Copos se plânge de investiţiile din Poiana Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Copos, foto arhivă
George Copos, foto arhivă

Omul de afaceri George Copos se lamentează de faptul că ar fi făcut plasamente proaste în hotelurile din Poiana Braşov.

"Am cumpărat trei hoteluri în Braşov, dar n-a fost o decizie bună, pentru că n-am luat niciun dividend până acum, deşi am investit în ele circa 25 de milioane de euro. Au venit apoi canadienii, americanii, am cumpărat 9,6% din Mobifon, dar apoi, prin mărire de capital social, am vândut o parte şi aici a fost o mare greşeală. Dacă rămâneam acum cu 9,6% stăteam undeva în Maldive cu toţii şi nu trebuia să facem nimic. Nu făceam nici prăjituri, nici transport pe cablu, nici industrie hotelieră, şi era frumos", a povestit Copos.

Şi achiziţia, în 2001, a hotelului Europa din Eforie Nord a fost o mare greşeală, însă cumpărarea hotelurilor Flora (actualul Crowne Plaza) şi a Hilton, au fost decizii bune.

Copos a amintit şi de cele 10 milioane de euro recent investite într-un spa la Poiana Braşov, construcţia unui nou sediu şi a unui bloc de apartamente şi renovarea hotelului Sportul. El a spus că în luna martie a anului viitor va începe construcţia clădirii de birouri Ana Tower.

El s-a plâns şi de lipsa încasărilor la cele trei hoteluri din Poiana Braşov şi a încercat să fie convingător când a spus că nu le închide pentru a nu da afară cei 200 de angajaţi.

"Aveam varianta să le închid pe toate, dar se pierdeau 200 de locuri de muncă, sau să riscăm, ceea ce am şi făcut, şi toată vara am stat pe şantier. E o greşeală că am investit la munte, dar ce făceau aceşti oameni, dacă le spuneam că închid hotelurile", a spus omul de afaceri.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite