Directorul de Prognoză al ANM, Aurora Bell: "Termometrul pus pe sol indică 55 de grade Celsius"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temperatura la nivelul solului poate atinge 55 de grade Celsius, în timp ce diferenţele dintre temperaturile în zona urbană şi zona pre-rurală pot ajunge şi la 11 grade, a declarat directorul de Prognoză al ANM, Aurora Bell, pentru Adevărul.ro.

Măsurătorile de temperatură sunt afectate în principal de către mediul înconjurator, de prezenţa clădirilor, de starea suprafeţei solului, de traficul din oraşe etc. Astfel, temperaturile măsurate la nivelul asflatului, în oraş, pot ajunge şi până la 65 de grade Celsius. O modalitate de reducere a căldurii înregistrate în oraşe stă în construirea clădirilor şi a şoselelor din materiale deschise la culoare.

România se topeşte! Meteorologii au prelungit codul galben de caniculă până luni

Căldură de Mediterana pe litoralul românesc

Botoşani: Astăzi este cea mai caniculară zi din an

"În fiecare loc depinde de natura suprafeţei unde măsurăm dacă este nisip, asflat, beton, gudron. Fiecare tip de suprafaţa are un anume indice între radiaţia pe care o primeşte de la soare şi cea pe care o retrodifuzează. Nu avem nişte studii, măsurători la nivelul asflatului, pentru că meteorologia nu lucrează cu aşa ceva", a declarat Aurora Bell pentru Adevărul.ro.

"Temperatura pe care o măsurăm noi la 2m, în toată lumea se măsoară la fel la umbră, în staţii în care există iarbă plantată pe jos, deci condiţiile să fie absolut identice, şi atunci putem spune că aceea este o temperatură a masei de aer şi nu reflectă de fapt influenţa suprafeţei subiacente."

Valorile în care tărim noi sunt mult mai mari de 36-37 grade Celsius

"Valorile în care trăim noi de fapt, nu sunt aceastea la care ne referim. Sunt mult mai mari de 36-37 de grade. Măsurătorile noastre se referă în condiţii de umbră, în adăpostul respectiv, unde măsurăm, termometrul este într-un fel de cutie, are nişte ferestere laterale ca să se ventileze aerul. Noi când stăm în staţia de autobuz sau în soare, pe asflat, bineînţeles că sunt temperaturi mai mari".

Conform studiilor internaţionale de specialitate, făcute la nivel mondial, Aurora Bell, directorul de Prognoză al Administratiei Naţionale de Meteorologie, ne-a explicat că temperatura la nivelul asflatului poate ajunge şi la 63 de grade Celsius, dar aceasta depinde de mai mulţi factori, inclusiv de câte zile la rând durează insolaţia.

Totodată, un factor important în măsurarea temperaturilor la nivelul asflatului este culoarea, grosimea şi structura asfaltului. Studiile arată că temperatura la nivelul unui pavaj alb, urban poate ajunge la 45 de grade Celsius.

"Acestea sunt câteva dintre valorile maximale înregistrate de-a lungul anilor", a declarat Aurora Bell. "În acest moment, (în jurul orei 13.20 -n.r) la staţia meteo din Băneasa, termometrul pus la umbră, în condiţiile normale de înregistrare a temperaturii, indică 35 de grade Celsius. Termometrul pus pe sol, fără iarbă, indică 55 de grade Celsius", a adăugat directorul de Prognoză al ANM.

ANM monitorizează norii radioactivi de la Cernobîl: nicio ameninţare în următoarele 7 zile

Va mai fi caniculă până pe 23 august! Interviu cu directorul de Prognoză al ANM, Aurora Bell

De asemenea, studiile internaţionale arată că o suprafaţa se poate încinge atât de tare încât să provoace arsuri. Atât asflatul, cât şi nisipul pot provoca răni foarte grave dacă păşim desculţi. Cel mai bine se îndură o suprafaţă cu iarbă, nu una cu pământ, aşa cum se mai crede.

"Autorităţile din ţările străine pun problema reducerii efectului încălzirii globale prin schimbarea culorii asfaltului. Acesta ar trebui să fie cât mai deschis la culoare pentru a avea o temperatură mai mică. Se caută materiale de construcţii albe pentru ca asfaltul şi clădirile urbane să nu se mai încingă.".

Aurora Bell explică diferenţele de temperatură dintre zona urbană - Bucureşti şi zonele prerurale. "Măsurătorile din oraş se fac la 2 metri în aer, iar diferenţa dintre urban şi rural, la temperaturile maxime poate ajunge la 7 grade la umbră. Literatura de specialitate arată că a existat o diferenţă şi de 11 grade la adăpost. Astfel se formează efectul de insulă de căldură urbană". 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite