Superofertele turistice nu mai atrag turiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gradul de ocupare în staţiuni s-a redus cu o treime faţă de anul trecut, deşi unii hotelieri oferă gratuităţi la cazare. Agenţiile de turism şi patronii de hoteluri au pus la bătaie mai multe strategii pentru a-i ademeni pe turişti în zonele care erau aglomerate anii trecuţi.

Reducerea alarmantă a numărului de turişti de pe litoral i-a speriat pe hotelieri care au anunţat ieri că vor începe o serie de programe promoţionale pentru a salva ce se mai poate.

Constanţa: Aquazorbing – bila care merge pe apă

Semnalul de alarmă a fost tras după ce au fost număraţi turiştii aflaţi duminică pe litoral-aproape 50.000, faţă de 78.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Băi nocturne la Parcul Mediteranean din Debrețin, în weekend, pe perioada verii

AUDIO Ţeapă all-inclusive cu vacanţe în Antalya. Tour-operatorul se scuză şi acuză

Prima măsură anunţată a fost prelungirea până în luna septembrie a programului „Zile gratuite de vacanţă". La un un sejur plătit de cinci nopţi, se acordă în plus o zi sau două de cazare la mare. Preţurile sunt cuprinse între 180 şi 580 de lei, în funcţie de condiţiile oferite şi de amplasarea hotelurilor.

Gratuit pentru copii

În plus, hotelierii au anunţat îngheţarea preţurilor chiar şi în vârf de sezon, din cauza scăderii numărului de turişti. Majorarea taxei pe valoarea adăugată nu va afecta tarifele pentru vacanţele 2010 cumpărate înainte şi după 1 iulie, prin agenţiile de turism.

Copiii în vârstă de până la 14 ani vor avea cazare gratuită, iar pentru cei de până la 10 ani nu se plăteşte micul dejun, în funcţie de pachetele turistice.

Ofertele sunt valabile numai prin agenţiile de turism din toată ţara pentru hoteluri, vile şi pensiuni care aparţin de asociaţiile patronale din Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia. Ofertele au intrat deja în vigoare începând de ieri.

„Din păcate, este o vară haotică în oferte, în disperarea de a atrage turiştii. Cei care şi-au cumpărat pachete încă din luna februarie nu mai beneficiază de zile gratuite de vacanţă. Vârful de sezon 15 iulie - 15 august este achiziţionat deja în proporţie de 70% prin programul de rezervări timpurii din extrasezon, însă rămân încă foarte multe locuri de cazare goale", a explicat Traian Bucovală, preşedintele Patronatului Hotelierilor din Mamaia.

Toate ofertele lansate ieri de patronatele din staţiuni nu sunt valabile la recepţii. La liber, tarifele sunt, în general, cu 25% mai mari decât cele contractate prin agenţii. Spre exemplu, la hoteluri de patru stele din staţiunea Mamaia, tarifele cresc, din aceste zile, în medie cu 200 de lei pe noapte, iar la campingurile din toate staţiunile cu 30 de lei.

Costineştiul, cel mai afectat de criză

În staţiunea Costineşti, gradul de ocupare este cu 30% mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Oferim zile gratuite de vacanţă, iar la particulari sunt tarifele cele mai mici de pe întreg litoralul, însă tinerii, principalii turişti ai staţiunii, îşi anulează vacanţele", a declarat Ştefan Mihai, preşedintele Patronatului Hotelierilor din Costineşti. La Eforie, se face turism printre excavatoare, deoarece faleza s-a prăbuşit şi zona necesită lucrări urgente de consolidare.

„Se cunoşteau problemele acestei zone şi ne-am trezit acum că turiştii nu au unde să facă plajă", a precizat Marin Vasile de la Patronatul Hotelierilor din Eforie. În topul preferinţelor turiştilor se află şi în acest an staţiunea Mamaia, deşi în sudul litoralului sunt preţuri mult mai mici. „Este vorba despre atractivitatea zonei.

Chiar dacă multe festivaluri şi evenimente de talie internaţională au fost anulate din cauza crizei economice, investitorii privaţi suplinesc prin concerte, petreceri, care atrag în special tinerii", a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Familia Turda, din Bucureşti, a ales pentru vacanţa de vară staţiunea Mamaia pentru varietatea de posibilităţi de divertisment. „În afară de plajă şi masă, vacanţa înseamnă şi distracţii. Chiar dacă am plătit cu 300 de lei mai mult decât un sejur la Neptun, la Mamaia avem distracţii pentru toate vârstele", a spus I. Turda.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite