Învierea, pe plajă sau pe plasmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de credincioşi vor lua Lumină  de la Patriarhul Daniel
Mii de credincioşi vor lua Lumină de la Patriarhul Daniel

Pentru credincioşii care sunt aşteptaţi la slujba din această noapte au fost pregătite ecrane uriaşe pe care va fi proiectată ceremonia. Paştele creştinilor de toate riturile cade anul acesta în aceeaşi zi. Pe lângă slujba oficiată în biserici, preoţii au ales şi locuri mai puţin obişnuite precum plaja mării sau muzee.

La Constanţa şi Mangalia, slujba din această noapte va fi organizată direct pe plajă. Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va împărţi credincioşilor veniţi pe plaja Modern din Constanţa Lumină Sfântă de la Ierusalim. Este al doilea an în care Lumina va fi adusă cu un transport special de la Mormântul lui Iisus Hristos din Ţara Sfântă.

Citiţi şi:

Semnificaţia Sărbătorilor Pascale
Cum petrec Paştele sinistraţii români

Învierea pe plasmă versus rugăciunea în chilie

Pentru prima dată, sibienii vor putea participa la Liturghia oficiată în Muzeul în aer liber „Dumbrava Sibiului". Pentru a facilita accesul credincioşilor la eveniment, în Noaptea de Înviere, mijloacele de transport în comun vor circula către muzeul în aer liber din oră în oră. La sfârşitul slujbei, toţi participanţii vor primi Sfintele Paşti în căniţe din lut.

De o slujbă hi-tech vor avea parte credincioşii din Braşov. La Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", slujba va fi proiectată pe trei ecrane uriaşe. O plasmă este amplasată pe faţada bisericii şi alte două ecrane vor fi aşezate pe stradă. „Ecranele de lângă biserică oferă posibilitatea credincioşilor de a vedea slujba şi de la câteva străzi distanţă. Ne aşteptăm să vină peste 20.000 de persoane", a explicat preotul paroh Corneliu Gârbacea.

Tot pentru Înviere, preoţii bisericii au angajat şi o firmă de sonorizare. „Este o echipă de profesionişti şi vor folosi aparatură foarte puternică. Slujba de Înviere se va auzi până pe Tâmpa", a mai declarat preotul Corneliu Gârbacea. Şi la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Sfânta Liturghie a Învierii Domnului va putea fi urmărită pe un ecram de 6/4 metri.

Piaţa Victoriei din Timişoara va fi plină astă seară de credincioşii timişoreni care se vor aduna la miezul nopţii la Slujba Sfintei Învieri celebrată în Catedrala Mitropolitană de Mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu. Credincioşii care nu vor avea loc în biserică vor putea asculta slujba la difuzoarele instalate în centrul oraşului.

Paştele la mănăstire

Mănăstirile sunt cele care aşteaptă cei mai mulţi credincioşi. La Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov, mii de persoane vor lua, ca şi anul trecut, Lumină adusă de la Muntele Sfânt.

Credincioşii suceveni pot lua Lumină adusă de la Sfântul Mormânt de către Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean. Candela specială, transportată de la Ierusalim, va fi depusă în jurul orei 21.00 la Biserica Învierii din Suceava.

Tot la Suceava este programată o slujbă de „Înviere în Adâncuri". Atât credincioşii ortodocşi, cât şi cei catolici pot participa la ceremoniile religioase oficiate în cele două capele din Salina Cacica. Cea romano-catolică, „Sf. Varvara", se află la o adâncime de 21 de metri, în timp ce biserica ortodoxă este săpată mai jos cu 14 metri.

Lumină de la Ierusalim

Şi în acest an, credincioşii vor putea lua Lumină Sfântă adusă chiar de la Ierusalim. Anul trecut, lumina de la Biserica Sfântului Mormânt a ajuns în Bucureşti, Braşov, Sibiu, Constanţa şi la mănăstirile din Bucovina.

Catolicii sfinţesc focul

Odată cu credincioşii ortodocşi, vor sărbători Paştele şi greco-catolicii, şi romano-catolicii. În Bucureşti, Slujba de Înviere la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif" va începe la ora 23.00, cu sfinţirea focului şi aprinderea lumânării pascale. Î

n acest timp, credincioşii vor aprinde lumânările. „Vor fi trei opriri, moment în care arhiepiscopul Ioan Robu va ridica lumânarea pascală, anunţând «Lumina lui Hristos»", a explicat părintele Ieronim Iacob. Simona Soare

9.000 de credincioşi sunt aşteptaţi să participe şi în acest an la Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală.

7.500 de pompieri din toată ţara vor supraveghea zonele în care sunt biserici şi vor interveni în cazul unor incidente.

Hipermerketurile închid azi la 18.00

Cumpărăturile pentru masa de Paşte se mai pot face şi astăzi, până la ora 18.00, în hipermarketuri. Toate centrele comerciale vor fi închise mâine, dar se vor deschide luni, când vor funcţiona cu program redus. De marţi, toate magazinele vor reveni la programul obişnuit.

Centrele comerciale vor fi închise mâine

Centrele comerciale vor fi închise mâine

Regiile de transport în comun şi supermarketurile din toată ţara şi-au modificat programul pe perioada Paştelui. În Capitală, metroul, autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele vor circula non-stop în Noaptea de Înviere. Duminică şi luni, mijloacele de transport vor circula după programul unei zile de weekend.

Cele mai multe bănci nu vor avea program cu publicul în primele două zile de Paşte, respectiv mâine şi poimâine. Totuşi, unităţile Alpha Bank, Banca Transilvania, BRD şi Raiffeisen Bank din malluri şi hipermarketuri vor funcţiona potrivit programului centrelor în care sunt amplasate. Celelalte bănci îşi vor deschide uşile abia începând de marţi, 6 aprilie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite