A căzut în gol în casa liftului. Administratorii spun că moarta este de vină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenta Luminiţa Popa (21 de ani) a căzut, marţi, opt etaje în gol, după ce a încercat să iasă din liftul vechi de 30 de ani în care se blocase. Reprezentanţii Universităţii „Babeş-Bolyai“ susţin că studenta din Alba a murit din cauza propriei greşeli. Potrivit acestora, fata ar fi trebuit să aştepte ajutor.

„Cele două persoane care se aflau în lift nu au respectat instrucţiunile de urgenţă în astfel de cazuri", a precizat, ieri, Cristina Nistor, purtătorul de cuvânt al Universităţii „Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj, instituţie care administrează căminul XVI.

Mai citeşte şi:

Liftul ucigaş se defecta de două ori pe zi

Moarte într-un campus studenţesc din Cluj: O tânără a căzut în gol opt etaje

Declaraţia se referă la posibilele cauze ale tragicului accident, care s-a petrecut marţi noaptea, în jurul orei 1.00. Luminiţa Popa, o tânără în vârstă de 21 de ani din localitatea Livezile, judeţul Alba, studentă la Facultatea de Geografie din cadrul UBB, a căzut în puţul ascensorului, după ce a încercat să părăsească liftul blocat.

Oficialii UBB „aruncă" vina în curtea celor doi studenţi, arătând că, în momentul în care liftul s-a blocat ei trebuiau să rămână în cabină, de unde puteau apela numărul 112 sau numărul de urgenţă al firmei care se ocupă de revizia tehnică şi care era afişat la vedere.

De asemenea, cei doi puteau apela butonul de alarmă, ce se declanşează în cabina portarului. „Niciuna dintre cele trei opţiuni nu a fost activată", a declarat Cristina Nistor.

Liftul se bloca aproape zilnic

Vechi din 1980, ascensorul din căminul XVI s-a blocat, marţi noaptea, între etajele opt şi nouă, în timp ce în cabină se afla tânăra Luminiţa Popa, alături de colegul ei, Dumitru Simion Cosma. Fata venise în vizită la nişte colegi de la Facultatea de Geografie, în jurul orei 23.00. După câteva ore de discuţii, ea a plecat însoţită de Cosma.

Tragicul eveniment s-a petrecut în jurul orei 1.00. Studenţii care locuiesc în cămin spun că liftul se blochează aproape zilnic. De obicei, ei nu aşteaptă ajutor, ci părăsesc liftul, riscându-şi astfel viaţa. Aşa s-a întâmplat şi marţi noaptea.

Liftul se blocase, astfel încât în partea de jos a cabinei a rămas un spaţiu prin care se putea strecura o persoană, pentru a sări spre etajul opt. Dacă bistriţeanul Dumitru Simion Cosma a reuşit saltul, colega lui Luminiţa s-a dezechilibrat şi a căzut prin spaţiul deschis de sub cabină.

„La scurt timp, după ce cei doi au plecat din cameră, am auzit strigăte pe hol, a venit Cosma şi a strigat «Vedeţi că a picat». Era în stare de şoc", a povestit Mircea Iederan, colegul de cameră a lui Cosma. După aceasta a fugit pe scări până la parter.

„Am încercat să o ajut, dar ea îşi dădea ultima suflare", a încheiat Iederan. Cosma nu a povestit colegilor ce s-a întâmplat şi nici nu a vrut să vorbească cu reporterii „Adevărul". El s-a dus, ieri, acasă în Bistriţa-Năsăud, şocat după tragicul eveniment. „Numai el ştie ce a fost acolo", a mărturisit Iederan.

Trei ipoteze

Reprezentanţii Universităţii au lansat şi posibilele situaţii în care s-ar fi putut produce blocarea liftului. „Tentativa de oprire a ascensorului în mers, oprirea curentului electric, care a fost exclusă în acest caz, dat fiind că nu a existat o pană de curent, şi mişcările bruşte ale celor care se aflau în lift", a explicat purtătorul de cuvânt al UBB.

Institutul de Medicină Legală Cluj va realiza astăzi necropsia cadavrului. Colegii de facultate şi de cămin ai tinerei au aprins, ieri, lumânări la fotografiile Luminiţei, puse în faţa liftului ucigaş, dar şi în holul căminului II, unde locuia aceasta.

Reviziile, la zi

Potrivit anchetei realizate ieri de reprezentanţii UBB şi de cei de la Inspecţia de Stat pentru Controlul Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), liftul avea reviziile la zi. Ultima verificare tehnică a fost realizată de SC Ascenso SRL la 12 aprilie, la numai 36 de ore înainte de tragicul accident.

Accident asemănător

Un accident asemănător s-a petrecut în 2007, la Spitalul „Marie Curie" din Capitală, când o tânără însărcinată şi-a pierdut viaţa strivită de uşile unui ascensor. Gravida, în vârstă de numai 16 ani, a vrut să urce în liftul care se afla la parter. Martorii spun că tânăra s-a grăbit şi a reuşit să urce în ascensor, însă doar uşile exterioare ale acestuia s-au închis.

În acel moment, liftul a pornit, victima fiind prinsă şi târâtă până la etajul al doilea, unde ascensorul s-a oprit. La venirea echipei de descarcerare, fata era deja moartă. Ancheta a scos la iveală faptul că nu au fost respectate normele elementare de verificare tehnică a lifturilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite