Mircea Geoană despre vizita la Vîntu: "Nu e un subiect care îmi face plăcere"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană
Mircea Geoană

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a vorbit miercuri seara, la emisiunea "Interviurile Europa FM", despre vizita la Sorin Ovidiu Vântu înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale de anul trecut.

Într-o postare pe blogul personal, fostul lider al PSD, Mircea Geoană, povesteşte cum Victor Ponta, actualul preşedinte al PSD, l-a învăţat la alegerile prezidenţiale să mintă în legătura cu vizita pe care Geoană a făcut-o acasă la Sorin Ovidiu Vântu şi să spună că a fost acasă, la nevastă. Ponta a negat imediat, cu o replică acidă şi ulterior de 26 de social-democraţi i-au cerut socoteală lui Geoană, într-o scrisoare deschisă, pentru afirmaţiile sale.

Mircea Geoană: Nu este un subiect care îmi face plăcere, tensiunea într-o formaţiune este total contraproductivă. Am simţit nevoia umană, la un an de la alegeri, să clarific câteva chestiuni, pentru că s-a speculat, mi-a fost reproşat, mi s-a pus în cârcă. Cred că aveam obligaţia morală să explic cum s-a întâmplat. Acest subiect mă frământa. Ceea ce am postat pe blog este extrem de sincer şi adevărat. În această ţară este o maşinărie capabilă să deturneze sensul alegerilor. Este un semnal de alarmă pe care am vrut să îl dau pentru viitoarele alegeri.

Urmează alegerile locale. Şi aici nu este vorba de mine, de PSD sau de Băsescu sau de PDL. Este vorba dacă putem să clădim o democraţie care să aibă un minim de transparenţă şi credibiltate.

Am fost surpins de reacţia violentă şi deplasată a lui Ponta într-o scrisoare. Asta deşi suntem colegi şi ne puteam întâlni oricând, puteam să discutăm într-un birou. Mai mult, peste jumătate din semnatari nu au ştiut ce semnează.

Două acuze mă deranjează profund: că întreţin o relaţie cu conservatorii şi liberalii şi că rămân în continuare la conducerea Senatului cu sprijinul Cotroceniului.

Despre relaţia cu PDL: "Cine crede că PDL a murit se înşeală. În ciuda părerii negative a electoratului faţă de măsurile economice, PDL are resurse mari, deci este un partid care oricând îşi poate reveni. Deci e nevoie nu de un mariaj politic, ci o colaborare, un parteneriat strategic, cu PDL:

Despre relaţia cu PC: "PSD are nevoie de o apropiere mai mare de PC, pentru că relaţiile s-au răcit"

Despre relaţia cu PNL: "Am prefera să guvernăm singuri. Dar dacă nu se poate, partenerii ideali pentru noi, şi din punct de vedere politic şi din punct de vedere uman, sunt PNL"

Despre faptul că PSD nu şi-a susţinut total candidaţii la prezidenţiale: "Unul dintre motivele pentru care PSD s-a oprit la un procent de 35%, nu a reuşit să treacă peste acest prag tradiţional, este şi că nu s-a gestionat mai bine relaţia partidului cu şi între liderii ei marcanţi: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană"

SURSE Liderii PSD discută sancţionarea lui Geoană într-un motel de lângă Ploieşti

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite