FOTO Democraţie născută dintr-o crimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grigore Cartianu, Ion Cristoiu, Stelian Tănase şi Vasile Crişan au participat la dezbaterea „România construită pe cadavrele Ceauşeştilor“. Cei patru autori-vedetă ai Editurii Adevărul au trasat un arc peste timp, în tentativa de a restabili adevărul istoriei ultimilor 20 de ani.

Dialogul, care a debutat la ora 14.00, i-a reunit pe cei patru autori ale căror cărţi au fost lansate la Editura Adevărul, de joi până duminică. Într-un demers care şi-a propus deopotrivă restabilirea adevărului istoric, dar şi chestionarea prezentului, Grigore Cartianu, Ion Cristoiu, Stelian Tănase şi Vasile Crişan au vorbit în faţa a sute de cititori care îi înregistrau sau fotografiau.

Pornind de la cărţile publicate - „Crimele Revoluţiei", de Grigore Carianu, „La vânătoare cu Ceauşescu" de Vasile Crişan, „O lovitură de stat prost mascată" de Ion Cristoiu, „Dracul şi mumia" de Stelian Tănase -, autorii şi-au construit discursurile în funcţie de propria perspectivă scriitoricească.

Citiţi şi:

Scriitor polonez de top, la Târgul Gaudeamus

Proza politică a lui Cristoiu

Memorialul  cruzimii

„Sub această cupolă, la 15 iunie 1990, Ion Iliescu le mulţumea minerilor că au făcut ordine în Bucureşti. După 20 de ani, am putea spune că avem de-a face cu o mică victorie: acum, aici se lansează cărţi, iar o parte dintre ele investighează ce s-a întâmplat în România, în acele zile", a deschis dialogul jurnalistul Grigore Cartianu.

„Vorbim despre oameni care ne-au blocat istoria şi despre o Românie construită pe o temelie strâmbă, pe care încercăm să o redresăm", a mai precizat jurnalistul, al cărui volum investighează crimele din decembrie 1989.

Justiţie Aservită politicii

Ion Cristoiu s-a oprit asupra a două momente-cheie ale trecutului: procesul Ceauşeştilor şi ziua de 14 iunie 1990, analizând că există o „tradiţie" a proceselor în care justiţia a fost pusă în slujba unor scopuri politice - procesul lui Corneliu Zelea Codreanu sau cel al mareşalului Antonescu.

Cât priveşte evenimentele din iunie '90, Cristoiu a punctat existenţa unei întrebări care încă nu are răspuns: „De ce autorităţile
n-au luat măsuri pentru a proteja populaţia de furia minerilor, deşi aveau obligaţia să o facă?"

Stelian Tănase s-a oprit la ideea de „revoluţie", analizând: „Astăzi cred că revoluţiile nu sunt altceva decât nişte vărsări de sânge fără sens, mişcări costisitoare, fiindcă societatea oricum îşi urmează cursul, iar schimbările se produc, în cele din urmă, natural". Referindu-se la procesul Ceauşeştilor, acesta a remarcat că „regimul democratic a început cu o crimă şi, după 20 de ani, încă încercăm să ne regrupăm".

Ceauşescu, din vânător, vânat!

O intervenţie de culoare a fost cea a lui Vasile Crişan, autorul cărţii „La vânătoare cu Ceauşescu", care a explicat, ironic: „Ceauşescu nu simţea nimic, tot ce avea în minte era să tragă. Printre «performanţele» lui vânătoreşti au fost 46 de capre negre sau 24 de urşi, împuşcaţi într-o singură zi". Crişan a concluzionat că „vânătorul Ceauşescu a fost transformat în vânat".

Pe tot parcursul zilei de astăzi, ultima zi a târgului Gaudeamus, Grigore Cartianu, autorul cărţii „Crimele Revoluţiei", va fi prezent la standul Adevărul pentru a acorda autografe. Până duminică după-amiază, volumul „Crimele Revoluţiei" se vânduse în 2.500 de exemplare.

"Vorbim despre oameni care ne-au blocat istoria şi despre o Românie construită pe o temelie strâmbă, pe care încercăm să o redresăm."
Grigore Cartianu
jurnalist

Stelian Tănase „Nu mai vreau să-l văd pe Lenin!"

Stelian Tănase a lansat ieri, la ora 13.00, la standul Adevărul, cel mai recent roman al său, „Dracul şi mumia" (342 de pagini, 35 de lei), în prezenţa a zeci de cititori. Istoricul Adrian Cioroianu şi criticul literar Carmen Muşat au fost amfitrioni.

Romanul, definit de autor drept „suprarealist", porneşte de la un eveniment imaginat, petrecut în 1953, când Lenin este răpit din mausoleu de către Diavol. „Astfel, Stelian Tănase pune faţă în faţă personalităţi istorice care îşi împart posteritatea şi de fapt, influenţa asupra celor vii", a spus Carmen Muşat.

Comedia ororilor

Tănase a povestit că în 1991, într-o vizită la Moscova, şi-a dorit să meargă la mausoleul lui Lenin. „Când am ajuns în Piaţa Roşie - un pustiu imens de asfalt - m-am oprit brusc şi-am zis: «Nu mai vreau să-l văd pe Lenin!» Această întâmplare, această schimbare, a fost cea care m-a urmărit şi aşa a început lucrul la carte."

„Cartea lui Stelian Tănase este subintitulată, pe pagina de gardă «un basm din secolul trecut». Aş spune că este un basm în sensul de invenţie fantastică, este un roman, dar şi o farsă, o comedie infernală a ororilor şi erorilor. Şi Lenin şi Stalin sunt ipostaze ale diavolului, un diavol, care ia în stăpânire Rusia şi sufletele oamenilor", a adăugat Muşat.

Adrian Cioroianu a vorbit despre referinţele din romanul lui Stelian Tănase, precum Bulgakov sau Kafka, „personaje de care scriitorul s-a îndrăgostit în formarea sa".

La final, Tănase a arătat un tablou, conţinând primul număr din „Iskra", un ziar al emigranţilor ruşi din Londra, editat începând cu anul 1903. „E dovada că personajele mele chiar au existat", a spus Tănase. „Cartea e, în primul rând, o carte despre secolul XX. Am vrut să demonstrez ce a fost acest secol, prin personalităţile lui: Lenin, Chaplin, Freud, Kafka...", a mai explicat scriitorul.

"Cartea e, în primul rând, o carte despre secolul XX. Am vrut să demonstrez ce a fost acest secol, prin personalităţile lui: Lenin, Chaplin, Freud, Kafka..."
Stelian Tănase
scriitor

„Dracul şi mumia"
image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite