Misterele Mineriadei/ Ion Iliescu: „Minerii le-au dat curaj bucureştenilor“

Iliescu nu-şi asumă nicio vină pentru Mineriada din iunie ’90. În cea de-a treia parte a interviului pe tema evenimentelor din prima jumătate a anului 1990, Iliescu aproape că le mai mulţumeşte o dată minerilor, admite în premieră că deplasarea acestora la Bucureşti s-a făcut cu sprijinul organizaţiilor FSN din ţară şi încheie frumos, rotund şi măreţ: „Noi am dorit intrarea într-o nouă eră, dragă!".

Un salt în timp: joi 10 iunie 2010, Iliescu şi-a lansat cartea „După 20 de ani - 1989, an de cotitură în istoria naţională şi în viaţa internaţională" la Târgul de carte „Bookfest", de la Romexpo.

Mai citeşte şi:

VIDEO Secretele Mineriadei/ Petre Roman:„Minerii n-au venit spontan!“

În timp ce Iliescu îşi prezenta opera în faţa jurnaliştilor, un tânăr i-a strigat: „Dumneata ar trebui să fii la puşcărie, nu să lansezi cărţi". Tânărul şi prietenii săi de la asociaţia „Noii Golani" au fost înşfăcaţi de gărzile de corp ale lui Iliescu şi au fost evacuaţi din clădire.

Comentariul lui Iliescu pe marginea incidentului a fost următorul: „Nu ştiu cine i-a pus pe respectivii să incite. Oricum, au fost evacuaţi imediat de cetăţeni".

Este o Mineriadă în mic, cu aceleaşi ingrediente ca cea de acum 20 de ani: revoltă, instigare, oamenii săritori „la bine, dar mai ales la greu" şi apoi linişte. Despre discursul de mulţumire ţinut minerilor la 15 iunie '90, Iliescu spune că a fost ca o cuvântare la un Congres!

„Adevărul": Dumneavoastră aveţi ideea asta de bază: că n-aţi chemat minerii. Dar când au venit minerii la Bucureşti, în dimineaţa zilei de 14 iunie, le spuneaţi: „Vă mulţumim că aţi răspuns chemării noastre".

Ion Iliescu: Păi, eu le-am cerut cetăţenilor să ajute factorii de ordine. Au venit mulţi alţi cetăţeni, şi din Călăraşi, şi din Giurgiu şi din Ploieşti.

Venirea minerilor la Bucureşti a fost organizată de filialele FSN din ţară?

Nu puteau să nu-i sprijine pe cei care veneau. Sigur că da. Organele FSN au sărit în sprijinul lor, FSN a sprijinit venirea minerilor!

Şi au rezervat trenuri sau cum?

Indiferent cum au făcut, ­n-are importanţă. Era o situaţie de emergenţă şi democraţia era în pericol.

Poate că dacă nu aveau trenuri rezervate cu care să vină la Bucureşti nu mai erau aşa de „spontani"...

Atuncea nu era chiar aşa de simplu şi de complicat în acelaşi timp. Pur şi simplu au pus mâna pe tren şi au venit cu el.

Vom scrie în cadrul serialului „Secretele Mineriadei" mărturiile unor lideri sindicali din Valea Jiului care susţin că aţi avut o discuţie cu Miron Cozma în după-amiaza zilei de 13 iunie, când i-aţi fi cerut să aducă minerii la Bucureşti.

Nu e adevărat! E un fals! Păi, nu au venit numai din Valea Jiului, au venit din cinci bazine carbonifere. 

Unii mineri ne-au mărturisit că n-ar fi venit la Bucureşti dacă n-ar fi fost ameninţaţi de unii lideri sindicali!

Asta e inexact. Nu există aşa ceva! Atunci spontaneitatea era prezentă. Şi mai ales ei, care au un spirit de solidaritate al profesiei.

Dacă a fost o chestiune „spontană", de ce au mers minerii la „punctele de Opoziţie", adică la partidele istorice, la redacţia ziarului „România liberă", la Ion Raţiu acasă? De ce era reacţia asta, când cei care provocaseră incidentele din ziua precedentă nu erau nici membrii partidelor respective, nici ziarişti...

Vedeţi, acţiunea şi reacţiunea au întotdeauna o anumită simetrie. Şi a fost o chestiune spontană: cu cine să se confrunte ei când au venit aici? Nu mai erau grupurile de rebeli care atacaseră în 13. Şi atunci s-au dus la sursă. Cine i-a incitat? I-au incitat „România liberă" şi ţărăniştii. Asta fost reacţia lor. În ce priveşte liberalii, un deputat sau senator liberal pe nume Jurcan a mărturisit la Comisia Senatorială de Cercetare a Evenimentelor din 13-15 iunie 1990, că nu minerii au devastat sediul liberalilor şi că pe 14 dimineaţa, înainte să ajungă minerii, sediul era deja devastat. Rectorul Cristescu, de la Universitate, a găsit zone devastate în Universitate înainte de venirea minerilor. Deci au fost şi elemente provocatoare.

Minerii s-au descurcat bine prin Bucureşti, au fost transportaţi cu autobuze. Cine i-a dirijat prin oraş? Băcanu spunea că îţi trebuie o jumătate de oră să dibuieşti adresa lui din Pajura. Minerii au găsit-o, se pare, fără probleme.

Sigur, au fost oameni binevoitori.

Binevoitori în ghilimele - vreţi să spuneţi!

Da, bineînţeles. Au fost şi oameni care au folosit acest prilej pentru a amplifica imaginea negativă. Nu era în interesul nostru venirea minerilor şi nici violenţele.

Deci, cine spuneţi că i-a condus pe mineri prin Bucureşti?

Eu nu m-am ocupat de cercetarea asta. Nu intra în atribuţiunile mele. A fost o chestiune cercetată de Procuratură. Dacă vă interesează, luaţi legătura cu factorii de...

Dar cine credeţi că a avut interesul să-i pună să lovească?

Unii au făcut-o cu rea-intenţie tocmai pentru a consacra ceea ce văd că preluaţi cu toţii acum şi pentru a compromite Puterea.

Minerii au fost cazaţi în unităţi militare. De ce s-a ales această cale?

Păi, undeva trebuiau cazaţi oamenii aceştia. Şi aveau ăştia spaţii în cazărmi. Ce vi se pare anormal? A fost chiar foarte bine. Şi a doua zi, dimineaţă, au fost grupaţi cu toţii la Congres, la Romexpo, şi am căutat să-i conving să plece.

Au fost peste 1.000 de oameni reţinuţi la unităţile militare de la Măgurele şi de la Băneasa. Pe ce bază erau reţinuţi cetăţeni în unităţi militare? Era normal ca în democraţie, în 1990, să fie reţinuţi şi bătuţi oameni în unităţi militare, apoi - eliberaţi fără nicio explicaţie vizavi de motivul reţinerii?

După vandalismele din 13 iunie vi se pare anormal că au fost arestaţi nişte oameni?

Nu că au fost arestaţi, ci că au fost ţinuţi în unităţi militare.

Nu ştiu unde au fost ţinuţi. Asta e treaba lor. Poliţia era în disoluţie. Atunci l-am şi schimbat pe Chiţac din funcţia de ministru de Interne.

Bun, dar au fost bătuţi. Oamenii ăştia nu ştiu nici acum pentru ce au fost arestaţi.

Nu ştiu. Nu e treaba mea să fac această analiză.

Sunt şase morţi, oficial, dar se vorbeşte de mult mai mulţi.

De unde mai mulţi?

De morţii îngropaţi la Străuleşti ce ştiţi?

Aia e fals! Nu sunt morţi de la Mineriadă. Alea sunt morminte necunoscute. Şi s-a cercetat. Erau morţi mai demult. Morţii cu toţii sunt şase: doi la Ministerul de Interne, doi la Casa Armatei, unul a murit în Piaţa Universităţii -  a făcut un infarct - şi unul la Televiziune.

Şi minerii care au bătut bucureşteni până la moarte? Loviturile alea credeţi că n-au produs nicio victimă?

Sigur. Evident. Marian Munteanu a şi fost internat, lovit, umilit. Şi alţii au fost internaţi.

Deci au fost 6 morţi pe 13 iunie. Şi pe 14 n-a murit nimeni, pe 15?

Nu. N-a murit nimeni.

Deci credeţi că, in ­incursiunea lor, minerii n-au omorât niciun om.

Nu. S-ar fi raportat dacă am fi avut vreun mort.

"Morţii cu toţii sunt şase: doi la Ministerul de Interne, doi la Casa Armatei, unul a murit în Piaţa Universităţii -  a făcut un infarct - şi unul la Televiziune."
Ion Iliescu
fost preşedinte

„Minerii le-au dat curaj bucureştenilor"

Minerii au fost primiţi cu pâine de gospodinele feseniste

Consideraţi că a fost o gafă a dumneavoastră faptul că le-aţi mulţumit minerilor atunci, la Romexpo?

Nu. Oamenii trebuiau convinşi să plece. Unii erau siguri că ei or să pună bazele unei adevărate Poliţii populare. Şi ei să fie nucleul unei asemenea Poliţii. Era şi meritată această mulţumire.

Deci credeţi că minerii au meritat mulţumirile dumneavoastră.

Da, au meritat. Că au văzut ce se întâmplă în Capitală, au văzut actele de vandalism şi ­s-au simţit solidari cu populaţia Capitalei.

Da, dar au bătut şi oameni nevinovaţi. Pentru asta, nu credeţi că nu meritau mulţumiri?

Asta e altă treabă. Dar lor, ca şi corp social, faptul că au răspuns solidar în apărarea cetăţenilor Capitalei... Era un act de solidaritate civică. Minerii au făcut un act de solidaritate civică. Dar, în acelaşi timp, le-am spus: „Nu mai e nevoie de prezenţa dumneavoastră şi vă rog să vă întoarceţi".

Şi sunt convins că minerii au plecat spre Valea Jiului cu gândul că „am fost la Bucureşti şi am făcut ce trebuia. Doar ne-a mulţumit preşedintele". Nu credeţi că au făcut şi ce nu trebuia?

Vedeţi numai o parte a medaliei. Eu văd ambele părţi ale medaliei. În primul rând, actul lor de solidaritate a dat curaj bucureştenilor. Nu întâmplător bucureştenii i-au aplaudat.  Pe de altă parte, minerii au săvârşit acte reprobabile.

Nu v-aţi gândit că spunându-le că au făcut bine, poate, peste o lună se întorc şi lovesc din nou oamenii pe stradă? Ce au simţit ei în suflet? Solidaritate? Ăsta e un cuvânt gol! Trebuia să le spuneţi că nu au făcut bine!

E uşor să judeci. E o vorbă românească: după război, mulţi viteji se-arată. Cam asta sunteţi dumneavoastră. Judecaţi aşa, rupt de fenomen. Păi să trăiţi în mijlocul fenomenului! Cert e că am pus capăt actelor de violenţă. Asta fost esenţial. Dumneavoastră vă cramponaţi de părţile marginale.

Cico Dumitrescu, fostul dumneavoastră consilier, ne-a spus: „Nici nu ştiţi voi cât a regretat Iliescu că le-a mulţumit minerilor".

Bun. Asta se poate discuta. Nu despre asta e vorba. Regretat sau neregretat. Pentru că nu eu i-am provocat. Poate că n-a fost cea mai fericită formulare a mea. Dar era meritată inclusiv această chestiune: adică nişte oameni care au făcut-o din bune intenţii. Că s-au comis şi nişte acte reprobabile, asta e inevitabil în asemenea momente.

„Au emigrat cei care se simţeau cu musca pe căciulă"

Iliescu era adorat în 1990 de o anumită parte a electoratului

Ce credeţi că se va scrie în manualele de istorie despre Ion Iliescu peste 30-40 de ani?

Depinde cine scrie şi de pe ce poziţii priveşte lucrurile. Eu cred că lucrurile se vor aşeza şi o să iasă în evidenţă ceea ce a fost fundamental, esenţial, în toată evoluţia societăţii româneşti. Iar Iliescu va rămâne legat de răsturnarea fundamentală care s-a produs în societatea românească în 1989, de toată evoluţia României spre democraţie şi spre stat de drept, de toate eforturile pe care le-am depus împreună, conjugat, cu toate forţele politice ale ţării noastre pentru a intra într-o nouă realitate a dezvoltării societăţii şi integrarea noastră în structurile europene şi euro-atlantice. Asta este chestiunea fundamentală care caracterizează aceşti ani în care şi Iliescu a avut contribuţia lui.

După Mineriada din iunie '90 au emigrat mulţi români, mai ales intelectuali. Spun că au emigrat de frică.

De frică au plecat numai cei care au săvârşit acte reprobabile. Nu există intelectuali care să fi plecat din cauza Mineriadei. Asta e o prostie!  Au plecat cei care se simţeau cu musca pe căciulă.

Am scris luna trecută despre o profesoară care a fost bătută de mineri. Şi a plecat din ţară. A zis, textual: „Mi-era frică".

Bun. Foarte bine.

Nu vedeţi în asta un eşec al dumneavoastră ca preşedinte al României în acel moment? Cetăţenii nu se mai simţeau în siguranţă.

Adică vreţi să-mi atribuiţi mie actele violente care au avut loc la trei săptămâni după alegeri? Noi am dorit intrarea într-o nouă eră, dragă!

Nu. Vă întrebam doar dacă vă durea plecarea unor oameni din ţară.

Bineînţeles că da. Dar nu numai. Şi starea de spirit care a urmat, din cauza acestor acte de primitivism. Sigur că da. A introdus o stare de teamă în oameni. Am suferit din cauza asta. Şi imaginea externă a avut de suferit. Dar asta a fost istoria noastră. De ce l-am condamnat şi l-am executat pe Ceauşescu? Asta fost istoria noastră. De ce n-am putut să avem şi noi o masă rotundă, ca polonezii? N-am avut această şansă. Asta a fost soarta noastră. Iar eu am fost un pion. Ce eram eu? Veneam cu Armata după mine să mă instalez la Putere? Nu. Eu eram o persoană civică destul de modestă.

Vorbind cu mulţi oameni despre evenimentele din 13-15 iunie 1990 întrebăm cine este vinovat. Iar foarte mulţi răspund: Ion Iliescu. De ce?

Pentru că aşa li s-a băgat în cap de către dumneavoastră, presa. A fost o anumită campanie de denigrare a celor care se aflau atunci în fruntea statului.

Cine a dirijat această campanie?

Eh, cum cine? Forţele nemulţumite de rezultatul alegerilor din mai 1990. De ce au avut loc acele acte de vandalism la trei săptămâni după alegeri? De ce? De ce era nevoie de aşa ceva? Deci au fost forţe interesate să discrediteze ideea de Revoluţie, să discrediteze victoria Frontului în alegeri.

Şi credeţi că mai sunt oameni care vor să discrediteze şi acum rezultatul alegerilor din 20 mai?

Da. Continuă aceeaşi logică.

Nu e o miză cam mică?

A, nu. Dar a rămas inerţia modului de a judeca şi de a prezenta faptele petrecute atunci. Toţi cei care atunci s-au situat de partea dreaptă a baricadei continuă să vehiculeze aceleaşi istorii ca să motiveze propria lor poziţie de atunci. 

A apărut în „Adevărul" un interviu cu generalul Stănculescu. V-a transmis să nu vă mai afişaţi „zâmbetul ăla de 16 centimetri"...

E de plâns situaţia lui şi cred că e o mare nedreptate ce i s-a întâmplat. Cântărind toate faptele lui, el a avut un merit mare la Revoluţie. Am considerat nedreaptă judecata şi condamnarea lui. Nu merita să fie la închisoare. Îi înţeleg amărăciunea. Aşa că nu vreau să comentez asemenea aprecieri. Altminteri, el a avut multe asemenea ambiguităţi. Eu am apreciat pozitiv rolul lui.

Virgil Măgureanu este o persoană importantă în ecuaţia Mineriadei din 13-15 iunie 1990?

I se atribuie prea mult din acest punct de vedere. SRI-ul abia luase fiinţă, după evenimentele de la Târgu-Mureş. În aprilie, abia se înfiinţase. I se atribuie prea mult.