «Piaţa Vasile Milea» nu a fost, de fapt, aprobat niciodată.

„N-a fost nicio Revoluţie!"

Vasile Milea, ultimul  ministru comunist al Apărării

image

Asta înseamnă că piaţa ori se numeşte în continuare «V.I. Lenin», ori este anonimă! Şi ăsta a fost un motiv pentru care am propus să-i dăm o denumire. Imediat după Revoluţie, s-a ridicat o cruce mare în piaţă, în memoria aşa-zisului erou Vasile Milea. De atunci, acest nume a intrat în obişnuinţa oamenilor", explică Marin Rădulescu.

Cu toate că situaţia pieţei centrale din Piteşti este jenantă, propunerea pe care Rădulescu a făcut-o în 2006 nu a trecut de votul Consiliului Local! „Eu am propus să se numească «Piaţa Sfântul Gheorghe», întrucât acolo se află Biserica Domnească Sfântul Gheorghe, reper istoric şi creştin al Piteştiului.

Propunerea nu a avut însă majoritate în consiliu şi a fost respinsă. Din câte am înţeles, erau presiuni din partea revoluţionarilor din oraş ca să se numească «Piaţa Revoluţiei», dar nici acest nume nu a fost acceptat. Oricum nu avea rost să-i spunem aşa. La Piteşti n-a fost nicio Revoluţie!", consideră fostul consilier local.

„Numele Vasile Milea nu este potrivit"

Iosiv Cerbureanu, secretarul municipiului Piteşti, confirmă spusele lui Marin Rădulescu. „Lucrez din 1990 în Primărie şi cunosc foarte bine situaţia. Chiar atunci, în decembrie 1989, sau dacă nu atunci, în primele zile ale lui 1990, Consiliul Frontului Salvării Naţionale de la Piteşti ar fi emis o hotărâre prin care a denumit piaţa centrală din Piteşti «Piaţa Vasile Milea». Numai că această hotărâre nu există nicăieri: noi, la primărie, nu o avem. În plus, CFSN-ul nu avea această atribuţie, de a da denumiri străzilor sau pieţelor. Din punct de vedere legal nu există nicio hârtie care să ateste că se numeşte «Piaţa Vasile Milea», dar aşa este cunoscută şi folosită de toată lumea. Chiar şi de către instituţiile care se află în piaţă. Din moment ce acea hotărâre nu există, teoretic piaţa se numeşte tot «V.I. Lenin», cum se numea înainte de 1989!", ne-a declarat Cerbureanu.

Secretarul municipiului afirmă că piteştenii sunt de acord că numele pieţei centrale trebuie schimbat:

„Nu există niciun fel de îndoială, nici în rândul locuitorilor, nici în rândul celor care conduc Primăria Piteşti, că numele de «Vasile Milea» nu este unul potrivit pentru piaţa centrală. Acum este limpede că nu a fost un erou. Vrem să reparăm această greşeală. Avem alte personalităţi, istorice şi de altă natură, care ar merita onoarea de a da numele pieţei centrale".

Vladimir Ilici Lenin, primul lider al Uniunii Sovietice

image

"Milea nu poate fi considerat, sub nicio formă, un reper moral şi istoric."
Marin Rădulescu
fost consilier local

"Acum, pentru că ne-aţi atras atenţia, vom încerca din nou să schimbăm numele pieţei!"
Tudor Pendiuc
primarul municipiului Piteşti

"Unu' a zis să-i spunem «Şerban Vodă», altul «Revoluţiei», altul «Lalelelor» şi uite că n-am ajuns la nicio finalitate."

Tudor Pendiuc
primarul municipiului Piteşti


Tudor Pendiuc  primarul municipiului Piteşti: „Vom încerca să schimbăm numele pieţei!"

Tudor Pendiuc este primarul Piteştiului încă din 1992. Acesta a vorbit despre situaţia pieţei centrale din oraşul pe care îl conduce. Social-democratul spune că, impulsionat şi de campania „Adevărul", va încerca să rezolve problema „Pieţei Vasile Milea".

„Adevărul": Domnule primar, cum se cheamă, de fapt, piaţa centrală din Piteşti?

Tudor Pendiuc: Dacă o luăm din punct de vedere legal, ţinând cont că nu există o hotărâre care să ateste că se numeşte Piaţa Vasile Milea, atunci piaţa centrală se cheamă în continuare V.I. Lenin, ca înainte de 1989. Totuşi, s-a împământenit această denumire: „Vasile Milea". Ea există şi la adresele din buletin ale oamenilor care locuiesc acolo, şi în adresele oficiale ale instituţiilor din piaţă.

Cum e posibil să apară în adresele oficiale ca Piaţa Vasile Milea dacă nu există o hotărâre care să certifice această denumire?

Poate o exista, dar noi, la primărie, nu o avem. S-a împământenit aşa!

Ziarul „Adevărul" are o campanie prin care cere schimbarea denumirii tuturor străzilor, pieţelor sau bulevardelor care se chemă Vasile Milea, întrucât acest om a fost catalogat în mod eronat drept erou. Ce părere aveţi?

Noi am moştenit această denumire de la fostul CFSN, dar hotărârea prin care ei au dat numele pieţei centrale nu există. Am încercat de vreo două ori să schimbăm acest nume, dar nu s-a reuşit. Odată nu a trecut de Consiliul Local, iar când a trecut - nu a primit aprobare de la Comisia Judeţeană de Avizare a Numelor de Străzi. Acum, pentru că ne-aţi atras atenţia, vom încerca din nou să schimbăm numele pieţei!

„Fir-ar a dracului să fie!"

Sunteţi de acord că situaţia acestei pieţe este una ruşinoasă pentru oraşul dumneavoastră?

Fir-ar a dracului să fie, că le-am zis să o schimbăm! Unu' a zis să-i spunem „Şerban Vodă", altul „Revoluţiei", altul „Lalelelor", şi uite că n-am ajuns la nicio finalitate. Nu vreau să mă scuz, dar am preferat să mă concentrez asupra unor probleme mai arzătoare.

Problema pieţei ţine totuşi de imaginea oraşului.

Domnule, eu nu zic că nu e important şi asta, dar Piteştiul are alte probleme mai importante. Credeţi că oamenilor de asta le arde?! Mă întrebaţi de numele pieţei, dar nu mă întrebaţi alte alea. Este şi asta cu „Milea" o problemă şi vom încerca să o rezolvăm. Suntem de acord că piaţa nu mai trebuie să se numească „Vasile Milea".

"Nu vreau să mă scuz, dar am preferat să mă concentrez asupra unor probleme mai arzătoare."

„Unchiu' Vasile a fost erou!"

Gheorghe şi Marcela Niţică prezintă pozele cu „unchiu’ Vasile“ 



Chiar dacă mulţi români şi-au revizuit părerea despre generalul Vasile Milea în cei 20 de ani care au trecut de la Revoluţie, acesta este în continuare un erou la Lereşti, satul natal din judeţul Argeş. Marcela Niţică, nepoata lui Vasile Milea, are numai cuvinte de laudă la adresa fostului ministru al Apărării.

„Mama mea a fost sora generalului, îl cunosc de când eram o copilă. Unchiul Vasile a fost erou! Un om sincer, un om bun, care a făcut multe pentru ţara asta şi acum este blamat. În momentul în care s-a anunţat că Milea s-a sinucis, Armata a trecut de partea poporului. Numai prin faptul că moartea sa a adus acest lucru merită să fie considerat erou. Prin moartea lui, România a câştigat, asta mi se pare suficient, nu mai contează cum a murit sau ce a făcut", spune răspicat Marcela Niţică.

Gheorghe Niţică, soţul Marcelei, susţine că, dintre toate rudele de la Lereşti, el era preferatul generalului Milea. „Îl vizitam mereu la Bucureşti, mergeam direct la el în birou! L-am cunoscut foarte bine. Generalul Milea era extrem de dur din punct de vedere militar. De o duritate ieşită din comun. Dar în relaţiile cu rudele era foarte uman", susţine Niţică.

Nepotul generalului crede că s-ar comite o nedreptate dacă numele lui Vasile Milea ar fi şters din nomenclatorul străzilor: „El a dat ordin să iasă Armata cu arme pe străzi, dar nu avea altă variantă. Era ordin dat de Ceauşescu. A fost prezent şi la Baricada de la Inter. A avut ordin să o înlăture, şi a înlăturat-o! Probabil au mai şi murit câţiva pe-acolo. Meritele lui Milea au fost însă mai mari decât greşelile. Poate că sunt subiectiv, dar îl consider erou. Cred că el merită să dea numele acestor străzi. A făcut tot ce i-a stat în putere să nu fie vărsare de sânge".

„Nu-i plăcea politica"

Rudele lui Milea conturează imaginea generalului ca pe a unui om care nu ieşea niciodată din cuvântul „Comandantului Suprem". „El nu le avea cu partidul. Când mă duceam la el, dădea muzica mai tare la radio - îi plăcea muzica populară - şi îi înjura. Nu-i plăcea politica, dar era disciplinat, că aşa a şi ajuns atât de departe. Se dăduse la un moment dat ordinul cu economia la încălzire. Asta a povestit-o şeful lui de cabinet. Milea lucra cu şuba pe el, atât era de frig la el în birou. Şeful de cabinet băga radiatorul în priză când era generalul plecat, iar când se întorcea,  îl scotea repede.

Milea s-a prins şi i-a pus să ducă radiatorul la magazie. Lucra cu pufoaica pe el, aşa era de disciplinat. El îl respecta pe Ceauşescu pentru că era comandantul lui, nu îl interesa valoarea umană. Unchiu' a fost al doilea militar din istoria ţării, după mareşalul Antonescu!", povesteşte Gheorghe Niţică. „Aşa e! Citea şi viaţa lui Napoleon şi îşi lua notiţe!", îl completează soţia, Marcela Niţică.

„Milea a fost asasinat"

Gheorghe şi Marcela Niţică nu cred că moartea generalului Milea s-a produs prin sinucidere. „Milea a fost sacrificat, nu sunt de acord cu ideea sinuciderii. A fost asasinat de cei care aveau să ia puterea, pentru a crea un impact asupra populaţiei. Acest scenariu a fost gândit de Stănculescu. Nevasta generalului s-a dus şi s-a luptat ca Victoria Lipan, ca să afle adevărul! A ajuns până la Iliescu! La un moment dat i s-a spus: «Lăsaţi-o aşa, că aveţi şi dumneavoastră copii...». Ea mi-a spus povestea asta", afirmă Gheorghe Niţică.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite