George Copos: În prima afacere am investit bani dintr-o diurnă pentru Coreea de Nord. "Eram cel mai puternic acolo"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Copos
George Copos

O parte din banii cu care George Copos a început prima afacere au provenit din diurna pentru o deplasare în Coreea de Nord, în noiembrie 1989, la Festivalul Mondial al Tineretului, alături de Adrian Năstase, Adrian Severin şi Mugur Isărescu.

Avusesem doar 1.500 de dolari din ultima deplasare pe care am făcut-o în noiembrie 1989, cu Adrian Năstase, Mugur Isărescu şi Adrian Severin la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Phenian. Reprezentam o federaţie studenţească şi aveam diurnă în dolari. Eram cel mai puternic acolo, aveam maşină la dispoziţie... A fost o chestie foarte interesantă, a povestit Copos marţi la o conferinţă de aniversare a 20 de ani de businness.

Citiţi şi: Copos se plânge de investiţiile din Poiana Braşov

Cu aceşti bani, cărora le-a mai adăugat 1.500 de dolari, a început investiţia în prima cofetărie.

Omul de afaceri şi-a amintit cum în primul an de business se trezea în fiecare dimineaţă la 3:30 şi cum circula cu "un Aro nenorocit", care de multe ori refuza să pornească. El spune că era obligat să reuşească, pentru că îşi gajase casa, maşina şi aparatura electrocasnică în contul unui credit de 25.000 de dolari, obţinut de la BCR, informează Mediafax.

Copos a spus că avea două variante în 1990. Una dintre ele era să rămână "simplu funcţionar" la stat şi a doua variantă, pe care a şi mers, a fost să înceapă o afacere.

În 1991, a cumpărat un spaţiu pe Calea Dorobanţilor, unde a deschis un magazin de electrocasnice. Peste ceva timp a devenit distribuitorul exclusiv al Samsung în România.

Activitatea cu electrocasnice a fost stopată în anii 2000, pentru că a crezut că după intrarea României în UE toţi distribuitorii vor da faliment. El susţine că în 1996 avea în bănci 30-40 de milioane de dolari, pe care a decis să-i investească. Astfel, a cumpărat fabrica Ana Imep, decizia fiind una bună.

Am cumpărat trei hoteluri în Braşov, dar n-a fost o decizie bună, pentru că n-am luat niciun dividend până acum, deşi am investit în ele circa 25 de milioane de euro. Au venit apoi canadienii, americanii, am cumpărat 9,6% din Mobifon, dar apoi, prin mărire de capital social, am vândut o parte şi aici a fost o mare greşeală. Dacă rămâneam acum cu 9,6% stăteam undeva în Maldive cu toţii şi nu trebuia să facem nimic. Nu făceam nici prăjituri, nici transport pe cablu, nici industrie hotelieră, şi era frumos, a povestit Copos.

Mă simt un om împlinit. Nu sunt un om bogat. Cum spunea Napoleon: «Succesul înseamnă invidie, insuccesul înseamnă singurătate», a mai spus Copos.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite